UPDATE: Forţele de ordine din Kiev au folosit gaze lacrimogene pentru a bloca maşrul protestatarilor către sediul Guvernului, transmite Mediafax.
Manifestanţii au încercat să rupă cordonul poliţiei în faţa sediului Guvernului, iar unii au aruncat cu pietre în direcţia forţelor de ordine, care au răspuns cu lovituri de baston şi gaze lacrimogene, potrivit unui corespondent AFP.
–
Mii de ucraineni proeuropeni s-au reunit duminică în centrul Kievului, pentru o mare manifestaţie de opoziţie faţă de guvern, care a decis să nu semneze Acordul de asociere cu Uniunea Europeană
Circa 7.000 de persoane s-au reunit iniţial în Parcul Şevcenko, înainte de începutul manifestaţiei, programate să înceapă în jurul orei 10.000 GMT, în Piaţa Independenţei, locul unde, în 2004, a avut loc şi Revoluţia Portocalie prooccidentală. Manifestanţii agitau drapele ale UE şi Ucrainei, precum şi pancarte pe care este scris ‘Iubesc UE’. Se estimează că la această amplă acţiune a opoziţiei ucrainene vor participa în total circa 100.000 de persoane.
Forţe de ordine au fost mobilizate în scopul asigurării ordinii publice.
Guvernul ucrainean a sistat joi, în mod neaşteptat, negocierile în vederea semnării unui Acord de asociere cu UE şi a decis să revină în albia Rusiei, decizie denunţată de opoziţia ucraineană şi considerată o eroare strategică în Europa.
Iulia Timoşenko, fost premier şi adversar politic al preşedintelui Viktor Ianukovici, a făcut vineri apel la compatrioţii săi să protesteze împotriva deciziei guvernului de a abandona acest acord, a cărui semnare era prevăzut să aibă loc în timpul summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius, în perioada 28-29 noiembrie.
Rusia, piaţă de desfacere pentru mai mult de un sfert din exporturile ucrainene, a avertizat în mod clar Kievul cu urmări comerciale în cazul semnării acordului cu UE, exercitând presiuni asupra Ucrainei pentru ca aceasta să se ralieze Uniunii Vamale din spaţiul ex-sovietic.
În opinia experţilor occidentali, renunţând la apropierea de UE în favoarea cooperării cu Moscova, Ucraina încearcă să evite probleme economice imediate, în detrimentul perspectivelor de dezvoltare pe care le-ar oferi opţiunea europeană potrivit Agerpres