18.3 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSportUPDATE. Ce măsuri cere Cioloș pentru contracarea efectelor vremii rele

UPDATE. Ce măsuri cere Cioloș pentru contracarea efectelor vremii rele

UPDATE 11.00: După întâlnirea cu miniștrii convocați pentru comandamentul de iarnă, premierul Dacian Cioloș a declarat că a solicitat realizarea unei analize de risc, pentru ”a evita situații dificile”, întrucât problemele apar, în fiecare an, în aceleași regiuni.

”E important ca oamenii să fie preveniți și să ne pregătim să facem tot ceea ce putem în aceste situații. Dorim să facem o analiză de risc, pentru zonele în care apar, an de an, dificultăți, pentru că în regiunile respective apar blocaje sistematice”, a spus prim-ministrul.

—–

Un comandament de iarnă, format din mai mulți miniștri, la care participă și premierul Dacian Cioloș, discută, vineri, la Palatul Victoria, modalitatățile prin care pot fi prevenite eventualele incidente, în cazul înrăutățirii vremii. 

Potrivit ministrului de Interne, Petre Tobă, la nivel teritorial, 46 de localități au fost deja afectate de zăpadă și ploi. În aceste condiții, Ministerul Afacerilor Interne a intervenit în gestionarea situațiilor.

Mai mult, Tobă a precizat că MAI este pregătit cu 40.000 angajați, pompieri, polițiști, pompieri și aproximativ 7300 de utilaje, pentru a interveni pentru orice situație care ar putea să apară.

Citește și: Primarul Răzvan Sava a convocat primul comandament

Mai mult, s-au luat în calcul variante ocolitoare și s-au identificat zonele care au fost, anii anteriori, izolate. 

”Un accent este pus pe dimensiunea de prevenire, pentru ca măsurile să fie luate din timp. Acest lucru ar putea implica măsuri de limitare a traficului rutier, măsuri de închidere al unor artere de circulație, cât și măsuri privind respectarea legislației autovehiculelor, pentru echiparea de iarnă”, a spus ministrul de Interne.

Mai mult, el a cerut sancționarea celor care nu respectă aceste condiții.

Un alt obiectiv al MAI este necesară identificarea bolnavilor critici, a celor cu dializă, pentru a putea fi transportați, din timp, spre spitale, dar și despre gestionarea persoanelor fără adăpost și a bătrânilor.

Citește și: Avertizare meteo: Cod galben de ploi și ninsori, în cea mai mare parte a țării

Totodată, a subliniat importanța unor măsuri ”timpurii”, pentru prevenirea eventualelor situații cauzate de vremea rea.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, un cod galben de ploi și ninsori. Atenționarea este valabilă de vineri, de la ora 18.00, până sâmbătă, la ora 12.00  Se vor înregistra ploi însemnate cantitativ, ninsori, un strat consistent de zăpadă și polei. 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Tânăra antrenată de maestra emerită a sportului, Mirela Pașca, înscrisă în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”

Antonia Dragomir, o tânără gimnastă de doar 11 ani, a devenit un nume cunoscut în lumea gimnasticii românești și internaționale, datorită talentului său remarcabil...

ELCEN o acuză pe Firea că a mințit la Realitatea Plus, în legătură cu falimentul RADET

Se încearcă din nou inducerea în eroare a opiniei publice în sensul în care ELCEN este considerată cauza falimentului RADET, transmit reprezentanții Electrocentrale București. Vă...

FC Barcelona și-a „betonat” poziția secundă în Spania, după victoria cu „lanterna roșie” Almeria

FC Barcelona și-a consolidat poziția secundă în La Liga, după ce s-a impus cu scorul de 2-0 în deplasarea de la Almeria, în etapa...
Ultima oră
Pe aceeași temă