Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a solicitat, marţi, preşedintelui Klaus Iohannis să retrimită în Parlament legea care interzice difuzarea publicităţii la farmacii şi medicamente, în audiovizual, informează Mediafax.
„Am făcut acest demers deoarece senatorii PSD mi-au transmis că votul a fost viciat de o eroare de organizare şi pregătire a şedinţei, în condiţiile în care s-a procedat la renumerotarea punctelor de pe ordinea de zi şi, astfel, în momentul votului, s-a creat o confuzie între proiectele de lege. Dar, regulamentar, votul nu mai putea fi repetat. Soluţia fiind, în acest moment, cea care este la dispoziţia preşedintelui, şi anume cererea de reexaminare”, spune Dragnea.
Potrivit unui proiect de lege votat, luni, de Senat, în calitate de cameră decizională, publicitatea explicită la televizor şi la radio pentru medicamente va fi interzisă. Publicitatea va rămâne permisă în alte medii de informare, pentru medicamente eliberate fără prescripţie medicală, cu aprobarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului.
Propunerea legislativă, adoptată în plen cu 100 de voturi „pentru” şi şapte voturi „împotrivă”, a primit raport comun de respingere de la Comisia pentru cultură şi Comisa pentru sănătate publică pentru că iniţiativa „impune restricţii excesive şi nejustificate care încalcă dispoziţiile constituţionale şi, pe de altă parte, contravine unor directive europene”.
Proiectul de lege, iniţiat de senatorul UDMR Alexandru Vegh, stipulează că „pot face obiectul publicităţii destinate publicului larg, pe altă cale decât prin programe de televiziune/radiodifuziune, acele medicamente care prin compoziţia şi obiectivul lor sunt destinate şi concepute pentru a fi utilizate fără intervenţia unui medic în ceea ce priveşte diagnosticul, prescrierea sau urmărirea tratamentului, la nevoie cu recomandarea farmacistului.”
De asemena, iniţiativa legislativă mai prevede interzicerea publicităţii pentru farmacii la televizor sau radio de natură a „induce ideea că farmacia respectivă reprezintă un model sau etalon pentru celelalte farmacii, precum şi publicitatea mascată la farmacii care reprezintă publicitate mascată la medicamente.”
Potrivit proiectului de lege, sunt interzise inclusiv comunicările comerciale audiovizuale destinate produselor şi tratamentelor medicale.
„Se interzice plasarea de ţigări ori alte produse din tutun sau de produse ale unor operatori economici al căror obiect principal de activitate îl constituie fabricarea ori vânzarea unor astfel de produse, precum şi plasarea de produse sau tratamente medicale”, se arată în proiectul de act normativ.
Iniţiativa legislativă a fost adoptată tacit de Camera Deputaţilor şi are caracter organic. Senatul urmează să transmită legea spre promulgare preşedintelui Klaus Iohannis.