1.3 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSpecialSistem informatic integrat, în valoare de 1,7 milioane euro, cumpărat de Hidroelectrica

Sistem informatic integrat, în valoare de 1,7 milioane euro, cumpărat de Hidroelectrica

Hidroelectrica a anunţat, luni, că a cumpărat, prin licitaţie publică, un sistem informatic integrat de tip Enterprise Resource Planning (ERP), în valoare de 1,7 milioane euro, informează Mediafax.

Sistemul  va fi instalat în 290 de centrale la nivel naţional şi are mai multe module, printre care: financiar contabilitate, resurse umane, producţie, mentenanţă, retehnologizare, trading, achiziţii.

Câştigătorul licitaţiei este format din firmele Information Business Consulting (lider), Electrica Soluziona, în calitate de partener, şi Indra. Contractul va fi semnat miercuri. 

„Câştigătorul a obţinut cel mai bun punctaj, în contextul în care evaluarea s-a făcut pe criteriul ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere tehnico-economic, în care criteriul financiar a avut o pondere de 80%, iar cel tehnic de 20% (…)”, se arată într-un comunicat al producătorului de energie.

Reprezentanţii companiei spun că implementarea sistemului ERP în Hidroelectrica este un pas important din perspectiva listării la bursă a companiei, urmărindu-se creşterea eficienţei operaţionale, optimizarea proceselor şi reducerea costurilor, minimizarea riscului operaţional şi integrarea proceselor interdepartamentale, scopul final fiind creşterea eficienţei procesului managerial şi creşterea vizibilităţii şi transparenţei activităţii.

„În 2011 Hidroelectrica demarase procedura de achiziţie a unui sistem informatic de tip ERP. În iunie 2012, când Euro Insol a fost desemnat administrator judiciar, am fost nevoit să anulez procedura câtă vreme era cu dedicaţie pentru unul din băieţii deştepţi din IT şi care încasase multe milioane de euro în ultimii ani de la Hidroelectrica. Totodată şi preţul, în opinia mea, era exagerat de mare, 9 milioane de euro. Am angajat un consultant, am numit o comisie de specialişti care au redactat o nouă documentaţie care să asigure accesul tuturor firmelor de profil în procedura, un cadru transparent şi competitiv şi un preţ corect. Am dat o valoare estimativă a achiziţiei de 3,5 milioane euro. Am avut 11 oferte, 5 pe soluţii Oracle, 5 pe SAP şi o soluţie locală. În martie 2015 a fost declarată câştigătoare oferta celor de la Electrica Soluziona care îndeplinea toate exigentele beneficiarului şi al cărei preţ era doar 1,7 milioane euro. Un alt ofertant a contestat evaluarea ofertelor. CNSC şi Curtea de Apel Bucuresti în mod netemeinic ne-au obligat să refacem procedura de evaluare a ofertelor. După reanalizarea ofertelor, acelaşi consorţiu a întrunit cel mai mare punctaj”, a declarat reprezentantul administratorului judiciar, Remus Borza.

El spune că nu a existat în ultimii 10 ani un act normativ care să facă mai mult rău decât companiilor şi instituţiilor statului decât a făcut OUG 34/2006 privind achiziţiile publice.

„OUG 34/2006 a fost un obstacol în calea reformării, eficientizării şi modernizării societăţilor statului, creând un dezavantaj competitiv în raport cu ceilalţi jucători din mediul privat care îşi achiziţionau un bun sau un serviciu în maxim 3 luni faţă de o procedură derulată de o entitate a statului care poate să dureze şi 3 ani”, mai afirmă Borza.

Reprezentantul administratorului judiciar al Hidroelectrica precizează că un serviciu similar se putea achiziţiona „până mai ieri” la un preţ cuprins între 10 şi 30 de milioane de euro.

„Achiziţia unui sistem informatic atât de complex, având atat de multe module (financiar contabilitate, resurse umane, productie, mentenanţă, retehnologizare, trading, achiziţii, etc.) şi care urmează a fi instalat în 290 de centrale desfăşurate în toată România, reprezintă un moment de cotitură în industria IT. Până mai ieri un serviciu similar se achiziţiona la un preţ cuprins între 10 şi 30 de milioane de euro. Preţul obţinut de Hidroelectrica de doar 1,7 milioane euro va reprezenta un reper şi, totodată, un standard în astfel de proceduri. Este o grea lovitură dată tuturor vânzătorilor şi implementatorilor de soluţii IT şi un cadou pentru toţi viitorii beneficiari ai unor astfel de soluţii inteligente. Tocmai din acest punct de vedere au fost atât de multe contestaţii şi s-a pierdut timp preţios în efortul de modernizare a celui mai mare producător de energie din România. Nimeni din piaţă nu avea interes ca o companie să achiziţioneze atât de ieftin, pentru că afecta marja comercială a tuturor jucătorilor din piaţă şi ridica mari semne de întrebare vis-a-vis de toate achiziţiile unor astfel de programe realizate de companiile şi instituţiile statului în ultimii 20 de ani”, mai spune Borza.

Hidroelectrica se află pentru a doua oară în insolvenţă, începând cu februarie 2014. Prima procedură de reorganizare a avut loc în perioada iunie 2012-iunie 2013.

Cele mai citite

Rusia avans record în Ucraina: 235 de kilometri pătrați cuceriți în ultima săptămână și recuperarea a jumătate din teritoriul regiunii Kursk

Armata rusă a ocupat circa 235 de kilometri pătraţi de teritoriu săptămâna trecută în Ucraina, mai ales în regiunea estică Doneţk, un record săptămânal...

SUA a reușit să convingă Israelul și Hezbollah să implementeze o încetare a focului timp de 60 de zile

Israelul și Hezbollah urmează să implementeze miercuri o încetare a focului timp de 60 de zile, ca parte a unui acord propus de Statele...

Ilie Bolojan s-a înțeles cu Marcel Ciolacu: Guvernul va funcționa până la final fără să mai angajeze cheltuieli viitoare

Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, spune că a vorbit cu premierul Marcel Ciolacu astfel încât să fie asigurată guvernarea până la final, însă...
Ultima oră
Pe aceeași temă