Povestea mult discutată a creditului luat de Ioana Băsescu pentru a-i cumpăra tatălui ei teren agricol e cunoscută de toată lumea. Mai puţin clar este ce nu e în regulă cu această afacere şi dacă Parlamentul este îndreptăţit sau nu să pornească o anchetă. Răspund separat la cele două.
1. E imoral să profiţi de pe urma accesului la informaţie privilegiată pe care ţi-l dă funcţia publică, şi acest gen de informaţie a fost la baza acestui caz, consilierul pe agricultură Adrian Rădulescu fiind cel care a recomandat afacerea. Dl. Rădulescu nu este plătit de contribuabili pentru a folosi informaţia obţinută prin munca sa publică în folos privat.
2. E imoral să îţi foloseşti relaţiile publice pentru a asigura unui obscur notariat periferic mari tranzacţii aducătoare de venituri. Nici un om de afaceri nu are de ce să se abată din drum pe la notariatul drei Băsscu decît în speranţa că aducînd profit acesteia îşi crează o relaţie privilegiată cu tatăl ei. Investigate separat, aceste tranzacţii pot deschide alte probleme, dat fiind că temeiul lor este intenţia de a face un favor preşedintelui cu aşteptarea rezonabilă a unui gest de reciprocitate. Acesta e mecanismul corupţiei şi nu altul.
3. E imoral şi incorect ca şef al statului să soliciţi un credit de la singura bancă aflată încă sub controlul statului şi să intervii folosindu-ţi funcţia în procesul de demitere/numire a conducerii băncii cu care faci afaceri.
4. E incorect să soliciţi şi să obţii un credit la stat în regim de favoare, care se abate de la regulile care s-ar fi aplicat unor persoane private, şi cu toate acestea asta s-a întînplat în materia acestui credit CEC.
Publicarea creditului nu rezolvă în nici un fel aceste probleme, care arată o gravă discrepanţă între ce predică şi ce practică Traian Băsescu în materie de corectitudine publică. Ar trebui publicată şi lista clienţilor notariatului, dar simpla alegere a acestei profesii privilegiate arată intenţia de stabilire a unei rente de care să profite dra Băsescu şi pe viitor chiar tatăl ei. Nu e o întîmplare că fiii, soţiile sau oamenii politici direct au aşa o mare preferinţă pentru profesiunea de notar, pentru că e cheia spre traficul de influenţă legalizat. Ştiu un om politic din România care şi-a făcut toate fostele neveste notar, ca să le lase prospere şi în bună rînduială şi să nu-şi mai bată capul cu pensia alimentară. Multe notariate muncesc din greu şi colectează onorarii minore, dar prin toate cele politice marile contracte trec să lase comisionul cuvenit, de la fiul lui Tărăcilă la fiica lui Băsescu. Aşa funcţionează ţara.
Argumentele contra deschiderii unei anchete în această nouă situaţie, ca şi la casa din Mihăileanu, în care şeful statului a profitat de pe urma poziţiei lui publice cu mare tupeu sînt următoarele: nu e nimic ilegal în această situaţie, poate doar imoral; Năstase şi Voiculescu au făcut mult mai rău; e o afacere privată în care publicul nu are de ce interveni.
Toate aceste argumente sînt penibile. Băsescu nu are de ce să aibă statut special, fiind principalul profitor politic al efortului nostru pentru stat de drept (acest efort l-a patronat pe alocuri, dar e greşit să fie perceput el ca lider şi Macovei sau Morar ca agenţii lui; să nu uităm că a fost furios că Morar se manifestă ca un om cu voinţă proprie şi nu o creatură, aşa de furios că a vrut să-i revoce numirea la Curtea Constituţională şi nu a făcut-o că nu a mai putut). Încălcarea separaţiei public-privat prin utilizarea unei bănci de stat şi a unui consilier prezidenţial e evidentă şi incorectă, şi dacă măcar asta e spus e un pas spre clarificarea a ce înseamnă corupţie, şi anume folosirea autorităţii publice în folos privat. Ce au făcut Năstase sau Voiculescu e irelevant, fiecare răspunde separat, mai ales cineva care ţine discursuri despre cît de imorali sînt alţii şi pozează în campionul statului de drept. Năstase a fost la puşcărie pentru ce a făcut (a pus nişte firme să cotizeze pentru partid, ceea ce face toată lumea, inclusiv prin comisioanele la notariate: poate şi el oricînd ţine teoria că de ce doar el a trebuit să plătească), Voiculescu e scufundat în anchete la DNA, unele care nu ar fi existat dacă nu era în poziţia politică de adversar al lui Băsescu (ce alt om de afaceri din România, ca şeful RCS a mai fost îndemnat să depună la DNA o plîngere pentru şantaj într-un litigiu implicînd două părţi private: nici măcar în Anglia, campioana redefinirii corupţiei ca să includă şi relaţia privat-privat nu auzi de aşa ceva, asta era evident treaba procuraturii, nu a DNA). Nimic comparabil nu s-a propus pentru Traian Băsescu, doar o anchetă parlamentară.
Din păcate, la cum au fost la noi relaţiile Parlament-preşedinte comisia parlamentară nu se va bucura de mare credibilitate, deşi o comisie de acest gen este vehiculul tradiţional istoric prin care cercetezi la înalt nivel, de la Congresul american la Parlamentul britanic, care a curăţat politica şi frauda electorală prin 150 de ani de comisii parlamentare. Noi vorbim însă de un Parlament care votează regulat, sau prea des ca să îşi protejeze membrii de justiţie, mai exact să îi plaseze deasupra legii, cum a fost cu cazul Vosganian cel mai recent. Senatorul Voicu, şeful unei reţele de trafic de influenţă care manipula sentinţe în Înalta Curte a votat a doua suspendare a lui Traian Băsescu cu mîna sus, discreditînd grav instituţia şi partidul din care provine. De ce ar crede un cetăţean că parlamentarii sînt brusc cuprinşi de apetitul pentru justiţie de data asta şi numai în ce-l priveşte pe şeful statului? Sfătuiesc pe şefii USL dacă vor continua pe calea asta cu ancheta să adune mai întîi majoritatea să rezolve cu parlamentarii care se ascund de lege prin tufişurile Senatului. După ce elimini infractorii din rîndurile proprii sau, acolo unde cazul e încă în curs, măcar laşi justiţia să decidă în cursul ei normal, ca pentru orice cetăţean, ai de ce să te ocupi şi de alţii. Compoziţia comisiei e iarăşi o discuţie, la cea cu Roşia Montană au curs perlele şi antepronunţările, unele ridicole (mai multă cianură în migdale decît la minerit), discreditînd iarăşi Parlamentul. Profit de această ocazie pentru a mulţumi preşedintelui acestei comisii, dl. Vâlcov (nu-l cunosc), pentru trimiterea la Parchet a raportului integral, mimim gest de justiţie într-un caz de coruţie în care singurii anchetaţi pînă azi sînt protestarii (în aplauzele presei corupte). Am declinat să particip la lucrări, nefiind expert pe tema menţionată, dar apreciez faptul că Parchetului i se dă în sfîrşit undă verde să cerceteze şirul istoric de ilegalităţi din această chestiune.
Că aşa e cu independenţa Parchetului, are nevoie de unde din astea, a fost destul să spună şi Ponta şi Băsescu că nu trebuia atacat Daniel Barbu şi pe loc s-a trecut de la amenzi la dosare penale pentru cîţiva activişti care strigau ”Nu-l atingeţi”. Mi se pare ca atare că mobilizarea partizanilor lui Băsescu pentru a susţine că nimeni şi niciodată nu îl poate ancheta pe şeful lor e cu totul penibilă într-o ţară în care un lector universitar absolvent de LSE, Claudiu Crăciun, e trimis în judecată că organizează demonstraţii contra corupţiei. Corupţia e legală, ba chiar şi morală: lupta contra ei însă e ultraj şi atentat la bunele moravuri. Tristă săptămînă pentru voi, propagandişti băsişti, cea în care pînă şi Ion Cristoiu s-a hotărît să lase pe B1TV pe băsiştii mai tineri ca el să se mai facă de rîs şi singuri promovînd asemenea contradicţii fără ca simţul lor moral sau măcar cel al ridicolului să tresară măcar un pic. Şi nu s-ar fi lăudat şeful statului cu atîta tupeu cu afacerile lui imobiliare în public, creînd singur acest scandal dacă nu îi era demult înlăturat sentimentul ruşinii de hoardele de linguşitori voluntari, clienţi şi agenţi propagandişti care îi repetă zilnic în forme diferite că fiind mai bun ca duşmanii săi poate face orice. Recitind texte scrise acum un an aici (Pentru cine bat clopotele, Măi dragă Curte Constituţională), toate contra suspendării lui Băsescu şi apărării ordinii de drept mă întreb ce e a înţeles el din toate astea? Că respectăm procedurile mai presus de oameni? Aiurea. Pentru asta trebuie un minim de gîndire abstractă. A înţeles că a cîştigat partida pentru că nu vor ieşi niciodată destui oameni din casă la un referendum ca să-l dea jos. Ca atare s-a pus pe distrus PDL, utilizat pe faţă consilieri prezidenţiali în toate scopurile, de la politică la afaceri agricole şi dat telefoane la CEC. Aşa şi-a trecut timpul de la ultima suspendare.
Puteţi comenta textele Alinei Mungiu-Pippidi pe romaniacurata.ro.
