21.4 C
București
miercuri, 2 octombrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPremierul Ponta: Rectificarea bugetară va fi negativă, pentru că sunt bani mai...

Premierul Ponta: Rectificarea bugetară va fi negativă, pentru că sunt bani mai puţini decât s-a prognozat

„Da, normal, pentru că sunt bani mai puţini decât s-a prognozat, în primul rând la impozitul pe profit. La accize şi la TVA lucrurile merg destul de bine, însă în special la impozitul pe profit aici partea cea mai mare a fost prognozat un impozit pe profit din partea sistemului bancar, care nu s-a mai realizat pentru că, ştiţi bine, s-au schimbat reglementările, dar şi din partea altor firme, foarte multe intrate în insolvenţă, unele pe bună dreptate intrate în insolvenţă, altele intrate în insolvenţă ca să nu plătească taxe, că aşa au văzut că se poate”, a arătat primul ministru, potrivit Agerpres. 

Totodată, Ponta a precizat, cu privire la protestele medicilor şi ale profesorilor, că soluţia de rezolvarea a problemelor este combaterea evaziunii fiscale.

„Toată lumea protestează. Soluţiile nu sunt decât să combatem evaziunea sub toate formele, şi a celor care sunt în insolvenţă şi fac evaziune fiscală, şi a celor care nu vor să plătească taxe, deşi au de unde, şi finalizarea procedurii de restructurare a ANAF-ului şi a Direcţiei Generale Antifraudă. În mod sigur vom avea de pus nişte bani în plus, nu de tăiat, la rectificarea bugetară, şi pentru salariile profesorilor, şi pentru sănătate, şi pentru însoţitorii persoanelor cu handicap. Miercuri este rectificarea bugetară”, a declarat premierul.

El a mai punctat că va face o analiză la ANAF şi dacă lucrurile nu se rezolvă, vor fi luate măsurile corespunzătoare.

„Din păcate, ANAF-ul şi la Ministerul de Finanţe nu s-au strâns toţi banii prognozaţi, avem încasări suplimentare în special prin deblocarea tuturor fondurilor europene. Mergem înainte şi nu mergem chiar atât de rău, dar e evident că bani foarte mulţi nu sunt. O să facem o analiză la sfârşitul anului şi dacă ANAF-ul tot nu funcţionează, sigur că vom lua şi măsuri”, a mai spus Victor Ponta.

Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite

Mesaj RO-Alert în nordul județului Tulcea. MApN a ridicat patru aeronave

Structurile de apărare şi securitate naţională au interceptat un posibil atac al Federaţiei Ruse asupra unor obiective de pe teritoriul Ucrainei, a anunțat ISU...

Scholz avertizează: Atacul Iranului asupra Israelului amenință să destabilizeze întregul Orient Mijlociu

Cancelarul german Olaf Scholz a condamnat ferm atacul lansat de Iran împotriva Israelului, avertizând că acesta ar putea "să dea foc" întregii regiuni, potrivit...

Armata Română caută să angajeze luptători de comando. Ce salarii se oferă

Armata Română caută luptători de comando cu o condiție fizică impecabilă, care să mânuiască arme și să fie pregătiți pentru orice confruntare. Candidații sunt triați...
Ultima oră
Pe aceeași temă