Soldații macedoneni au început să construiască un gard metalic la frontiera cu Grecia, pe unde migranții se îndreaptă spre Europa de Vest, informează sâmbătă agenția Reuters, citată de Agerpres.
Armata a început să înalțe panouri metalice și să desfășoare sârmă ghimpată, construind un gard asemeni celui care a fost ridicat la frontiera Ungariei cu Serbia și Croația pentru stăvilirea afluxului de migranți, relatează un jurnalist al Reuters de la fața locului.
Din 2015, ca urmare a escaladării conflictelor dintr-o serie de țări ale Orientului Mijlociu (OM), Asiei și Africii, a crescut numărul de refugiați care încearcă să ajungă din aceste regiuni în Europa. De la începutul acestui an, numărul de imigranți ilegali a depășit 378.000 și aproape 2.800 de oameni au murit în încercarea de a ajunge în Europa. Pe parcursul acestui an, în Italia au ajuns în jur de 121.000 de refugiați, în Grecia — 310.000, iar prin Macedonia și Serbia trec zilnic până la 5.000 de persoane, care se comasează la frontierele Austriei, Ungariei și Germaniei.
Sute de migranți marocani, algerieni și pakistanezi, blocați la frontiera dintre Grecia și Macedonia, au încercat joi să pătrundă cu forța pe teritoriul macedonean, fapt ce a condus la confruntări cu poliția. Potrivit organizațiilor neguvernamentale, circa 70% dintre migranții care ajung la frontiera greco-macedoneană sunt sirieni sau irakieni.