Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti a intervenit, de la începutul anului 2013 şi până la momentul actual (18.11.2013), pentru 53.300 de situaţii de urgenţă.
Dintre aceste activităţi, în 43.376 de cazuri, echipaje SMURD au intervenit pentru acordarea ajutorului medical de urgenţă.
Citeşte şi: INCENDIU la spitalul Floreasca din Capitală
Tot în acest an, pompierii au intervenit pentru stingerea a 1.667 de incendii, iar în 91 de cazuri s-a intervenit pentru descarcerări de persoane după producerea accidentelor rutiere.
Pompierii îi avertizează pe bucureşteni să aibă mare grijă la sursele de căldură şi să nu folosească instalaţii improvizate. În anul 2011, în perioadele 01.01-15.03 şi 15.10-31.12 ,din cauza unor astfel de improvizaţii, la nivel de Capitală s-au produs 361 de incendii, iar în 2012, în aceleaşi intervale de timp, au fost înregistrate 400 de incendii.
Citeşte şi: Incendiu în Sectorul 1 al Capitalei
”Printre împrejurările care determină incendii în perioada sezonului rece, cele mai frecvent întâlnite sunt: instalaţiile electrice defecte, echipamente electrice improvizate, aparate electrice lăsate sub tensiune nesupravegheate, sisteme de încălzire defecte, coşuri de evacuare a fumului necurăţate sau neizolate termic”, se arată într-o informare a ISU Bucureşti.
Doi bărbaţi au murit, vineri noaptea (15 noiembrie), în Bucureşti, dupa ce baraca în care locuiau a luat foc.