2.7 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSpecialPremierul Indiei, în vizită oficială la Moscova. Despre ce a discutat cu...

Premierul Indiei, în vizită oficială la Moscova. Despre ce a discutat cu Putin

Premierul indian Narendra Modi a efectuat, joi, o vizită la Moscova, unde s-a întâlnit cu preledintele rus, Vladimir Putin, cu care a discutat despre achiziţia de sisteme antiariene ruse S-400, informează AFP, citat de Agerpres.

Narendra Modi a în capitala rusă miercuri seara, la un an după vizita lui Putin în India, când a fost asigurat de susținere economică și diplomatică în plină criză ucraineană. Imediat după aterizare, Modi a avut un dineu informal cu Putin, întrevedere calificată drept „foarte constructivă și călduroasă” de Kremlin. Întrevederea oficială între cei doi, în care a fost prevăzută semnarea de contracte-cheie, a început joi, cu puțin timp după orele 12.00 GMT.

Vizita lui Modi vizează întărirea „parteneriatului strategic privilegiat” între cele două țări, considerate aliate apropiate încă din anii 1950 și care colaborează deja în cadrul organizației BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud) și al altor organizații regionale.

În timpul întrevederii, prim-ministrul Indiei a declarat că Rusia este „un prieten fidel pe scena politică și internațională”, fiind „mereu alături în momente dificile”. Mai mult, el a precizat că Vladimir Putin „a dus Rusia la un nou nivel, în pofida dificultăților”.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a precizat că Moscova dorește semnarea unui acord în vederea simplificării procedurii de eliberare a vizelor între cele două țări, precum și semnarea de contracte cu agenția nucleară rusă Rosatom și cu compania pentru căile ferate a Rusiei, RZD.

Principalul rezultat concret al vizitei ar urma să fie semnarea de contracte în domeniul energetic și în special un acord cu privire la construcția de noi reactoare de concepție rusească în sudul Indiei. Extrem de dependentă în ceea ce privește aprovizionarea sa energetică, India a anunțat anul trecut că intenționează să construiască zece noi reactoare nucleare pe teritoriul său, în colaborare cu Rusia.

Însă, cele două țări sunt în negocieri pe marginea unui contract și mai strategic: cel privind vânzarea de sisteme antiariene ruse de ultimă generație, S-400. O atare achiziție ar face din India a doua țară străină dotată cu asemenea sisteme, după China.

Rusia este primul furnizor de echipament militar în India, ea însăși prim importator mondial de arme convenționale. India încearcă să-și dezvolte propriile capacități de producție a armamentului.

Cele mai citite

Ucraina ar fi nevoită să scadă vârsta de mobilizare în armată la 18 ani

Ucraina trebuie să ia în considerare scăderea la 18 ani a vârstei pentru mobilizarea în armată, astfel încât să asigure efectivele necesare pe front...

Ucraina lovește un depozit de muniție al Rusiei, lângă Vovceansk

În ziua 1008 de război, Ucraina a distrus un depozit de muniție al Rusiei, situat lângă Vovceansk și a atacat cu drone o bază...

Șef serviciu secret Germania: Un război direct al Rusiei cu NATO este foarte probabil

Folosirea extinsă de către Rusia a acţiunilor hibride împotriva ţintelor occidentale creşte riscul ca NATO să ia în calcul invocarea articolului 5 al clauzei...
Ultima oră
Pe aceeași temă