16.5 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSpecialSăgeata a lăsat Oţelul fără antrenor

Săgeata a lăsat Oţelul fără antrenor

Derbiul suferinţei dintre Săgeata Năvodari şi Oţelul Galaţi a avut o încărcătură emoţională dublă pentru că unul dintre antrenori îşi juca postul, şi nu a reuşit să şi-l salveze. Neoficial, şi celălalt tehnician se afla în aceeaşi situaţie, dar băieţii săi s-au dovedit mai norocoşi şi au reuşit să se impună, salvând-i scaunul lui Tibor Selymes şi trimiţându-l în concediu pe Ionuţ Badea.

Într-o atmosferă de înmormântare, cu puţin peste 100 de spectatori în tribune, Săgeata şi Oţelul au reuşit un meci plăcut ochiului, cu o mulţime de ratări şi trei goluri frumoase. Săgeata şi-a trecut în cont trei puncte graţie inspiraţiei lui Mihai Roman şi Dinu, dar şi a intervenţiilor salutare marca Panagopoulos, grecul aflându-se la cel mai bun meci de la sosirea pe litoral.

Galaţiul a vrut mult, dar n-a reuşit să treacă de barajul elen, Iorga, Cooper sau Astafei, mărindu-i cota fostului jucător al Severinului, iar Simaitis oferindu-le şansa unui 1-0 gazdelor după o eroare de începător. Până la pauză s-a jucat pe contre, cu Galaţiul parcă ceva mai bine aşezat în teren, dar golul a venit tot în poarta lui Simaitis, după o contră şcoală, marca Selymes.

Odihna n-a fost sfetnic bun pentru… spectacol

Conştienţi că nu pot rata şansa de a câştiga trei puncte uriaşe, năvodărenii s-au aşezat în propria jumătate şi au distrus toate construcţiile oaspeţilor, golul lui Henrique venind dintr-o fază fixă, aparent dingura posibilitate de a deschide apărarea lui Selymes. Marile ratări au aparţinut tot gazdelor prin risipitorul Roman şi Vezan, iar prima declaraţie de după meci, târziu în noapte, a pus punct colaborării dintre Oţelul şi Badea, aşa cum se anunţase anterior.

Apoi, zvonurile legate de ultimatumul primit şi de Selymes au fost confirmate de acesta, fostul internaţional părând destul de iritat de situaţie. „Suntem o echipă care ne batem la evitarea retrogradării şi salvarea este singurul nostru obiectiv. La noi e ca la nimeni. După două înfrângeri, deşi stăm excelent în clasament, ni se cere să câştigăm sau suntem daţi afară. Nu e normal”, s-a limitat să spună tehnicianul.

ECHIPE

Au jucat:

Săgeata Năvodari: Panagopoulos – Peteleu, Mera, Cr. Munteanu, Ionuţ Filip – N’Doye, Vezan – Florean (I. Iordache ’46), V. Dinu (Chiţu ’72), Achim (Fl. Popa ’60) – Roman. Antrenor: Tibor Selymes.

Oţelul Galaţi: Simaitis – Antunes, Sîrghi, Sg. Costin (Mişelăricu ’46), Popescu – Cooper, Giurgiu (Ioan Filip ’46) – Astafei, Băjenaru (Sevillano ’74), Iorga – Henrique. Antrenor: Ionuţ Badea.

Marcatori:

8’ Roman, 42’ Dinu – 56’ Henrique

3 goluri a marcat Mihai Roman în ediţia 2013-2014 a Ligii 1

Cele mai citite

Zeci de elevi au ajuns la spital după ce au mâncat la școală

Zeci de elevi de la Școala gimnazială din comuna Vlădaia, județul Mehedinți, au ajuns la spital după ce au mâncat la școală prin programul...

Android 15 ar putea fi lansat la jumătatea lunii octombrie

Google a finalizat dezvoltarea kit-ului Android 15 pe platforma Android Open Source Project (AOSP), dar lansarea oficială pentru dispozitivele Pixel încă necesită timp suplimentar. Android...

Marius Marin revine după accidentare! Ce au spus italienii

După o evoluție impresionantă în meciul Pisa - Salerno, Marius Marin este gata să revină în echipa sa, în ciuda unei contracturi musculare suferite. Marius...
Ultima oră
Pe aceeași temă