7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialFOTO. Cum arată avionul transformat într-un hotel de cinci stele

FOTO. Cum arată avionul transformat într-un hotel de cinci stele

Visul oricărui om pasionat de călătoriile cu avionul şi de lux a fost realizat de compania aeriană Etihad Airways, care a transformat o aeronavă într-un adevărat hotel de cinci stele, scrie brightside.me.

Avionul A380 are două niveluri, cu patru clase: economic, business, prima clasă şi „locuinţă”. Ultimele trei categorii, de lux, se află la nivelul superior.

Astfel, în clasa „locuinţă”, pasagerii călătoresc în apartamente cu o suprafaţă de 12 metri pătraţi, pentru două persoane. Apartamentele au trei încăperi – un living, care serveşte şi ca încăpere de luat masa şi mini-cinema, un dormitor şi o baie cu duş.

Pasagerii care ocupă aceste apartamente au la dispoziţie o echipă de însoţitori de zbor, care au urmat un curs special la hotelul londonez Savoy.

O călătorie în unul dintre aceste apartamente, din Abu Dhabi în Londra, costă 21.000 de dolari americani, echivalentul a peste 86.000 de lei. Bilete se rezervă cu un an înainte, pe Internet.

Apartamentul pentru un pasager la clasa întâi este mai „simplu”, cu o suprafaţă de aproximativ cinci metri pătraţi. Un bilet, în cursa menţionată, costă între 8.400 de dolari şi 9.800 de dolari, adică între peste 34.000 de lei şi peste 40.000 de lei.

Între apartamentele de la clasa întâi există „ferestre” care se pot deschide, astfel încât pasagerii să poată discuta, dacă doresc.

În clasa business, fiecare pasager are compartimentul său, iar scaunele se pot transforma în paturi, cu ajutorul unui buton.

Deschideţi galeria foto de mai sus pentru a vedea imagini din cea mai luxoasă aeronavă din lume.

De asemenea, fiecare pasager are la dispoziţie şosete gratuite, dopuri pentru urechi, periuţe de dinţi, un pieptene şi alte accesorii de calitate pentru călătorie.

În coada avionului, la nivelul superior, există un bar, cu canapele confortabile, pentru pasagerii din clasa business.

La nivelul inferior al aeronavei, există scaune cu perne mari şi mici pentru pasagerii din clasa economic.

În spatele cabinei pilotului, a fost amenajată o încăpere pentru însoţitorii de zbor, în care se pot odihni pe un pat sau e un scaun. 

Cele mai citite

Guvernul Ciolacu nou învestit a dat prima OUG. Ce măsuri prevede la nivelul administraţiei publice centrale

Guvernul a aprobat, în şedinţa de luni seara, Ordonanţa de urgenţă privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale, care transpune în legislaţie...

Sonda NASA a ajuns la cea mai mică distanță de Soare din istorie

Sonda revoluționară Parker Solar Probe a NASA a intrat în istorie marți, zburând mai aproape de Soare decât orice altă navă de acest fel,...

Acord istoric în industria auto: Honda, Nissan și Mitsubishi își unesc forțele

Producătorii japonezi de automobile Honda și Nissan au anunțat intenția de a fuziona, formând astfel al treilea cel mai mare producător auto din lume,...
Ultima oră
Pe aceeași temă