Cea mai bună jucătoare a naționalei de handbal feminin a României în meciul cu Danemarca din sferturile de finală ale Campionatul Mondial, Cristina Neagu, a mulțumit fanilor români pentru susținere şi le-a adus critici celor care au criticat naţionala, informează Mediafax.
„În primul rând sunt extrem de fericită pentru victorie, am ratat 7 metri care ne putea costa calificarea. (…) Le mulțumesc acestor fete minunate, au dat sută la sută pe teren, au dat totul, sunt mândră de fete. Să le fie rușine celor care ne-au criticat după trei înfrângeri consecutive în grupă, când noi jucăm pentru noi, pentru famiile noastre, pentru toți. Habar n-am unde ne putem opri la acest Mondial, o să ne odihnim, nu am cuvinte cât sunt de mândră de această echipă – staf, antrenori, maseuri. Le mulțumim tuturor celor care ne-au susținut, şi celor din sală, și celor din fața televizoarelor”, a spus Neagu la Dolce Sport, după calificarea României în semifinalele CM.
Mai mult, cea mai bună marcatoare a României în meciul cu Danemarca şi autoare a 15 goluri a precizat că este „cel un moment mare pentru handbalul feminin românesc după 2007, când s-au mai jucat semifinale”.
La rândul său, antrenorul Tomas Ryde a declarat că după calificarea în semifinale e destul de „cool”. „E destul de cool acum, am încercat să nu fiu emotiv. Se puteau întâmpla multe, am încercat să găsesc cele mai bune soluții în apărare. Au fost câteva momente problemă în meci, dar am reușit să le rezolvăm. Doar când am mai câștigat cu Viborg HK am mai trăit aceleași sentimente ca acum. Ambele echipe au avut forță, Danemarca a avut și sprijinul publicului și pentru noi a fost dificil să ne concentrăm cu acest public. Acum nu mă gândesc la Norvegia, bem un pahar cu vin și Hai România”, a spus și Tomas Ryde.
Naționala de handbal feminin a României a învins miercuri seară, la Herning, reprezentativa Danemarcei, națiunea gazdă a Campionatului Mondial, după două reprize de prelungiri, cu scorul de 31-30 (13-10, 27-27), în sferturile competiției, și va juca, vineri, cu Norvegia, în semifinale.
Citeşte şi: România S-A CALIFICAT în semifinalele Campionatului Mondial de handbal
Cele două echipe s-au mai duelat în aceeași sală, la CE din 2010, atunci când tricolorele au câștigat medalia de bronz, învingând Danemarca în finala mică.
Tot miercuri, în celelalte meciuri din sferturile de finală s-au înregistrat rezultatele: Olanda – Franța 28-25 (15-12), Polonia – Rusia 21-20 (11-9) și Norvegia – Muntenegru 26-25 (13-11). Astfel, în semifinalele Campionatului Mondial se vor duela Olanda – Polonia și România – Norvegia, în timp ce învinsele Franța, Rusia, Muntenegru și Danemarca vor evolua pentru clasarea finală pe locurile 5-8.
Tricolorele s-au calificat în sferturi după ce au eliminat, în optimi, campioana mondială en-titre, Brazilia, cu scorul de 25-22 (13-8), anterior încheind pe locul patru în grupa D.
Obiectivul naționalei României la CM din Danemarca a fost clasarea pe unul din primele opt locuri, acesta fiind deja îndeplinit.
Semifinalele se vor disputa vineri, atunci când sunt programate și primele meciuri pentru locurile 5-8, iar finalele pentru medalii, precum și meciurile pentru locurile 5-6 și 7-8, duminică.
Campionatul Mondial reprezintă și un criteriu de calificare la Jocurile Olimpice de la Rio, câștigătoarea competiției obținând calificarea direct, în timp ce echipele de pe locurile 2-7, alături de alte șase echipe cu cel mai bun ranking continental, vor avea drept de joc la turneele preolimpice, programate în perioada 18-20 martie 2016. Echipele calificate la turneele preolimpice vor fi anunțate de IHF după încheierea CM din Danemarca.
La ediția din 2013, echipa României s-a clasat pe locul 10, ultima medalie mondială – argint – datând din 2005.
Echipa României este singura din lume care a participat la toate edițiile Campionatului Mondial.
La ediția din 2013, titlul mondial a fost cucerit de Brazilia.