0.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialCoaliţia internaţională condusă de SUA, despre acuzaţiile Siriei: Nu am efectuat niciun...

Coaliţia internaţională condusă de SUA, despre acuzaţiile Siriei: Nu am efectuat niciun raid în provincia Deir Ezzor

Coaliţia internaţională coordonată de SUA a negat acuzaţia Guvernului Siriei, potrivit căreia trei militari sirieni au fost ucişi într-un raid, informează BBC News, citat de Mediafax.

Potrivit Ministerului sirian de Externe, bombardamentele au avut loc în provincia Deir al-Zour, aflată în mare parte sub controlul reţelei teroriste Stat Islamic. El a subliniat că „este vorba de o agresiune gravă”.

Pe de altă parte, coaliţia internaţională coordonată de SUA, care efectuează raiduri aeriene antiteroriste în Irak şi Siria, a respins acuzaţiile. Astfel, purtătorul de cuvânt al coaliţiei, colonelul Steve Warren, a explicat că nu au fost efectuate raiduri în provincia Deir Ezzor.

„Noi am efectuat bombardamente la 55 de kilometri distanţă de zona la care se referă armata siriană”, a subliniat el.

 

 

Cele mai citite

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...

Referendumul din București: Peste 60% răspunsuri „Da” la toate cele trei întrebări

Rezultatele parțiale ale referendumului organizat duminică în Capitală arată o susținere majoritară pentru cele trei propuneri supuse votului. Conform datelor anunțate de Autoritatea Electorală Permanentă...

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...
Ultima oră
Pe aceeași temă