Candidatul PNL la Primăria Capitalei va fi desemnat de liberalii din organizaţia Bucureşti, miercuri, la ora 18.00, într-o şedinţă specială, în baza sondajelor de opinie comandate de PNL. Reprezentantul ar urma să fie anunţat la Consiliul Naţional de vineri, scrie Mediafax.
Varianta vehiculată în partid este eurodeputatul Cristian Buşoi, înscris în cursa internă pentru Primăria Capitalei, care a apărut marţi alături de preşedintele Klaus Iohannis, la un eveniment legat de patrimoniul Bucureştiului, cei doi evitând să explice prezenţa eurodeputatului, însă aceasta a fost interpretată ca un semnal de susţinere din partea şefului statului.
De altfel, întrebat de juranlişti, copreşedintele Vasile Blaga declara, luni, la finalul şedinţei PNL, că eurodeputatul este o variantă pentru Primăria Capitalei.
La şedinţa de miercuri va participa şi prim-vicepreşedintele Cătălin Predoiu, care a fost desemnat luni să preia conducerea interimară a organizaţiei PNL Bucureşti.
Europarlamentarul liberal Cristian Buşoi s-a înscris, în luna iulie, în competiţia internă a PNL pentru desemnarea candidatului la Primăria Capitalei, spunând că îşi doreşte să propună „politici publice după modelul oferit României de preşedintele Klaus Iohannis”.
Anunţul a fost făcut la sfârşitul evenimentului de lansare a platformei de comunicare online cu bucureştenii, BucureştiSănătos.ro, eveniment la care a participat şi Alina Gorghiu, copreşedinte PNL. Europarlamentarul PNL, şi totodată copreşedinte PNL Sector 1, a precizat că este prematură o discuţie privind şansele sale de reuşită, însă a afirmat că va face tot ce îi stă în putinţă să îşi convingă colegii că poate fi o soluţie pentru probleme cu care se confruntă Bucureştiul.
În cursa internă pentru Primăria Capitalei, s-au mai înscris prim-vicepreşedintele Ludovic Orban, deputatul Costică Canacheu şi Petre Roman, care a ieşit automat din discuţie în condiţiile în care este cercetat în dosarul Mineriadei.
Pentru sectoare s-au înscris urmărtorii liberali: Sector 1 – Diana Tuşa, Sector 2 – Dan Cristian Popescu, Sector 3 – Eugen Nicolăescu, Cristian Tudorache, Bogdan Jansen, Sector 4 – Marius Rogin, Sector 5 – Ovidiu Raeţchi, Sector 6 – Răzvan Mironescu.