21.3 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialCinci tendințe de design interior pentru 2016

Cinci tendințe de design interior pentru 2016

Anul 2016 va fi marcat, printre altele, de tendința proprietarilor de locuințe de a-și decora casele cu obiecte reciclateSustenabilitatea a devenit o adevărată modă la nivel mondial și se reflectă în evoluția designului de interior. Cu toate acestea, moda anului viitor păstrează și câteva elemente care s-au regăsit în preferințele oamenilor și în ultimii ani.

Iată care vor fi tendințele de design interior care vor marca anul 2016:

1. Lemnul deschis la culoare și piatra naturală

Designerii de interior mizează din ce în ce mai mult pe lemn, în special pe cel deschis la culoare, dar și pe piatra naturală, a cărei prezență în casele oamenilor crește de la an la an. Piatra naturală este la modă de cel puțin doi ani, iar tendința se va păstra și în 2016. Piatra naturală nu oferă doar un aspect foarte elegant spațiului în care este folosită, ci vine la pachet și cu un avantaj deloc neglijabil: este foarte rezistentă, iar întreținerea se face foarte ușor, cu substanțe potrivite pentru piatră, după cum vedem pe piatraonline.ro.

2. Elemente care aduc natura în interiorul caselor

De la decorarea locuințelor cu plante de interior și până la transformarea gradinilor într-un colț de rai, oamenii sunt din ce în ce mai preocupați de prezența naturii în fiecare spațiu în care își petrec câteva ore în fiecare zi. Încăperile vor deveni mult mai naturale și mai pline de viață, iar locuințele se vor transforma în adevărate oaze de verdeață care vor colora „jungla de beton” din marile orașe.

3. Mobilă pentru interior și exterior

O altă tendință care s-a conturat în ultimul an și va marca și anul 2016 este achiziționarea elementelor de mobilier care se potrivesc atât în interiorul casei, cât și afară, în grădină. Oamenii vor să evadeze cât mai mult timp dintre cei patru pereți și sunt din ce în ce mai preocupați de ideea de multifuncționalitate, iar cele două tendințe influențează modul în care tind să se raporteze la design-ul interior.

4. Decorațiunile interioare vintage

Decorațiunile interioare vintage sau cele cu motive tradiționale se află la mare căutare, iar trendul se va păstra și în următorii ani, conform macalawright.com. Astfel de obiecte oferă o puternică notă de autenticitate încăperilor pe care le decorează și le insuflă vizitatorilor ideea de forță și de personalitate. În plus, rolul decorațiunilor interioare nu ar trebui să fie altul decât cel de transmitere a unor povești frumoase.

5. Marmura câștigă teren

Marmura a fost la mare căutare în 2015, iar trendul se va păstra și în 2016. De obicei, marmura își găsește locul în casă sub formă de pardoseală și de blat de bucătărie, însă în ultimii ani a început să fie intens folosită pentru placarea pereților sau pentru decorarea locuinței cu accesorii foarte elegante. În plus, marmura poate fi folosită și pentru înfrumusețarea pieselor de mobilier din lemn masiv.

Cele mai citite

Ciolacu și ceilalți lideri PSD au lansat-o pe Firea spre Primăria Capitalei. Administrația nu trebuie să aibă culoare politică, susține premierul Ciolacu

Senatoarea Gabriela Firea, șefa filialei PSD București, s-a înscris oficial în cursa pentru funcția de primar general al Capitalei, avându-i alături la acest eveniment...

România are cea mai mare evaziune, dar nu sunt cele mai mici taxe, așa cum susține premierul

România are cea mai mare evaziune fiscală din Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat, însă la capitolul cele mai mici taxe, suntem de departe statul...

Mesaje de Florii 2024 // Cele mai frumoase urări pe care le puteți face sărbătoriților

Mesaje de Florii 2024// Duminica Floriilor este celebrată cu o săptămână înainte de Paște, adică pe 28 aprilie, și este un prilej de sărbătoare...
Ultima oră
Pe aceeași temă