Pentru a-şi spori şansele în cursa prezidenţială de anul viitor, Crin Antonescu încearcă o schimbare de mesaj. Asta, deşi nu a retractat până acum nici una dintre poziţiile nocive avute la adresa partenerilor stategici ai României.
„Antonescu începe a-şi clădi, încetul cu încetul, statura unui prezi-denţiabil mai conform cu aşteptările electoratului pe care îl are în vedere. Şi care nu se suprapune întru totul cu electoratul care a zis DA în iulie 2012. Un prezidenţiabil care are tăria convingerilor sale, are puterea de a merge pe drumul său, dar care este mai aşezat, mai puţin vitriolant în expresii, mai concesiv cu greşelile (intenţionate sau nu) ale partenerilor săi. Sunt convins că preşedintele României Crin Antonescu va fi, în limitele prerogativelor sale constituţionale, un preşedinte jucător; dar nu unul care să dea la gioale şi care să facă pe durul la colţul blocului. Iar această imagine începe a fi constituită cu răbdare şi inteligenţă.“ Portretul de mai sus nu a apărut în vreo publicaţie din străinătate, atentă la schimbările pe care le-ar putea aduce toamna electorală din 2014 în România, ci pe blogul deputatului PNL Radu Zlati. La vremea acelei postări, pe 7 august a.c., concluziile domnului Zlati se întemeiau pe câteva prestaţii publice în care “noul Antonescu” ar fi abordat decent, deşi total atipic pentru el, subiecte delicate, precum revizuirea Constituţiei, regionalizarea, situaţia incertă de la Ministerul Transporturilor, coabitarea preşedinte-premier şi efectele acesteia.
Dar mai mult decât să constate, deputatul Zlati dorea atunci să anticipeze: “Toamna lui 2013 ne va oferi, foarte probabil, o rebranduire a mărcii politice Crin Antonescu. Cel care va trebui să convingă în 2014 poporul român că nu este numai conducătorul PNL (şi unul dintre conducătorii USL), ci poate să îşi asume, cu demnitate şi onoare, calitatea de conducător al românilor. Al tuturor românilor (subl. autorului – n.r.)”.
În ciuda aerului de observator aflat pe margine pe care îl insuflă postării în cauză, Radu Zlati este de fapt un liberal bine plasat în anturajul liderului PNL. Dovada? În vara lui 2012, Crin Antonescu l-a luat pe Zlati cu el la Cotroceni, unde l-a numit consilier prezidenţial la Departamentul pentru Relaţia cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă. Un rol-cheie în vremuri tulburi, când USL şi Antonescu duceau un război informaţional pe două fronturi: pe plan intern – pentru câştigarea electoratului, în perspectiva alegerilor parlamentare de la finalul anului, iar pe plan extern – cu partenerii strategici ai României, care s-au implicat activ în protejarea statului de drept, intrat în derivă.
Pe firul foii de parcurs
De la anunţul privind schimbarea strategică la faţă a lui Crin Antonescu s-au scurs două luni şi jumătate, iar timpul a demonstrat că, în mare parte, discursul preşedintelui PNL s-a suprapus întocmai grilei prezentate de Radu Zlati pe blogul său. Iată doar câteva indicii: pozează în preşe-dinte-jucător când vine vorba de Roşia Montană sau gazele de şist; s-a distanţat de Victor Ponta şi Traian Băsescu în chestiunea numirii procurorilor, căutând să pară singurul cap limpede; caută în continuare să ocupe spaţiul liber de pe partea dreaptă a eşichierului politic, dar, după cum a admis în ultimele sale declaraţii, încearcă să ajungă şi la electoratul lui Tra-ian Băsescu; nu în ultimul rând, căutând să meargă pe “drumul său”, Crin Antonescu mimează independenţa totală faţă de PSD şi de baroni, se leapădă constant de efectele negative ale prezenţei la guvernare şi profită de fiecare ocazie care-i permite să-şi pună în offside posibilii contracan-didaţi la prezi-denţialele din 2014 – Victor Ponta sau Sorin Oprescu. Un joc dublu, la capătul căruia liderul PNL speră să devină “conducător al tuturor românilor”.
Însă, oricât de minuţios ar fi fost construită, ce garanţii prezintă, totuşi, această schimbare la faţă a lui Crin Antonescu? Chiar dacă noii săi consilieri au intuit corect nevoia de schimbare pentru a obţine un profil vandabil de prezidenţiabil, în cazul şefului liberalilor problema cea mare rămâne fondul.
Să luăm, de pildă, cazul justiţiei. Pe de o parte, Crin Antonescu avertizează că “oricine încearcă să intimideze, influenţeze, controleze procurori sau instanţe în România va avea în mine un adversar la fel de hotărât, de determinat, precum l-a avut Băsescu în toţi aceşti ani”. Pe de alta, rămâne unul dintre cei mai virulenţi contestatari ai ANI şi DNA, îi consideră inchizitori politici pe procurorii care anchetează demnitari liberali, a continuat să susţină în Guvern şi Parlament politicieni cu dosare penale sau probleme de integritate. Este, de aceea, interesant de văzut cum ar putea reuşi o simplă operaţie estetică să anuleze distanţa dintre ceea ce spune şi ceea ce face politicianul Crin Antonescu.
Ce a făcut şi cine este UE?
Modul în care Antonescu abordează justiţia nu poate fi interpretat în cheia unor excese de zel retorice, ci ca o coliziune pe fond cu valorile europene şi paradigma statului de drept. A demonstrat că despre asta este vorba de fiecare dată când a criticat instituţiile cu rezultate în lupta anticorupţie, când a cerut suspendarea de urgenţă a MCV sau când s-a implicat în amendarea rolului Curţii Constituţionale.
Şi, apropo de relaţia cu UE, şeful liberalilor a dovedit în repetate rânduri că, pe fond, rămâne ostil construcţiei europene. Iată cum gândea Crin Antonescu chiar acum câteva luni: „Când Victor Ponta discută cu domnul Barroso, discută prim-ministrul unei ţări (…). În partea cealaltă, cu tot respectul, este vorba de o Comisie al cărei bilanţ, pentru că noi, ca europeni, ar trebui să discutăm şi vom discuta la un moment dat şi bilanţul acestei Comisii, adică nu doar ce miniştri a mai spus ANI în România că au incompatibilitate sau ce a mai plâns domnul Băsescu pe aici. Să vedem ce a făcut această Comisie cu Europa în ultimii ani, să vedem care e gestiunea acestei Comisii, care e competenţa ei, care e legitimitatea ei”. Declaraţia “vitriolantă” datează din februarie, contextul fiind cel al publicării raportului MCV care critica România şi marca o mutare de accent, de la chestiuni tehnice, la cele politice. Ca o premieră, raportul de atunci al experţilor europeni conţinea referiri critice la adresa Antenei 3, post controlat de Dan Voiculescu. Un detaliu relevant pentru că l-a făcut pe Crin Antonescu să-şi continue decla-raţiile şi să facă mai multă lumină asupra termenilor de forţă în care percepe relaţia cu Comisia Europeană: „Nu se poate la nesfârşit ca nişte funcţionari şi nici măcar nişte comisari, nişte funcţionari, ai unei instituţii, să jongleze în felul acesta cu imaginea unei ţări întregi din UE”.
Colonia şi Vocea Rusiei
Accentele dramatice au fost o constantă în politica izolaţio-nistă, faţă de UE, pe care Crin Antonescu o doreşte pentru România, iar anul 2012 este de referinţă. Atunci, prezidenţiabilul USL a lansat atacuri de o duritate fără precedent la adresa unui politician liberal şi cu ambiţii de preşedinte, resuscitând un termen jignitor pentru Bruxelles şi pentru Bucureşti: “Nu admit să fim folosiţi. (…) Nu trebuie ca România să se comporte ca o colonie, ca un subordonat”, afirma şeful PNL în august anul trecut.De notat că, în teama că România a fost anexată de marile puteri asemenea unei colonii, Crin Antonescu se întâlneşte cu un alt coleg de alianţă, Bogdan Diaconu. Deputat PSD, Diaconu este intens promovat de postul de radio Vocea Rusiei (VR), una dintre portavocile Kremlinului. “Nu am ştiut, când am văzut derularea turneului asiatic, că această ieşire din izolare a României şi faptul că a redevenit o ţară, depăşind statutul de colonie, va stârni un asemenea cuib de vipere. Doar o colonie nu are voie să-şi desfăşoare relaţiile externe după cum consideră de cuviinţă şi după cum îi este util (…)”, scria deputatul Diaconu pe 6 iulie a.c, într-un articol apărut pe site-ul de limba română al Vocii Rusiei.
De reţinut, în context, că acest canal de propagandă al Moscovei întreţine constant teoria conspi-raţiei, “avertizând” state precum România asupra planurilor diabolice ale Comisiei Europene de a rupe teritoriul naţional: “Logica decidenţilor de la Bruxelles este uşor de înţeles: o federaţie a regiunilor este uşor de controlat şi uşor de dominat, fără a mai exista probleme de negociere cu elite naţionale care nu sunt dispuse să-şi cedeze suveranitatea. (…) Problema distrugerii organizate a statelor naţionale este cât se poate de reală, iar în spatele procesului de regionalizare forţată stau entităţi naţionale şi supranaţionale deosebit de influente”. Sau: “Paranoia rusofobă din presa românească este alimentată inclusiv de cei care îşi doresc ca societatea românească să nu observe că la Bruxelles i se pregăteşte un nou dictat de la Viena”. Nici ca preşedinte al Senatului, nici ca posibil candidat la prezi-denţiale, Crin Antonescu nu a consi-derat necesar să explice coin-cidenţa dintre punctele sale de vedere şi cele lansate prin surse precum VR.
Rezervaţia şi jucăria lui Merkel
Pe de altă parte, este posibil ca, uneori, Crin Antonescu să-şi fi dorit ca România să fie măcar o colonie, din moment ce au existat situaţii în care liderul PNL a deplâns decăderea ţării la un statut încă mai inferior – de rezer-vaţie. Un termen peiorativ, pe care fostul preşedinte interimar nu a ezitat să-l alăture persoanei cancelarului Angela Merkel. “Nu are nicio obligaţie România să fie rezervaţia în care se poate întâmpla orice, pentru că aşa le convine unora, care nu trăiesc în România, care nu plătesc impozite în România şi care nu suferă abuzurile pe care le suferă românii, începând cu batjocorirea acestui vot. Să îl ia în Germania doamna Merkel, Germania este o ţară mare, prosperă, să îi dea o bucăţică de pământ acolo lui Băsescu şi PDL-ului, să se joace acolo de-a Băsescu. În România, nu”. Nu cu mult înaintea acestei răbufniri, Antonescu mai afirmase şi că Traian Băsescu s-ar fi lăsat folosit de Merkel. Tonul dur şi lipsit de decenţa pe care ar impune-o relaţia dintre oficialii de rang înalt ai unor state europene de secol XXI a pus în umbră eforturi diplomatice de substanţă. În baza lor, România obţinuse de curând încălzirea semnificativă a legăturilor cu Germania.
De altfel, replicile de la Berlin nu s-au lăsat aşteptate. Preşedintele Comisiei de Afaceri Europene a Bundestagului, Gunther Krich-baum, a atras atenţia asupra efectului de bumerang pe care îl au afirmaţiile liderului liberal. “În mod special, comentariile domnului Antonescu au fost dăunătoare, nu pentru Angela Merkel, ci pentru el însuşi. Trebuie să fie atent pentru că nu va mai fi luat în serios la nivel european. (…) România nu este nici o o insulă sau o colonie, ci e implicată într-o competiţie la nivel european şi global”.
Constituţia României prevede că politica externă este unul dintre domeniile-cheie pe care le gestionează şeful statului. Cum Crin Antonescu, al doilea om în stat, se pregăteşte pentru cursa prezi-den-ţială de anul viitor, lipsa sa de scrupule în relaţia cu liderii ţări-lor partenere este şi greu de în-ţeles, dar şi periculoasă. În ciuda reacţiilor Berlinului, Angela Merkel a continuat să fie personaj negativ în discursul liderului PNL, adesea în tandem cu preşe-dintele Comisiei Europene, José Barroso. Din acest punct de vedere, luna august 2012 a fost aglomerată: „(…) Nu e acceptabil să dai declaraţii pe ce ţi-a spus Băsescu la telefon, aşa cum a făcut doamna Angela Merkel. Nu se poate să fii ditamai preşedinte de Comisie Europeană, ca domnul Barroso, şi din vacanţă de undeva să-i mai trimiţi o scrisoare domnului Ponta fără să ştii ce s-a întâmplat aici”.
Acum, graţie procesului de refacere a “mărcii Antonescu”, tonul liberalului a devenit ceva mai calm. Trebuie totuşi reţinut că, între timp, Merkel a fost reconfirmată în funcţia de cancelar, iar guvernul sprijinit de Crin Antonescu are o tot mai mare nevoie de sprijinul aliatului german.
Sfidarea Americii
Nici SUA şi emisarii lor nu au scăpat de săgeţile celui de-al doilea om în statul român. O mostră doar: „În momentul în care domnul (Mark) Gitenstein îi propune domnului (Philip) Gordon drept societate civilă o listă în care apare institutul de politici creştine de pe lângă PDL şi nu pomeneşte Pro Democraţia sau Transparency International, când cineva ca fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, nu poate găsi, deşi doreşte, un loc pe lista acestor reprezentanţi ai societăţii civile, asta spune totul. Eu ştiu multe alte lucruri. Pe Gitenstein nu-l interesa motivarea Curţii Constitu-ţionale, ci numai erata”.
Declaraţia a fost făcut în 2012, în timpul crizei politice, când preşedintele Obama şi secretarul de stat Clinton l-au trimis pe Philip Gordon la Bucureşti nu doar pentru a evalua situaţia, ci şi pentru a transmite câteva mesaje clare. Cu acea ocazie, Crin Antonescu s-a mai evidenţiat o dată, spunând că, în calitate de candidat la prezidenţiale, nu i-ar fi frică de contracandidaţi, ci doar de Departamentul de Stat al SUA. Teza României anexate de marile puteri mai triumfa o dată. De remarcat, pe de altă parte, faptul că singurul politician român care poate fi comparat cu Crin Antonescu în frecvenţa şi duritatea atacurilor la adresa ambasadorului american, Mark Gitenstein, este populistul şi naţionalistul extremist Corneliu Vadim Tudor. Un amănunt care ar trebui să cântărească greu în evaluarea liderului PNL şi care-i obligă pe consilierii de imagine să fie extrem de inventivi pentru a-i diminua efectele.
E drept că în ultima vreme poziţia lui Antonescu faţă de SUA nu a mai fost chiar atât de contondentă. Dar poate însemna asta că liderul PNL nu va recidiva în relaţia cu partenerul strategic de peste Ocean? Acum câteva zile, pe fondul protestelor anti-Chevron, Crin Antonescu ieşea la rampă cu următoarea declaraţie: “De câte ori am stat de vorbă cu un oficial american, întotdeauna am subliniat faptul că România este cea mai importantă ţară care nu are un curent semnificativ antiamerican. Asta nu înseamnă că putem fi neglijenţi cu opinia publică. Există riscul ca în România să se nască un curent antiamerican de către americani sau de politicienii de la Bucureşti”. Dincolo de alte nuanţe, liberalul pare să le transmită americanilor că ar fi mai prudent să se bucure de faptul că sunt primiţi paşnic în România decât să se simtă lezaţi că nu-i iubeşte toată lumea. ”(…) Eu cred nu doar că e bine că nu există un curent antiamerican, dar acesta este un atu pe care noi trebuie să-l conservăm şi să îl folosim…”, a mai spus Antonescu. Curios, dacă avem în vedere faptul că el a fost politicianul de top cel mai vehement contra SUA.
Blocarea Consiliului European
Vorbele unui politician, mai ales ale unuia experimentat, nu sunt simple elemente ce pot fi şterse din CV. Din contră, ele sunt înrădăcinate adânc într-o mentalitate anume şi trădează un set bine determinat de valori. În cazul lui Crin Antonescu, lejeritatea cu care acesta tratează relaţia României cu UE şi lipsa de interes a acestuia pentru efectele ce pot decurge din anumite acţiuni au ieşit la suprafaţă nu doar prin vorbe, ci şi prin fapte. Un astfel de episod s-a consumat cu ocazia dezbaterilor pe marginea bugetului multianual al UE din noiembrie anul trecut, când Antonescu a cerut ca România să-şi folosească din start dreptul de veto pentru a se impune. „Sigur că da, eu cred că în momentul în care reprezinţi România şi consideri că eventuale decizii afectează interesul României, sigur că da, ai această posibilitate să te foloseşti de ea”, a precizat şeful PNL la vremea respectivă. Poziţia lui Antonescu, co-preşe-dinte al coaliţiei la guvernare şi preşedinte al Senatului, s-a regăsit într-un memorandum adoptat şi de Guvern, referitor tot la acest caz. Nu este un secret că, în acea perioadă, un raport al Centrului pentru Politici Europene avertiza că ţara noastră ar fi avut mai multe de pierdut decât de câştigat dacă ar fi activat “opţiunea nucleară”.
Cu spatele la ambasadorii UE
Înainte ca USL să vină la putere, Crin Antonescu a fost protagonistul unui eveniment care a luat prin surprindere corpul diplomatic de la Bucureşti. În dimineaţa zilei de 25 ianuarie 2012, cei doi lideri ai opoziţiei, Crin Antonescu şi Victor Ponta, aveau programată o întâlnire cu ambasadorii ţărilor UE. La discuţii, însă, a mai ajuns doar Ponta. Michael Sternberg, ambasadorul Danemarcei, relata la vremea aceea, pentru Mediafax, ce s-a întâmplat: “Cu domnul Antonescu am avut o discuţie telefonică. M-a informat că este puţin bolnav şi nu poate veni”. Surpriza şi mai mare s-a produs, însă, la prânz. La ora 13.00, Crin Antonescu apărea public, într-o formă cât se poate de bună, la o conferinţă de presă, alături de Victor Ponta. Potrivit ambasadorului Sternberg, la întâlnirea de la care absentase Antonescu fuseseră abordate subiecte de interes european, dar şi legate de “situaţia politică internă şi protestele care au loc”.
„Fondul are o poezie“
August 2010. După o discuţie cu FMI a liderilor PNL, aflaţi atunci în opoziţie, se conturează una dintre cele mai ostile poziţii ale liberalilor faţă de organismele financiare internaţionale, inclusiv Comisia Europeană. “Fondul are o poezie de spus şi o spune cam peste tot. Există momente de jenă, iar simţul umorului, şi al nostru şi al dânşilor, ne ajută să trecem peste”, spunea Crin Antonescu. Liderul PNL a fost completat imediat de Varujan Vosganian. Concluzia acestuia? FMI şi Comisia Europeană nu sunt interesate de bunul mers al economiei româneşti: “Sentimentul meu e că acest aspect nu-i preocupă pe cei de la FMI şi pe cei de la CE. (…) Tocmai de aceea, noi deja trebuie să trecem în registrul poetic evaluările FMI despre România, pentru a nu ne face iluzii deşarte, vorba unui alt mare scriitor”, a completat Vosganian. Cât priveşte lipsa de libertate a României în raport cu FMI, Antonescu a rămas consecvent. Recent, şeful PNL s-a plâns, în contextul eşecului privatizării CFR Marfă, că ţara noastră a ajuns să facă privatizări “impuse”.
