În 2013, Banca Centrală a tăiat 1,25% din dobânda de politică monetară. Indicatorul Robor a scăzut de la 6% la 2,6% dar dobânzile solicitate populaţiei la creditele de consum cu scadenţa între 1 şi 5 ani s-au redus cu mai puţin de 0,5%. Dovadă că politica BNR a ieftinit mai mult creditul…interbancar.
Potrivit datelor existente pe site-ul BNR, ratele dobânzilor practicate de instituţiile de credit pentru împrumuturile în lei acordate gospodăriilor populaţiei pentru consum, dezvoltarea afacerilor şi alte scopuri, cu scadenţa cuprinsă între 1 şi 5 ani, au scăzut de la 14,19% în ianuarie la 13,73 % în septembrie (cele mai recente date). Pe segmentul creditelor pentru locuinţe, scăderea este de la 8,8% la 7,1%. Cum se observă, creditul de consum rămâne în continuare penalizat în timp ce creditul ipotecar (impulsionat de decizia unor bănci de a acorda credite “Prima Casă” doar în lei) şi cu garanţii mai sigure în dotare s-a ieftinit mai mult decât scăderea dobânzii de politică monetară.
Scăderea este însă mult mai spectaculoasă dacă ne referim la evoluţia Robor (dobânda solicitată la creditele acordate de bănci)-de la 6,03% în ianuarie Robor era ieri 2,59%. Cu alte cuvinte, tăierea agresivă de dobândă din partea BNR în acest an (1,25%) a determinat o ieftinire de trei ori mai mare a creditelor interbancare (să nu uităm că în ultimele luni BNR a oferit împrumuturi fără limită de sumă băncilor), o scădere comparabilă cu mărimea ajustărilor dobânzii de politică monetară pe segmentul creditelor ipotecare în timp ce pe partea împrumuturilor de consum costurile rămân prohibitive, cu o scădere modestă a dobânzilor în condiţiile în care cele mai ieftine împrumuturi de acest tip pornesc în acest moment de la 10-11% dobândă (Robor la 3 luni plus 7-8%).
În aceste condiţii, BNR încearcă să dezlege punga băncilor cu promisiunea că va urma şi o reducere consistentă a rezervelor minime obligatorii. „Dacă este vorba de câmpul nostru de manevră, am zis că mai este încă ceva, cu definiţie restrânsă a politicii monetare, adică doar rata dobânzii. Dacă introducem şi rezervele minime obligatorii, mai este câmp bunicel” declara marţi Mugur Isărescu. În aceeaşi luare de poziţie, Guvernatorul recunoştea parţial eşecul tăierilor de doândă în economia costului creditului (“prefer o întârziere din partea lor decât să coboare dobânzile şi apoi să revină sau să ia decizii ulterioare de creştere. Pe orice canal de transmitere a politicii monetare, accept o anumită întârziere”) şi lansa noi invitaţii pentru reluarea creditării la costuri rezonabile (“este în interesul băncilor să coboare cât mai repede şi până la nivelul la care cererea de credite se va revigora. Eu, personal, cred foarte mult că cererea scăzută a fost determinată şi de costul ridicat”).
Vor fi băncile mult mai sensibile la eliberarea unei părţi a rezervelor în lei (cum România are vârf de plată în contul datoriei publice externe în 2014, e improbabil să se reducă rezervele în valută)? Aparent, primesc nişte bani pe care îi pot folosi pe termen lung, spre deosebirile de licitaţiile săptămânale Repo. Practic, resursele proaspete pot fi tentante pentru grupurile financiare care au început procesul de dezintermediere în România şi repatriază bani acasă.
