Indiferent de rezultatul alegerilor, duminică seară s-a încheiat un ciclu, cel al hegemoniei popularilor (PP) şi socialiştilor (PSOE), care conduc ţara de la sfârşitul franchismului, fie cu majoritate absolută, fie în alianţă cu naţionaliştii basci sau catalani – estimează analiştii.
Un sondaj realizat la ieșirea de la urne arată că Partidul Popular (centru-dreapta), al premierului Mariano Rajoy, se clasează pe primul loc în scrutinul legislativ din Spania, cu 26,8%, fiind urmat de formaţiunea antiausteritate Podemos (stânga), cu 21,7%, şi de Partidul Socialist, cu 20,5%.
Devine Spania un laborator al diversităţii?
Duetul culorilor albastru (PP) şi roşu (PSOE) face loc unui cvartet, pentru că două noi forţe politice se poziţionează de-acum ca alternative reale: «indignaţii» Podemos (mov), conduşi de Pablo Iglesias, şi centriştii liberali din Ciudadanos (portocaliu), dominaţi de Albert Rivera. Potrivit unui sondaj al institutului Sigma Dos, forţele care îşi dispută Parlamentul la acest scrutin sunt cotate astfel: 27% din sufragii pentru Partidul Popular, care se bazează pe un timid progres economic şi pe scăderea şomajului, în timp ce Partidul Socialist, în criză de identitate, este cotat cu 20%, Ciudadanos ar putea obţine 19%, iar Podemos 18%. Cert este că, pentru prima oară după patru decenii, doar jocul alianţelor va permite alcătuirea unui guvern stabil.
Criza economică din 2008, care în Spania s-a dublat cu implozia unei bule imobiliare, a trecut, dar a lăsat urme. În pragul falimentului (băncile au fost salvate datorită unui credit internaţional de 40 miliarde euro), cu Sudul îndatorat şi rău-platnic, ţara s-a redresat, cu o creştere de 3% aşteptată pentru 2015. Dar această redresare s-a realizat prin măsuri drastice de austeritate și mari tăieri de cheltuieli publice – totul pe fondul scandalurilor de corupţie. După nenumăratele marşuri de protest, Podemos şi Ciudadanos au capitalizat revoltele împotriva vechilor clase politice, a nepotismului partidelor şi cârdăşiei cu mediile financiare, a corupţiei administraţiei publice şi băncilor de credit.
Liderii mişcărilor Podemos şi Ciudadanos, Pablo Iglesias şi Albert Rivera, revendicau în cor „regenerarea democratică“, deşi soluţiile oferite de ei erau la antipozi – mai multă implicare a statului pentru primul; mai multă iniţiativă privată pentru cel de-al doilea. Podemos reclamă o bancă publică, în timp ce Ciudadanos cere „eliminarea piedicilor pentru întreprinzători“.
O ţară reformistă
În pofida unor alarmanţi indicatori de sărăcie (29% din populaţie în pragul excluziunii sociale, mai mult cu 1 milion față de anul trecut), a unui şomaj crescut (peste un sfert din populaţia activă), ţara nu a apelat la soluţii extreme. Manifestaţiile xenofobe sau islamofobe sunt punctuale şi nu aduc o adevărată schimbare politică. „În pofida păturilor sociale supuse la grele încercări, a fenomenului «indignaţilor», Spania rămâne fundamental o ţară reformistă şi moderată“, arată politologul Ignacio Sanchez-Cuenca.
Numeroşi observatori estimează că Podemos se aliniază pragmatismului grecului Alexis Tsipras, în timp ce Ciudadanos pariază pe poziţia „liberalism – justiţie socială“. La o recentă dezbatere televizată, participanţii subliniau: „Țara noastră nu a fost câştigată de cinism. Conduse de lideri tineri, dinamici, plini de elan şi de propuneri, noile partide canalizează frustrările pentru a cristaliza noi speranţe“. Politologul Josep Ramoneda vede în această situație o formă de sancţionare a celor două partide istorice. „Partidul Popular şi PSOE au sfârşit prin a patrimonializa instituţiile – este otrava bipartitismului. Conservatorii sunt asociaţi inegalităţilor, precarităţii şi lipsei atenţiei acordate cetăţenilor. În ce priveşte socialiştii, dominaţi de baroni, ei s-au împotmolit într-un vid ideologic, la capătul puterilor. În 2011, «indignaţii» strigau: «Nu ne mai reprezentaţi!». Rămâne ca astăzi partidele hegemonice să plătească pentru lipsa lor de viziune“.
Apariția pe scena politică a Podemos şi Ciudadanos nu evidențiază doar limitele unui sistem aflat în agonie şi necesitatea de a-l reforma în domenii precum legea electorală, educaţie, pensii, Constituţie, dar reflectă şi complexitatea crescândă a societăţii. Până acum, se gândea în jurul axei stânga-dreapta, ori noile formaţiuni, dificil de catalogat, introduc o altă fisură – cea generaţională. Spaniolii care s-au născut în democraţie sunt mult mai exigenţi faţă de corupţie şi aplicarea programelor electorale şi, de asemenea, asupra apărării sistemului de sănătate sau educativ – susţin analiştii. Ei consideră că Podemos prezintă interesul introducerii unui alt tip de opoziţie pe eşichierul politic şi al societăţii. Este vorba despre divergenţa între jos şi sus. Concret, divizarea dintre popor şi castă, adică elite. Rezultatul de duminică va permite judecarea acestei noi probleme.
