14.6 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăSpecialTeodorovici: „Băncile vor împrumuta statul dacă acesta întârzie plata către beneficiarii fondurilor...

Teodorovici: „Băncile vor împrumuta statul dacă acesta întârzie plata către beneficiarii fondurilor UE”

Ministerul Fondurilor Europene intenţionează să apeleze la credite bancare atunci când rămâne în pană de bani, pentru a putea să continue plăţile către beneficiarii fondurilor europene.

„Dorim să implicăm băncile şi mediul de afaceri în procesul de absorbţie a fondurilor europene, pentru viitorul cadru financiar 2014-2020. Ţin foarte mult ca băncile să fie incluse pe tot parcursul procesului, de la transferul banilor în contul beneficiarilor, până la asumarea unor funcţii, cum ar fi preluarea de la stat a obligaţiei de plată către beneficiari, atunci când statul nu poate face plăţile din lipsa banilor”, a declarat, astăzi, Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, în cadrul conferinţei „Absorbţia fondurilor europene”, organizată de Medien Conferences.

Acesta a explicat faptul că băncile vor obţine o dobândă, nu foarte mare, pentru sumele astfel împrumutate statului, în aşa fel încât banii să ajungă la timp la beneficiarii fondurilor europene, evitându-se întârzierile în ceea ce priveşte implementarea proiectelor.

Teodorovici a vorbit şi despre preluarea în contul băncilor a prefinanţărilor pe care România urmează să le primească de la Comisia Europeană, banii urmând să ajungă mai repede la mediul de afaceri pentru finanţarea proiectelor. De asemenea, se doreşte ca băncile să fie implicate şi în call-urile de proiecte.

Citeşti şi: 2,6 miliarde de euro au intrat în ţară de la Comisia Europeană

„Pentru viitoarea programare beneficiarii trebuie să se aştepte la anumite schimbări. Următorul sistem va fi fără prea multă hârtie. Între stat şi beneficiari informaţia va circula în variantă electronică. Nu vor mai fi obligaţi să care maldăre de dosare”, a spus Ministrul Fondurilor Europene.

Acesta a spus că executivul comunitar nu va aproba, până la sfârşitul acestui an, Acordul de parteneriat pentru viitorul buget 2014-2020 trimis de România. „Acest lucru se va întâmpla prin luna februarie a viitorului an. Cheia este însă sistemul de implementare. Nu vom aştepta aprobarea documentului pentru a demara proiectele. Iar, în paralel, după ce primim aprobarea Comisiei Europene, vom trimite cererile de rambursare la Bruxelles pentru proiectele pe care le vom demara între timp”, a precizat Teodorovici.

Ministerul Fondurilor Europene a subliniat faptul anul viitor creşte riscul de dezangajare a fondurilor europene, România putând să piardă miliarde de euro din bugetul 2007-2013.

„Pe şefii Autorităţilor de Management vreau să-i fac responsabili pentru fiecare ban pe care România îl va pierde. Trebuie să ne asumăm atât reuşitele, cât şi eşecurile. Iar, şeful unei Autorităţi de Management trebuie să răspundă doar în faţa Comisiei Europene şi să nu ţină cont de ce spune un ministru sau premierul. În România nu avem astfel de persoane cu coloană vertebrală”, a conchis ministrul.

Cele mai citite

Prețurile apartamentelor vechi din București au crescut cu 8,6% în decembrie 2024

Inflația, criza politică și scăderea ofertei de locuințe noi au dus la creșterea prețurilor. În luna decembrie 2024, prețurile apartamentelor vechi au înregistrat un...

Creștere robustăa comerțului cu amănuntul în 2024: consumul de produse nealimentare, motorul principal

Principalul factor al acestui avans a fost consumul de produse nealimentare, care a înregistrat un salt de 14,7% față de anul anterior. Vânzările de produse...

Zeljko Kopic și-a prelungit contractul cu Dinamo până în 2028!

Zeljko Kopic, antrenorul croat care a preluat conducerea tehnică a echipei Dinamo în decembrie 2023, a semnat o prelungire de contract până în vara...
Ultima oră
Pe aceeași temă