1.1 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecialZborul MH370: Australia sporește căutarea avionului Malaysia Airlines

Zborul MH370: Australia sporește căutarea avionului Malaysia Airlines

Australia va intensifica eforturile de căutare a avionului Malaysia Airlines, într-o zonă în care se crede că s-ar afla, au declarat, joi, oficialii australieni, potrivit Reuters, citat de Mediafax

Cea mai scumpă căutare submarină efectuată vreodată nu a descoperit, până în prezent, nicio parte din avionul care efectua zborul MH370 şi care a dispărut de pe radare cu 239 de persoane la bord după ce a decolat de la Kuala Lumpur către Beijing, în martie 2014.

Citește și: Franța lansează căutări în largul Reunion pentru noi rămășițe ale zborului MH370

Numărul vaselor care caută avionul urmează să fie dublat – la patru, a anunţat vicepremierul australian Warren Truss. Unul dintre vase urmează să fie furnizat de către China.

Căutarile s-au concentrat asupra unei suprafeţe de 120.000 de kilometri pătraţi a fundului oceanic, într-o zonă din sudul Oceanului Indian în care s-ar fi prăbuşit aeronava.

Truss, flancat de oficiali de la Biroul Australian pentru Securitatea Transporturilor (ATSB) şi Ministerul Apărării, a desemnat o porţiune situată în extremitatea sudică a acestei zone de căutare, în care se crede că s-ar afla cel mai probabil epava.

Zona, descrisă de Truss prezentată de către Truss drept o „porţiune violet”, a fost aleasă în baza unei analize a datelor de zbor, traiectoriei şi unor informaţii adunate de la reţele satelitare din întreaga lume.

„Credem cu putere că efectuăm căutări în zona corectă”, a declarat la Canberra, într-o conferinţă de presă, Darren Chester, un adjunct al ministrului australian al Apărării.

Un fragment din avion, găsit în iulie pe ţărmul Insulei franceze Reunion, unde a fost adus de valuri, constituie prima probă directă a faptului că avionul s-a prăbuşit în mare. Nicio altă urmă nu a fost găsită.

Experţi implicaţi în căutări la mare adâncime afirmă că acest efort ar putea rata cu uşurinţă epava, deoarece compania olandeză Fugro NV foloseşte tehnologie neadecvată şi personal neexperimentat într-o asemenea sarcină, care necesită un nivel ridicat de specializare.

Citește și: DISPARIŢIA zborului MH370: Un al doilea fragment de avion, o uşă, a fost găsit pe insula Reunion

Fugro nu a răspuns unei solicitări de a comenta, la momentul acestor critici, precizează Reuters.

Potrivit firmei americane Williamson & Associates, imagini ale fundului Oceanului Indian date publicităţii în octombrie de către ATSB seamănă, în mod izbitor, cu zona submarină în care se aflau fragmente ale zborului 447 Air France, pe fundul Oceanului Atlantic, în care s-a prăbuşit avionul în 2009, un accident soldat cu 228 de morţi.

Peste 70.000 de kilometri pătraţi din zona de căutare au fost deja verificaţi. Căutarea în întreaga zonă urmează să se încheie în iunie 2016, a apreciat Truss.

Dispariția avionului Malaysia Airlines, de anul trecut, este considerată unul dintre cele mai mari mistere din istoria aviaţiei, au anunţat joi oficiali australieni, relatează Reuters în pagina electronică.

Cele mai citite

Un celebru realizator de podcast american a intrat în conflict cu Vladimir Kliciko

Joe Rogan, celebru realizator de podcast american, "răspândeşte propaganda rusă" cu privire la războiul din Ucraina, a acuzat fostul campion mondial de box la...

Exporturile de carne tocată și salamuri crud-uscate către Marea Britanie și SUA blocate din cauza pestei porcine

Exporturile de carne tocată şi de salamuri crud-uscate către Marea Britanie şi SUA sunt blocate din cauza pestei porcine africane care încă evoluează pe...

După S.O.S., încă un partid își declară susținerea pentru Călin Georgescu

Preşedintele AUR, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale, a afirmat, luni, că România are ”şansa” unui guvern şi a unui preşedinte suveranist. ”România s-a trezit!...
Ultima oră
Pe aceeași temă