21.8 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialObama: Reţeaua Stat Islamic pierde teren şi va fi distrusă

Obama: Reţeaua Stat Islamic pierde teren şi va fi distrusă

Reţeaua teroristă Stat Islamic a pierdut mari suprafeţe dintre cele pe care le controla, iar toţi liderii grupării vor fi eliminaţi, a avertizat preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, citat de Mediafax.

Obama a precizat că organizaţia teroristă a pierdut suprafeţe mari ale regiunilor ocupate în Irak şi Siria.

"Statele Unite atacă reţeaua teroristă Stat Islamic mai puternic ca niciodată, în mod urgent. Vom face astfel încât reţelei teroriste Stat Islamic să îi fie mai greu să îşi difuzeze propaganda în lume", a declarat Barack Obama la Pentagon.

Administraţia Statelor Unite va continua să combată puternic nu doar combatanţii fundamentalişti din Siria şi Irak, ci şi islamiştii din Statele Unite, a adăugat Obama, potrivit ABC News.

"Liderii reţelei teroriste Stat Islamic nu se mai pot ascunde; mesajul nostru pentru ei este: voi urmaţi", a avertizat preşedintele Statelor Unite.

Potrivit lui Obama, strategia Statelor Unite împotriva organizaţiei fundamentaliste Stat Islamic, care ocupă regiuni din Irak şi Siria, va avea patru componente: eliminarea teroriştilor, echiparea şi antrenarea forţelor opoziţiei siriene, blocarea activităţilor de recrutare, a finanţării şi propagandei, găsirea unei soluţii diplomatice la conflictul sirian.

"Organizaţia teroristă a pierdut mii de kilometri pătraţi din teritoriile ocupate în Irak şi Siria şi nu a mai avut nicio victorie militară semnificativă din vară", a subliniat preşedintele SUA.

"Totuşi, coaliţia internaţională trebuie să menţină acest ritm intens", a explicat Obama.

Statele Unite sunt dispuse să trimită instructori militari şi elicoptere de atac Apache pentru a ajuta forţele irakiene în asaltul asupra oraşului Ramadi, ocupat de reţeaua teroristă Stat Islamic, a anunţat săptămâna trecută secretarul american al Apărării, Ashton Carter.

O coaliţie formată din peste 60 de ţări şi coordonată de Statele Unite efectuează de peste un an raiduri aeriene în Siria şi Irak, vizând poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic. Din coaliţie fac parte ţări precum Australia, Canada, Marea Britanie, Franţa, Bahrain, Iordania, Maroc, Qatar, Arabia Saudită şi Turcia.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Biden i-a spus lui Iohannis că ceva îl deRUTTEază

IlustrațieȘ Marian Avramescu Președintele Klaus Werner Iohannis s-a întors foarte deRUT(TE)at din Statele Unite ale Americii (SUA). Aceasta după ce președintele octogenar american, Joe Biden,...

VIDEO. Mesajul lui Mbappe. Francezul a anunțat oficial că va părăsi PSG. “Este ultimul meu an”

După șase ani de activitate la Paris Saint-Germain, Kylian Mbappe (25 de ani) a luat decizia de a pleca. Speculațiile din presa internațională s-au...

MAE, despre secțiile de votare deschisse în străinătate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare...
Ultima oră
Pe aceeași temă