Scrutinul din Spania a închis un an de bulversări electorale în sudul Europei, cu victoria stângii radicale a lui Tsipras în Grecia (ianuarie) şi venirea la putere în Portugalia (octombrie) a unei coaliţii de stânga. După legislativele din 20 decembrie, marcate de intrarea în Parlament a mişcărilor Podemos şi Ciudadanos şi de scorurile slabe obţinute de conservatori şi de socialişti, Spania intră în instabilitate cvadripartită.
Spania democratică, cea care a succedat dictaturii lui Franco, a cunoscut 38 ani de stabilitate bipartită, realitate care a sărit în aer duminică seară, la încheierea scrutinului legislativ pentru reînnoirea Parlamentului naţional – Camera Deputaţilor şi Senat. De acum, această ţară din sudul Europei, care se recuperează după criza economică, a intrat într-o nouă eră, cea a instabilităţii cvadripartite. Cotidianul El Mundo se întreba, văzând rezultatele definitive, dacă Spania nu a intrat într-un proces de „italienizare“, referire la multipartitismul care a provocat criză politică după criză politică în Italia. „Noile partide au intrat în forţă în Parlament, şi este de salutat, dar reversul medaliei este că ne confruntăm cu riscul real al neguvernării. Este posibil să fim obligaţi să organizăm noi alegeri în lunile viitoare“.
Partidul Popular (PP), la putere, cel care la finele anului 2011 a preluat conducerea unei ţări aflate în pragul falimentului economic şi a unei salvări europene, a câştigat scrutinul în mod indiscutabil dar fără majoritate absolută. 123 locuri din totalul de 350 în Camera deputaţilor şi 28,72% din voturi. Oricum, responsabilitatea formării unui guvern îi revine liderului formaţiunii, Mariano Rajoy, cel care a deţinut funcţia de premier până la acest moment. Nici un partid şi nici un bloc nu au obţinut majoritatea absolută şi aritmetica alianţelor se anunţă foarte complicată.
Partidul socialist a ieşit pe locul doi şi niciodată nu a mai obţinut un rezultat atât de slab, cu 90 locuri şi 22% din voturi. „Indignaţii“ din Podemos sunt pe locul trei (au realizat o intrare tumultuoasă în Parlamentul spaniol cu 69 locuri), urmaţi de liberalii centrişti din Ciudadanos (care au reuşit de asemenea o intrare remarcabilă cu 40 deputaţi). Conservatorii PP au obţinut o victorie preţioasă, dar foarte insuficientă şi cu un astfel de scor va fi dificilă votarea învestiturii lui Mariano Rajoy. Singurul său aliat posibil este tânărul Albert Rivera, un liberal centrist care afirmă că este dispus să „dea cheile guvernabilităţii“, dar nu să susţină un partid ca PP, „formaţiunea corupţiei şi a tăierilor în cheltuielile publice“.
Şi dacă pragmaticul Rivera, „făcător de rege“, va accepta în final să-l susţină pe Mariano Rajoy, cei 40 de deputaţi ai săi nu vor permite dreptei să depăşească fatidica bară de 176 locuri pentru a accede în Olimpul majorităţii absolute.
O soluţie la stânga?
Liderul socialist Pedro Sanchez, care rezistă mai bine decât se prevăzuse, nu a obţinut decât 92 locuri (110 în 2011), cel mai prost rezultat în ultimele patru decenii, ar putea să încheie o alianţă cu Podemos, dar şi aici suma deputaţilor este insuficientă. Numai că Pablo Iglesias, şeful „indignaţilor“ nici nu vrea să audă de acest „partid socialist care a alimentat corupţia“ şi
„s-a aliniat tezelor establishmentului şi castelor“.
O altă configuraţie ar putea fi o alianţă „tripartită“ între Podemos, Ciudadanos şi socialişti dar scenariul este complicat având în vedere că Ciudadanos a exclus ideea unei alianţe cu cele două partide tradiţionale.
În absenţa unei majorităţi absolute, există opţiunea unui guvern investit cu majoritate simplă dar care pentru a guverna va trebui să negocieze fiecare din politicile sale.
După un prim vot de investitură a cărui dată nu a fost incă fixată, Parlamentul va dispune de două luni pentru investirea executivului, în caz contrar actualul guvern va convoca noi alegeri.
Lecţia spaniolilor
Electorii au dat un sever avertisment celor două partide politice tradiţionale – conservatorii au câştigat scrutinul, dar a pierdut majoritatea absolută iar socialiştii, locul doi, sunt talonaţi de Podemos şi Ciudadanos. Rezultatul este că ţara va fi dificil de guvernat. Cele două noi formaţiuni antiausteritate şi anti-corupţie s-au instalat de curând pe scena politică. Ele sunt conduse de lideri de circa 30 ani, telegenici şi charismatici. Pablo Iglesias, lider abil, a ştiut perfect să canalizeze furia „indignaţilor“ şi a operat o mişcare impresionantă, trecând de la o stângă „zbârlită“ la o formă de social-democraţie riguroasă şi decisă.Fan al seriei „Games of Throne“, el a atras o mare parte a electoratului istoric al PS. La fel şi playboy-ul de Barcelona, Albert Rivera, şeful Ciudadanos, noul cavaler alb al centrului politic, care mers şi a vânat pe terenurile PP al lui Mariano Rajoy.
PP a câştigat, dar îi va fi mult mai greu să guverneze, arată El Pais.
