Fostul vicepremier Gabriel Oprea, acuzat de plagiat, confirmat de șeful Comisiei de Etică a Universității București, la începutul lunii septembrie, nu mai coordonează, în prezent, lucrări de doctorat la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, potrivit unor surse oficiale citate de Mediafax.
De altfel, numele său nu apare pe lista coordonatorilor de doctorat ai instituției, postată pe site-ul acesteia.
Academia Națională de Informații a emis, pe 7 septembrie, un comunicat, în care a anunțat că evaluează „stadiul implementării măsurilor privitoare la respectarea standardelor de calitate academică a tezelor de doctorat”.
„În acest sens Senatul Academiei mandatează Consiliul Științific al Academiei Naționale de Informații „Mihai Viteazul” să accelereze procesul de evaluare, inițiat cu mult timp în urmă, asupra modului de respectare a standardelor științifice și dezvoltare a capacității noastre academice. Concluziile acestei evaluări vor sta la baza unor decizii care vor consolida calitatea procesului de învățământ și cercetare academică în cadrul ANI MV”, se spunea în comunicat.
Comunicatul a fost emis după suspiciunile de plagiat vizând lucrarea de doctorat a lui Gabriel Oprea, susținută la Facultatea de Drept a Universității București, dar și lucrări coordonate de acesta la Academia „Mihai Viteazul”.
Pe 4 septembrie, Marian Popescu, preşedintele Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti, a dat un verdict tranșant după ce a analizat lucrarea de doctorat a lui Gabriel Oprea, spunând că, în mod sigur, este vorba despre un plagiat, zeci de pagini fiind „copiate integral”.
Astfel, el a contrazis, în nume personal, concluzia Consiliului Naţional de Etică din Ministerul Educaţiei – singurul organism abilitat la nivel național pentru soluţionarea acestor sesizări – în cazul tezei de doctorat „Procedura plângerii prealabile”, susţinute de Gabriel Oprea în anul 2000, la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti.
Consiliul Național de Etică a decis, pe 8 iulie, că suspiciunea de plagiat în cazul tezei de doctorat a lui Gabriel Oprea nu poate fi confirmată.
„Legea ne-a obligat, cum se întâmplă în cazul demnitarilor, să transmitem autosesizarea la Consiliul Naţional de Etică. Consiliul Naţional de Etică a dat verdictul atât de rapid, încât nici măcar nu am apucat să le transmitem ce începuserăm noi să analizăm”, a declarat Marian Popescu pentru Gândul.
Potrivit acestuia, la Consiliul Naţional de Etică au ajuns atât autosesizarea Comisiei, cât şi o sesizare făcută de o altă persoană, dar având acelaşi obiect, iar Consiliul Etică, aflat în subordinea Ministerului Educaţiei, a dat rapid verdictul: „Nu se confirmă”.
Potrivit lui Marian Popescu, examinarea suspiciunilor de plagiat ar trebui să cadă în sarcina universităţii care a acordat titlul.
Hotnews a relatat că lucrarea de doctorat a lui Gabriel Oprea, „Procedura plângerii prealabile”, coordonată de profesorul universitar doctor Ion Neagu, conţine pasaje copiate din alte cărţi şi nu are introducere şi concluzii proprii. Hotnews scria că Oprea a copiat pagini întregi din „Plângerea Prealabilă. Teoria generală a plângerii prealabile. Aplicaţiunea la legislaţiunea română” a lui Constantin Turai, publicată în 1938, precum și o serie de citate din Nicolae Iorga şi Gheorghe Ghibănescu, care în cartea lui Turai se regăsesc marcate şi citate corect de către autor.
Ulterior, Hotnews a semnalat suspiciuni de plagiat în cazul unor lucrări de doctorat coordonate de Gabriel Oprea, în calitatea sa de coordonator de doctorat la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”. Este vorba despre lucrările secretarei lui Oprea, Adela Loredana Neagu, despre cea a primarului sectorului 2, Neculai Onţanu, care este şi secretar general al UNPR, despre cea a avocatei lui Ponta, Loredana Radu, şi despre lucrarea prim-adjunctului procurorului general al României, Bogdan Licu, fostului ministru al Apărării Mihai Stănișoara și adjunctului șefului Poliției Române Dumitru Pârvu.