Forţele de securitate afgane au descoperit două tone de explozibil în orașul Kabul, informează agenţia Reuters, citată de Mediafax.
Materialul exploziv era azotat de amoniu și ar fi aparţinut unei reţele teroriste, afiliate talibanilor, ce activează în Afganistan şi Pakistan.
Două tone de azotat de amoniu au fost descoperite de forţele de ordine afgane în Budkhak, o zonă din estul capitalei afgane. Azotatul de amoniu este un îngrășământ chimic, dar poate servi și la construirea dispozitivelor explozive improvizate (DEI).
Cu două tone din acest produs puteau fi organizate zeci de atacuri cu bombă, a subliniat, miercuri, un oficial al serviciilor secrete afgane.
„Substanţa se foloseşte în compoziţia bombelor detonate de kamikaze sau transportate de maşini-capcană, astfel că această descoperire va preveni zeci de atacuri cu bombă”, a precizat oficialul afgan, sub protecţia anonimatului.
Potrivit Directoratului Naţional de Securitate, substanţa era transportată în 20 de pachete, trimise din Pakistan de reţeaua extremistă Haqqani, care activează în Afganistan şi Pakistan. Gruparea Haqqani, afiliată talibanilor, este responsabilă de mai multe atacuri în Afganistan, mai ales în Kabul.
Descoperirea vine în contextul în care, vineri seară, un hotel din apropierea ambasadei Spaniei a fost vizat de un atac sinucigaş al talibanilor, care a durat peste zece ore, soldat cu moartea a şase persoane, doi spanioli şi patru poliţişti afgani.