Unităţile de învăţămât preuniversitar de stat, finanţate de la bugetele locale, cât şi unităţile de învăţământ special, finanţate din bugetele judeţelor, vor beneficia de 254,7 milioane lei, anul viitor, după ce Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, alocarea pentru finanțarea cheltuielilor unităţilor, informează Mediafax.
Pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, se repartizează pe județe suma totală de 248,135 milioane lei, se precizează într-un comunicat de presă al Guvernului.
Astfel, 197,613 milioane lei pentru vor fi alocaţi pentru plata salariilor, sporurilor, indemnizaţiilor şi a altor drepturi salariale în bani stabilite prin lege şi pentru plata contribuţiilor aferente acestora.
Mai mult, 50,522 milioane lei vor fi alocaţi pentru plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat.
Totodată, pentru unităţile de învăţământ special și din centrele județene/al municipiului București de resurse și asistență educațională, se repartizează județelor suma totală de 6,577 milioane lei din care: 5,083 milioane lei pentru plata salariilor, sporurilor, indemnizaţiilor şi a altor drepturi salariale în bani stabilite prin lege şi pentru plata contribuţiilor aferente acestora; 1,494 milioane lei pentru plata plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din unităţile de învăţământ special și din centrele județene/al municipiului București de resurse și asistență educațională.
Banii se alocă din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul județelor, respectiv a comunelor, orașelor și municipiilor, sectoarelor și Municipiului București.