3.3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSportMinistrul Muncii, despre necesitatea introducerii educației sexuale în programa școlară

Ministrul Muncii, despre necesitatea introducerii educației sexuale în programa școlară

Ministrul Muncii, Claudia-Ana Costea a vorbit, joi, în cadrul unei dezbateri organizate la Palatul Cotroceni, pe tema educației pentru sănătate, despre necesitatea derulării de programe de educație pentru viață în școli, inclusiv de educație sexuală, informează Mediafax.

În cadrul dezbaterii, care promovează introducerea în curricula școlară a unei discipline pe tema sănătății în rândul tinerilor, ministrul a citat niște statistici ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii care arată că, în România, peste jumătate dintre tinerii activi sexual cu parteneri stabili nu utilizează mijloace contraceptive.

„Un sfert din adolescenţii între 14 şi 17 ani se declară activi sexual, vârsta medie de debut a vieţii sexuale fiind de 15 ani şi jumătate, potrivit statisticilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. (…) Mai puţin de jumătate dintre cei cu parteneri stabili utilizează în mod constant mijloace de protecţie”, a afirmat Costea.

În aceste condiții, ministrul Muncii a declarat că autorităţile trebuie să susţină şi să promoveze, în mod sistematic, un „stil de viaţă sănătos în rândul adolescenţilor”, atât în ceea ce priveşte alimentaţia, exerciţiile fizice, dar şi educaţia sexuală.

„Organele de specialitate ale administraţiei publice locale şi centrale (…) au obligaţia să deruleze în mod sistematic în unităţile şcolare programe de educaţie pentru viaţă, inclusiv educaţia sexuală pentru copii”, a spus Claudia Ana Costea.

Citește și: Klaus Iohannis, despre necesitatea educației pentru sănătate

În luna octombie, şi Ministerul Sănătăţii a anunţat că susţine introducerea acestei discipline. Ministerul Sănătăţii a aratat, într-un răspuns la apelul lansat de mai multe ONG-uri pentru introducerea orelor de educaţie sanitară şi implict sexuală în şcoli, că susţine acest lucru, ca pe o măsură obligatorie pentru dezvoltarea sănătoasă a generaţiilor viitoare.

Peste 60 de organizaţii neguvernamentale au lansat un apel de urgenţă către Ministerul Sănătăţii pentru introducerea educaţiei sexuale în şcoli.

Ministerul Sănătăţii le-a răspuns că apreciază implicarea societăţii civile în asigurarea accesului copiilor la informaţii privind educaţie sexuală, mai ales în contextul actual în care România are una din cele mai crescute rate a natalităţii din Europa în rândul fetelor cu vârsta sub 15 ani.

Totodată, ministerul a transmis că susţine promovarea sănătăţii în rândul populaţiei prin diferite activităţi de informare, educaţie şi comunicare, inclusiv educaţia sanitară în şcoli ca o metodă de informare, dar şi de educare a copiilor privind sănătatea şi prevenirea îmbolnăvirilor prin diverse boli, inclusiv cele cu transmitere sexuală.

De asemenea, ministerul este de acord că introducerea în curricula şcolară în mod obligatoriu a orelor de educaţie sanitară poate preveni apariţia bolilor atât la nivel de individ, cât şi la nivel colectiv, prin informarea copiilor asupra riscurilor şi metodelor de prevenire a acestora.

„Deşi există diverse organizaţii şi asociaţii care contestă obligativitatea introducerii orelor de educaţie sanitară şi care susţin că la aceste ore de educaţie sanitară este total nepotrivită educaţia sexuală a copiilor, Ministerul Sănătăţii susţine că este o măsură obligatorie şi oportună pentru dezvoltarea sănătoasă a generaţiilor viitoare. De asemenea, considerăm că un rol important în asigurarea unei educaţii sanitare a copiilor îl au şi părinţii acestora care pot veni în susţinerea asigurării unei bune educaţii a copiilor în acest sens”, arată MS în răspunsul transmis ONG-urilor.

Ministerul Sănătăţii mai spunea că va organiza întâlniri de lucru cu reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei în vederea stabilirii unei strategii pe termen lung pentru asigurarea educaţiei pentru sănătate drept o componentă importantă a sănătăţii publice.

Cele mai citite

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...

Rezultate fără precedent în istoria prezidențialelor din România

Independentul Călin Georgescu dă peste cap sondajele și campaniile tradiționale, surclasând toate partidele După numărarea a 95% din secțiile de votare, rezultatul este unul pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă