Marea Neagră nu a produs până acum prea mult gaz iar firmele implicate în trecut în foraj n-au tras lozul câştigător. Adâncimea, tehnologiile costisitoare sunt bariere la fel de mari ca dorinţa de a diminua dependenţa de gazul rusesc în regiune arată analiştii Reuters.
Rusia depune toate eforturile pentru a-şi păstra poziţia dominantă iar gazoductul South Stream şi resursele din estul Meditranei pot sufoca oferta din Marea Neagră subliniază o analiza Reuters preluată de Hotnews. Avansul tehnologic de dată recentă, deschiderea ţărilor din regiune spre economia de piaţă, pieţele lor interne pentru gazul natural apreciabile ca dimensiune au alimentat entuziasmul unor nume mari din industria petrolieră, în ciuda unor rezultate modeste în activităţile anterioare de foraj şi explorare.
Bulgaria şi Ucraina sunt nerăbdătoarea să identifice alternative care să le diminueze dependenţa de gazul rusesc, Ungaria şi Slovacia speră să poată profita la rândul lor de exporturile din Marea Neagră, cu atât mai mult cu cât autorităţile europene par să încurajeze proiectele energetice ce lovesc în cota de piaţă a Gazprom.
Bătălia este departe de a fi câştigată cât timp gigantul rus va investi 17 miliarde euro în următorii ani pentru a aduce prin South Stream 63 de miliarde mc pe an (consumul României pe 4 ani, n.n), ceea ce ar crea concurenţă serioasă firmelor implicate în exploatări în Marea Neagră având în vedere că tehnologiile utilizate fac ca preţul gazului extras de acolo să nu fie foarte mic în comparaţie cu cel rusesc.
Deşi companii de renume precum Shell, OMV, Exxon, Mobil Corp, Petroceltic au obţinut licenţe de explorare iar Eni şi-a manifestat la rândul său interesul, potenţialul Mării Negre rămâne necunoscut şi ar putea dura încă un deceniu pentru ca livrările semnificative să demareze concluzionează experţii chestionaţi de Reuters. Până acum, cea mai importantă descoperire au făcut-o OMV şi Exxon Mobil: zăcăminte de 42-84 miliarde mc.
Printre riscurile explorării în Marea Neagră, aşa cum sunt menţionate chiar de OMV, se numără precaritatea infrastructurii, rata mică de succes (1 din 5 puţuri se pot dovedi vibile), accesul dificil prin strâmtoarea Bosfor. Resursele nu sunt atât de bogate pentru a asigura exportul şi ar putea fi direcţionate doar pe pieţele interne (unde există şi concurenţa gazului autohton precum în România, n.n). Iar dacă se ajunge totuşi la exporturi, costurile dezvoltării infrastructurii nu sunt deloc neglijabile.
Nu în ultimul rând, dincolo de concurenţa Rusiei prin South Stream, gazele din Marea Neagră se pot lovi şi de cea a gazelor din estul Mediteranei, din bazinul Levant (US Geological Survey estimează că din apele cipriote şi israeliene s-ar putea extrage 3,5 trilioane mc de gaze, asigurând complet cererea Europei timp de 7 ani).
