Proprietarii de parcări şi piscine vor fi obligaţi să achite de anul viitor impozit, au declarat pentru Mediafax surse oficiale. Noul impozit a fost convenit de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional.
Noul impozit nu se va aplica persoanelor fizice care folosesc un loc de parcare de la primărie şi plătesc taxa pentru acesta.
Reprezentanţii Ministerului Finanţelor nu au putut fi contactaţi până la ora transmiterii acestei ştiri.
Ideea impozitării piscinelor a fost avansată de către reprezentanţii Guvernului încă din toamna anului trecut, când Liviu Voinea, atunci secretar de stat în Finanţe, în prezent ministru-delegat pentru Buget, că se urmăreşte o reformă a impozitării proprietăţii, care are în vedere extinderea bazei de taxare prin eliminarea excepţiilor şi un accent mai puternic pe principiu solidarităţii, ceea ce înseamnă că proprietăţile multiple vor fi impozitate şi mai mult decât până în prezent. El a prezentat atunci piscinele din proprietăţile individuale ca exemplu de exceptare de la impozitare.
„Cred că reforma proprietăţii este foarte importantă. Noi colectăm 0,7% din PIB, pe când Polonia colectează 1,1% din PIB, iar media europeană este undeva la 3%. Sunt prea multe exceptări în România”, spunea Voinea.
Tot atunci, premierul Victor Ponta afirma că impozitul pe piscine este practicat în toată Uniunea Europeană, iar reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală explicau că piscinele din proprietăţile individuale ar fi trebuit deja taxate, pentru că au o utilitate şi pot fi considerate un „exces” în cadrul unei locuinţe.
Misiunea Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene a venit în urmă cu o săptămână la Bucureşti pentru discuţii cu autorităţile române în cadrul primei evaluări a noului acord aprobat în septembrie, iar principalele negocieri se concentrează pe execuţia bugetară, măsurile fiscale şi bugetul pe anul viitor.
// <![CDATA[
www_server_root = 'http://worker.contentchannel.ro/player';
if(typeof flowplayer == 'undefined') {
document.write('’);
document.write(”);
}
var domain = document.domain;
var domain_split = domain.split(‘.’);
var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1];
document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_min/ec8342894d20eabfaeb8bd102278d8c2/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));
// ]]>