Președintele Klaus Iohannis a declarat, duminică, la Summitul Uniunea Europeană-Turcia, că România sprijină avansarea procesului de aderare al Turciei la UE și este de acord cu liberalizarea vizelor pentru cetăţenii turci, cu respectarea de către Turcia a obligaţiilor asumate în acest sens, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
De asemenea, șeful statului a subliniat rolul important pe care îl ocupă Turcia în rezolvarea crizei imigranților.
”Şeful statului a punctat rolul cheie pe care îl deţine Turcia în soluţionarea actualei crize migratorii. A fost subliniată necesitatea unei acţiuni în comun a Uniunii Europene şi a Turciei pentru combaterea cauzelor profunde ale fenomenului migraţionist. În acest sens, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a menţionat că sprijină demersurile comunităţii internaţionale în vederea identificării unei soluţii politice pentru conflictul din Siria”, se arată în comunicatul citat.
Citește și: Klaus Iohannis, prezent la Bruxelles la summit-ul UE-Turcia. La reuniune se va discuta problema migraţiei
Discuţiile din cadrul reuniunii de la Bruxelles s-au axat pe consolidarea relaţiilor de cooperare cu Turcia pe diverse domenii de interes comun, inclusiv pe aspecte legate de gestionarea fenomenului migraţiei şi pe intensificarea cooperării în domeniul politicii de securitate.
Liderii au adoptat o Declaraţie politică în care se reafirmă angajamentul de a gestiona în comun riscurile şi ameninţările actuale, se subliniază necesitatea revigorării procesului de negociere a aderării Republicii Turcia la Uniunea Europeană, precum şi intensificarea dialogului, cu accent pe întâlnirile la nivel înalt.
Uniunea Europeană s-a angajat să acorde sprijin financiar Republicii Turcia în valoare de 3 miliarde de euro. Turcia, care are un rol foarte important în controlul fluxurilor migratorii către Uniune, a făcut eforturi semnificative în ultimii ani din punct de vedere administrativ şi financiar pentru a găzdui cei peste 2 milioane de refugiaţi din Siria.
În ceea ce priveşte procesul de liberalizare a regimului de vize al Uniunii pentru cetăţenii turci, autoritățile de la Ankara s-au angajat în direcţia accelerării îndeplinirii condiţionalităţilor prevăzute în Foaia de parcurs privind liberalizarea vizelor. În acest context, s-a agreat calendarul de semnare şi punere în aplicare a Acordului de readmisie Uniunea Europeană-Turcia.