1.3 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSocialAcuzații de segregare în învăţământ - Elevii romi au pauză la ore...

Acuzații de segregare în învăţământ – Elevii romi au pauză la ore diferite faţă de ceilalţi elevi

Mai multe organizaţii care apără drepturile romilor au participat la Iaşi la o dezbatere pe tema „Educaţia elevilor romi între ignorare şi îngrijorare. Impactul segregării şcolare în procesul de incluziune educaţională“, eveniment organizat de Partida Romilor „Pro Europa“ – Centrul Regional Iaşi.

La dezbateri au fost prezenţi şi reprezentaţi ai romilor din cadrul Ministerului Educaţiei, de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, de la Agenţia Naţională pentru Romi, dar şi reprezentanţi ai romilor din Botoşani, Galaţi şi Iaşi. În cadrul întâlnirii a participat şi un reprezentant al Inspectoratului Şcolar.

Potrivit Ziarul de Iaşi, Delia Grigore, preşedinta Centrului Rromilor Amare Rromentza, lector universitar doctor la Universitatea din Bucureşti unde predă etnologie rromani în cadrul Catedrei de Limbi şi Literaturi Orientale, a precizat că Iaşiul se numără printre judeţele cu cele mai mari probleme în ceea ce priveşte segregarea romilor.

În cadrul întâlnirii au fost prezentate şi cazuri concrete de la nivelul judeţului.

Astfel, s-a amintit că ISJ Iaşi şi Şcoala „Bogdan Petriceicu Haşdeu“ din municipiul Iaşi au fost amendate recent de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru o sesizare depusă în 2016 pentru segregarea rasială a copiilor de etnie romă. Inspectoratul Şcolar a fost acuzat că nu a luat măsuri pentru ca astfel de fenomente să nu mai apară în şcolile din judeţ.

De asemenea, participanţii la dezbatere au invocat că în cadrul Şcolii „B.P. Haşdeu“ majoritatea elevilor de etnie romă au fost repartizaţi într-un singur corp de clădire.

Totodată, la şcoala „Ion Neculce“ din Iaşi sunt înscrişi preponderent elevi de etnie romă, în anumite cazuri clasele fiind subdimensionate, cu 13-15 elevi, pe când la şcoala „Titu Maiorescu“, aflată în apropiere, clasele au depăşit efectivul de elevi sau s-au creat clase noi. Mai mult, un etaj de la şcoala „Ion Neculce“ este folosit în acest moment de elevi din învăţământul primar de la „Maiorescu“, reprezentanţii comunităţii rome din Iaşi afirmând că s-a ales inclusiv ca elevii romi să aibă pauze la ore diferite pentru a nu interacţiona cu ceilalţi elevi.

De asemenea, reprezentanţii comuntăţii rome afirmă că li se refuză dreptul de studia limba maternă.

Potrivit Ziarului de Iaşi, inspectorul şcolar pentru Management instituţional din cadrul ISJ Iaşi, Cristinel Iordăchioaia, prezent la întâlnire, a recunoscut că nu a ştiut că “problema este atât de gravă“.

„Nu am simţit că la nivelul judeţului Iaşi segregarea sau problema romilor ar fi atât de gravă. Întotodeauna, vrând-nevrând, am colaborat cu toţi directorii şcolilor în care învaţă elevi de etnie romă, am tratat cu celeritate maximă problemele romilor. (…)Sunt convins că Inspectoratul Şcolar, şi vreau şi dumneavoastră să credeţi, va face tot posibilul ca problema aceasta a segregării să se diminueze cât mai mult şi chiar să fie eradicată“, a spus inspectorul Cristinel Iordăchioaia.

De asemenea, prezent la întâlnire, Constantin Blănaru, subprefect al judeţului, a menţionat că se va asigura ca toate problemele legate de segregare să fie ascultate de către instituţiile abilitate.

Cele mai citite

SUA a reușit să convingă Israelul și Hezbollah să implementeze o încetare a focului timp de 60 de zile

Israelul și Hezbollah urmează să implementeze miercuri o încetare a focului timp de 60 de zile, ca parte a unui acord propus de Statele...

În SUA a început transferul puterii între Joe Biden și Donald Trump

Joe Biden şi Donald Trump au demarat procesul de transfer al puterii, a anunţat marţi echipa republicanului, care şi-a format fără întârziere guvernul, conform...

Hezbollah a lovit cu drone câteva „ţinte militare sensibile” la Tel Aviv

Hezbollahul libanez a declarat că a lansat marţi seară drone asupra "unor ţinte militare sensibile" la Tel Aviv, după atacuri israeliene mortale la Beirut...
Ultima oră
Pe aceeași temă