Un birou regional al Casei Naționale de Comerț din Ungaria (CNCU) a fost inaugurat, marți după-amiază, la Arad, cu scopul de a ajuta firmele ungare în activitățile de export și cu informații despre posibili parteneri comerciali, informează Mediafax.
Inaugurarea a avut loc în prezența autorităților locale și a mai multor oameni de afaceri, sediul fiind în centrul orașului, în apropiere de Primăria Arad.
Potrivit unui comunicat al CNCU Arad, iniţiativa este „inovatoare și progresivă”, întrucât „vine în sprijinul firmelor ungare prin oferirea unor servicii complexe de export”. Astfel, biroul va oferi servicii de tip ”ghișeu unic”, la care firmele pot primi informații detaliate de piață, ajutor în găsirea partenerilor de afaceri, în obținerea autorizațiilor de export, servicii de traducere și interpretare și activități de transport și logistică.
”Prin activitatea sa, biroul arădean dorește să întărească colaborarea dintre întreprinderile mici și mijlocii ungare și firmele din regiune, astfel cu ajutorul instrumentelor economice să contribuie la promovarea și îmbunătățirea relațiilor româno-maghiare”, se arată în comunicat, care precizează că serviciile sunt disponibile și firmelor din România care sunt interesate de piața ungară sau de piețele țărilor vecine.
CNCU a fost înființată de către statul ungar împreună cu Camera de Industrie și Comerț din Ungaria ”pentru a se căuta noi piețe de desfacere și noi oportunități de afaceri pentru firme, astfel contribuind la punerea în aplicare a strategiei privind relațiile economice externe ale Ungariei”.
”Guvernul maghiar are ca obiectiv principal să-și extindă prezența economică în țările vecine – printre care și în România – nu numai în sectorul comerțului, ci și în sfera investițiilor”, se mai arată în comunicat.
CNCU are reprezentanțe în aproximativ 30 de țări de pe patru continente. În România, mai există birourile la Cluj-Napoca, Oradea, Odorheiu-Secuiesc și Sfântu Gheorghe.