Statul Islamic schimbă tactica şi se mondializează

Organizaţia Statul Islamic a creat un nou tip de război şi răspândeşte teroarea dincolo de Siria şi Irak: de la „duşmanul apropiat“ la „duşmanul îndepărtat“.

Baia de sânge din Paris, cu şase atacuri simultane bine coordonate soldate cu 132 de morţi şi sute de răniţi, dezvăluie o strategie care face apel la acte spectaculoase de violenţă contra civililor. Pentru prima oară, Statul Islamic, cunoscut şi ca ISIS, ISIL sau Daech, a angajat o campanie planificată de atacuri teroriste vizând producerea de enorme pierderi civile pe un teritoriu îndepărtat, forţând numeroşi responsabili ai serviciilor antitero din SUA şi din Europa să recalibreze evaluarea lor asupra grupului. „Ei au traversat un soi de Rubicon, au schimbat reflexia asupra ţintirii duşmanilor lor”, declară William McCants de la Brookings Institute, autorul cărţii Apocalipsa ISIS. Când braţul egiptean al SI a revendicat responsabilitatea distrugerii unui avion de linie rusesc deasupra Sinaiului, unii analişti s-au întrebat dacă aşa-numita „Provincia Sinai” a acţionat din proprie iniţiativă cu riscul unei reacţii militare ruse asupra grupului-mamă în Siria şi în Irak.

Dar, atacurile din Paris şi Beirut, revendicate de Statul Islamic par să fi reglat problema şi a convins scepticii că „centrala” a cerut aceste atentate. „Există o schimbare radicală a percepţiei teroriştilor că de acum pot acţiona la Paris aşa cum acţionează în Siria şi în Irak”, estimează Mathieu Guidere, specialist în terorism la Universitatea din Toulouse. „Cu această acţiune a fost spulberată o barieră psihologică”. În momentul în care responsabilii occidentali erau preocupaţi de atacuri teroriste cu aşa-numiţii lupi solitari, teribile prin caracterul lor aleatoriu, dar cu număr redus de victime, atentatele de la Paris au aprins spectrul coordonării, atacurilor cu mari pierderi şi implicarea unui număr relativ important de autori. Occidentalii consideră că asaltul din Paris poartă marca atacurilor complexe ale Al Qaeda ca cel din Mumbai din 2008, când zece militanţi islamişti au ucis 164 de persoane în timpul asaltului de patru zile asupra oraşului indian cu tiruri de arme şi bombardamente.

Al Qaeda, „strămoşul” principal al Statului Islamic, şi-a construit identitatea în jurul atacurilor spectaculoase – cel mai sângeros fiind cel din 11 septembrie 2001 din SUA – pentru că liderii reţelei teroriste se vedeau drept insurgenţi care căutau răsturnarea guvernelor arabe, pe care le considerau apostate. Al Qaeda voia să ademenească Occidentul în acţiuni militare care să destabilizeze statele arabe. Statul Islamic, în schimb se declară un stat şi încearcă probabil să utilizeze marile atentate teroriste în modul în care o putere mai convenţională ar putea utiliza forţa aeriană ca tehnică a politicii sale de apărare, de a exercita represalii contra atacurilor inamice şi să caute să le descurajeze.

Gherilă urbană

Obiectivul jihadiştilor SI este „un război de gherilă urbană ne-convenţional”. Confruntat cu înfrângeri în teren, chiar în fieful „califatului” pe care l-a instaurat în Siria şi în Irak şi cu intensificarea loviturilor aeriene ale coaliţiei internaţionale condusă de SUA, grupul Statul Islamic a decis în septembrie să-şi extindă lupta în Franţa şi în alte ţări. Reuters citează un combatant al SI întâlnit în Siria potrivit căruia purtătorul de cuvânt al grupului sunnit ultra-radical, Abu Mohammad al-Adnani, a dat consemnul de acţiune în străinătate. El a trimis un ordin scris tuturor sectoarelor şi tuturor brigăzilor de securitate „să înceapă să acţioneze, în special în Liban şi în Turcia”. Combatantul citat de Reuters a precizat că „Liban şi Franţa şi alte locuri fac parte din operaţiunile ordonate acum două luni”.

După atentatele din Paris, moralul combatanţilor a revenit şi potrivit unuia dintre ei, celulele adormite nu au contacte între ele, dar toate răspund unei structuri speciale însărcinată cu „operaţiuni în străinătate” de la care preiau ordinele pentru a ataca. Şeful acestei structuri este un iordanian care lucrează în strânsă colaborare cu direcţia SI în Siria şi Irak şi se deplasează între cele două ţări. Combatanţii SI declară că atentatele din Paris au redat moralul în sânul organizaţiei după o săptămână în care a pierdut un oraş strategic în Siria în apropiere de frontiera irakiană şi oraşul Sinjar din Irak după cel mai puternic contraatac de când SI a ocupat vaste teritorii în Irak, anul trecut. În plus, armata siriană şi aliaţii din Hezbollah, susţinuţi de bombardamentele aeriene ruse, au spart încercuirea unei baze aeriene asediată de SI de peste doi ani.

Printre ţările occidentale pe care SI vrea să le lovească, Franţa ocupă un loc aparte, explică jihadiştii pentru că, spun ei, musulmanii fac obiectul unei discriminări. „Nu este decât începutul, nu am uitat ce s-a petrecut în Mali”.

Statul Islamic a revendicat atentatul de la Paris. Folosirea de opt kamikaze şi oameni înarmaţi într-o capitală europeană, obţinând o acoperire maximală în media, sunt toate caracteristici ale unei operaţiuni SI. Dar, spre deosebire de atacurile contra săptămânalului Charlie Hebdo şi contra unui supermarket evreiesc în care a fost implicat grupul jihadist, atentatele sale sunt din ce în ce mai sofisticate şi mai bine planificate. Recrutarea, armamentul, coordonarea şi păstrarea secretului atacatorilor din Paris până în ultimul moment implică o bună organizare. Acelaşi lucru şi pentru plasarea unei bombe în avionul rus înainte de a decola din Sharm El-Sheikh.

La Paris, în cel mai grav atentat din Franţa de după al doilea război mondial, SI a combinat într-un amestec letal terorismul urban, tactici de gherilă şi lupte convenţionale, masacrând un mare număr de civili pentru a-şi demonstra forţa şi a instaura frica în adversari.

Ură şi sânge

SI acţionează în cel mai mare secret şi are o organizare complicată, structurată. În general, „califul” său, Abu Bakr al-Baghdadi, este decisionarul ultim, dar are un adjunct căruia i-a conferit puteri. Ambii consultă un Consiliu Choura unde sunt reuniţi în special lideri militari şi religioşi care îşi dau avizul califului asupra strategiei militare. Este practicată o viziune foarte strictă a Islamului, care consideră că toţi cei care se opun sunt necredincioşi care trebuie ucişi. SI a atras mii de jihadişti din lumea întreagă, în special din Europa, dar controale stricte în materie de securitate impuse de unele state europene au împiedicat candidaţii la jihad să se alăture grupului în Siria şi Irak. Surmontând problema, SI a stabilit contacte cu „candidaţii” prin bazele din Orientul Mijlociu şi i-a încurajat să acţioneze ca „lupi solitari” sau să se organizeze în mici celule pentru a comite atentate individuale în interiorul ţărilor unde locuiesc sau muncesc.

Abu Bakr al-Baghdadi este şeful autoproclamat al „Statului Islamic în Irak şi în Levant” care a revendicat atentatele din Paris. Franţa a ripostat imediat şi a bombardat fieful SI în Raqqa, în nordul Siriei. Este „califul” urii, organizaţia pe care o conduce perpetuează atentate în lumea întreagă, violează femei, decapitează ostatici. Bagh­dadi a stabilit un califat care cuprinde oraşe şi puţuri de petrol din Orientul Mijlociu. Aruncă oprobiul asupra migranţilor care fug de conflicte, creează condiţiile pentru un război civil. Pentru adepţii lui, este un dumnezeu viu, un calif moştenitor al lui Mahomed, emulii săi ceceni, saudiţi sau francezi visează să se alăture celui mai mare jihad transnaţional predicat vreodată. Pentru duşmani, el este încarnarea diavolului.

Ameninţări

Statul Islamic a avertizat într-un nou video că ţările care participă la loviturile aeriene contra Siriei vor cunoaşte aceeaşi soartă ca Franţa şi a ameninţat că va ataca SUA în centrul lor din Washington De asemenea, mesajul adresat ţărilor implicate în ceea ce a numit „campania cruciaţilor”, a fost pronunţat de un bărbat cu turban şi identificat în subtitrare ca Al Ghareeb algerian. De asemenea, mesajul ameninţă Europa că „vom veni cu alte atacuri cu capcane şi explozibili, cu centuri cu explozibili şi arme silenţioase şi nu veţi fi capabili să ne arestaţi pentru că astăzi suntem mult mai puternici decât înainte”. Aparent, referindu-se la negocierile internaţionale pentru sfârşitul războiului sirian, un alt bărbat identificat în mesajul video ca fiind irakianul Al Karrar îi spune preşedintelui francez, François Hollande: „am decis să negociem cu voi în tranşee şi nu în hoteluri”.

Viraj tactic

Pentru a compensa înfrângerile din interior într-un moment în care sanctuarul său siriano-irakian se sparge, organizaţia teroristă îşi schimbă dimensiunea şi tactica şi se proiectează din ce în ce mai mult spre exterior. O inflexiune a credo-ului său fondator care privilegiază lupta contra „duşmanului apropiat – şiiţii şi regimurile arabe necredincioase – cu scopul acaparării unui teritoriu şi restaurării „califatului” islamic. O foaie de drum pusă în lucru între 2013 şi 2014, cu înlăturarea rebelilor anti-Assad din nord-estul Siriei şi preluarea marilor oraşe irakiene, Falluja şi Mossul, de unde şeful SI, Abu Bakr al-Baghdadi s-a autoproclamat calif.

Lărgind astăzi evantaiul ţintelor, organizaţia se mondializează şi se apropie de Al Qaeda, concurentul a cărui luptă contra „duşmanului îndepărtat” – SUA şi alte state „cruciate” – constituie marca sa. În două săptămâni, Statul Islamic a reuşit să distrugă un avion rus în zbor, a însângerat un cartier şiit din Beirut şi a semănat teroarea pe străzile Parisului. Trei crime în masă în 15 zile, contra trei ţări diferite. Drumul spre califat este îmbibat în sânge.

Natura grupului Statul Islamic

Statul Islamic este un grup religios şi militar organizat, care dispune de conducători competenţi cu o strategie coerentă în serviciul războiului sfânt, jihadul. Ayaan Hirsi Ali, om politic şi scriitor olandez de origine somaleză, ameninţată cu moartea de islamişti scrie pentru Foreign Policy: „Nu vom câştiga contra ideologiei de la Medina (Islamul radical) arestând kamikaze chiar înainte de a sări în aer. Un altul sau o alta îi va lua rapid locul. Nu vom câştiga ştergând de pe hartă SI, Boko Haram sau Al Qaeda, un nou grup radical va apărea. Nu vom câştiga decât atunci când vom fi capabili să combatem ideologia Islamului radical, să contracarăm mesajul morţii, intoleranţei şi promisiunea unei vieţi de apoi cu propriul nostru mesaj de viaţă, libertate şi fericire aici şi acum”. Necunoaşterea resorturilor Islamului radical, subestimarea mesajului SI şi a capacităţii sale de seducţie explică dificultatea de a înţelege ameninţarea şi uluirea în faţa intensităţii urii şi detestării cărora le facem obiect. „Vom cuceri Roma, vom sparge crucile voastre şi vom face din femeile voastre sclave”, promitea Abu Muhammad al-Adni, purtător de cuvânt al Statului Islamic. „Şi dacă nu vor reuşi de această dată, atunci copiii noştri şi nepoţii noştri vor reuşi şi vor vedea fii voştri în piaţa de sclavi”.

Strategia SI este explicită şi detaliată într-un text publicat în Dabiq, revista online a Statului Islamic. Un articol de zece pagini intitulat „Zona gri” care descrie incertitudinea în care se află astăzi majoritatea musulmanilor, potrivit SI, „între bine şi rău, califat şi necredincioşi…Lumea este divizată şi a venit momentul pentru un nou eveniment… distrugerea zonei gri”. Exact obiectul atacurilor din 13 noiembrie din Paris şi Saint-Denis. Ele contribuie la dispariţia zonei gri crescând antagonismul între comunităţi şi demonstrează tinerilor islamişti că, în final, cu mijloace limitate, kalaşnikov şi centuri cu explozibili, ei pot semăna haos şi să facă asta cunoscut lumii întregi. SI s-a întors spre un trecut mitic al Califatului, o fantasmă care agită lumea arabă de la dispariţia în 1924, odată cu destrămarea Imperiului Otoman. Resurecţia unei entităţi politice guvernată de lege şi tradiţia islamică este o aspiraţie puternică chiar pentru musulmanii care resping islamiştii. Califatul este simbolul unei civilizaţii dominatoare multă vreme, care a cunoscut unul din declinele cele mai rapide din istoria umanităţii.

SI vrea să construiască un califat purificând lumea, ucigând necredincioşii şi apostaţii, doctrina Takfirismului şi fascinează adepţii considerând că nu poate fi învins. Combatanţii SI nu se sacrifică doar din convingere religioasă, ei au cultul acestei morţi ca martiri, pentru că vor merge direct în Paradis. Şi o cred.