Socialiştii din Republica Moldova, aflaţi în opoziţie, doreşte să excludă posibilitatea unirii ţării cu România, astfel că va propune în Parlament amendarea Constituţiei, informează Tass, citat de Mediafax.
Potrivit liderului Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, partidul doreşte să prevină „lichidarea” statului moldovean.
„Socialiştii au pregătit deja un proiect de lege pentru amendarea Constituţiei. Sugerăm amendarea articolului 142 pentru a exclude o posibilitate de lichidare a suveranităţii şi statalităţii Republicii Moldova prin organizarea unui referendum”, a afirmat Dodon. „Vom depune proiectul în Parlament în curând”, a adăugat el.
Săptămâna trecută, un deputat socialist din Republica Moldova, Vlad Bătrâncea, a rupt în plenul Parlamentului de la Chişinău o hartă a „României Mari”, protestând faţă de o iniţiativă a Ministerului moldovean al Educaţiei.
Socialiştii au contestat un ordin semnat de ministrul Educaţiei, Corina Fusu, privind distribuirea în şcoli a unei hărţi a „Regatului României din anul 1930”, recomandată ca material didactic pentru disciplina „Istoria românilor şi universală”. O asociaţie s-a oferit să ofere Ministerului Educaţiei hărţi pentru această materie de studiu.
Igor Dodon a condamnat dur atunci promovarea ideilor unioniste, cerând Bucureştiului să respecte independenţa Republicii Moldova.
„Ce sunt prostiile astea? Nu mai spun că vă bateţi joc de copiii noştri cu bacalaureatul şi aşa mai departe, cu ceea ce se întâmplă în şcolile noastre. Cu ce ocazie se vine cu astfel de iniţiative în toate şcolile?!”, a comentat Dodon.
„Acest lucru se numeşte promovarea deschisă a unionismului. Eu vreau să spun că noi lucru acesta nu îl vom permite. Nu vă jucaţi cu focul! (…) Acest lucru nu va fi permis. Noi suntem stat independent Republica Moldova. Mesaj către românii de peste Prut: noi suntem prieteni, suntem vecini, vă stimăm, sunteţi stat independent; stimaţi-ne şi voi pe noi, ca stat independent, suveran, Republica Moldova”, a insistat Dodon.
Potrivit unui sondaj de opinie recent, 21% dintre cetăţenii moldoveni susţin ideea unirii cu România.