22.2 C
București
vineri, 14 iunie 2024
AcasăSpecialSalah Abdeslam a recunoscut implicarea directă în atentatele din Paris

Salah Abdeslam a recunoscut implicarea directă în atentatele din Paris

Unul dintre presupuşii organizatori ai atentatelor din Paris, pe numele căruia a fost emis un ordin de căutare și reținere, belgianul Salah Abdeslam, le-ar fi mărturisit celor doi complici care l-au ajutat să fugă că a participat, în mod direct, la uciderea a 130 de persoane, în atacurile din noiembrie, informează Agerpres.

Una dintre cele două persoane arestate şi acuzate de “asasinat terorist şi participare la activităţile unei organizaţii teroriste” a declarat că Abdeslam i-ar fi spus “că se afla într-o mașină și că a folosit un Kalașnikov pentru a ucide oameni”.

Mai mult, el ar fi mărturisit celor doi că a lăsat intenționat documentele de identitate ale fratelui său Brahim, în mașina abandonată, pentru ca el să fie cunoscut de toată lumea. Brahim Abdeslam a făcut parte din așa-numit ‘comando al teraselor’.

Totodată, martorul a mai povestit că, în timpul călătoriei pe care a făcut-o cu acesta către Belgia, Abdeslam era agitat, spunea că vrea să răzbune moartea fratelui său și era convins că francezii îl vor tortura dacă vor reuși să-l captureze. 

Belgianul ar fi cumpărat haine dintr-un supermarket ca să se schimbe, ar făcut rost de un nou celular și s-ar fi tuns scurt, după care ar fi încercat să se vopsească într-o frizerie care nu oferea însă un astfel de serviciu. Abdeslam a vrut să evite cartierul natal Molenbeek și le-a cerut complicilor să-l ducă la Schaerbeerk, unde îl aștepta o a treia persoană, moment în care și-a luat adio de la cei doi complici, spunându-le că nu aveau să-l mai vadă niciodată. 

Și cotidianul Le Monde a scris miercuri că există noi elemente ale anchetei potrivit cărora Jawad Bendaoud, bărbatul care le-a pus la dispoziție jihadiștilor apartamentul său din cartierul parizian Saint Denis, avea bănuieli în legătură cu aceștia, dar că le-a închiriat casa deoarece avea nevoie de bani. Totuși, în ziua în care forțele de ordine au luat cu asalt apartamentul respectiv, într-o operațiune care a durat șapte ore și în urma căruia au fost uciși trei indivizi, inclusiv presupusul creier al atentatelor din Paris, Abdelhamid Abaaoud, Bendaoud declarase presei că nu știa cine erau cei cărora le oferise găzduire și susținuse că a făcut o favoare unui prieten. 

În urma atentatelor din Paris, de la jumătatea lunii noiembrie, 130 de persoane au murit şi alte câteva sute au fost rănite.

 

Cele mai citite

Pot serviciile profesionale SEO să crească vizibilitatea online a afacerii tale?

Pentru că timpurile o impun, iar preferințele clienților merg într-o anumită direcție, nicio afacere nu va avea succes astăzi dacă nu va avea o...

Salariul mediu net din România a ajuns la 5.217 lei

Câştigul salarial mediu net din România a ajuns la 5.217 lei, în luna aprilie a acestui an, în creştere cu 32 lei (+0,6%) faţă...

Șoșoacă a leșinat după ce ar fi înghițit un jandarm de la brută(rie) care i-a căzut greu

Ilustrație: Marian Avramescu Serviciul de Ambulanță și SMURD au fost apelate să intervină, după ce senatoarea cu potențial de europarlamentar și cu SOS, dar...
Ultima oră
Pe aceeași temă