11.1 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialIGPR: 12 tone artificii, confiscate în Prahova

IGPR: 12 tone artificii, confiscate în Prahova

Aproximativ 60.000 de lei şi 12 tone de articole pirotehnice au fost confiscate de poliţişti, în urma a opt percheziții desfășurate, joi dimineață, în Prahova, la sediile şi domiciliile unor persoane acuzate de evaziune fiscală, informează Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).

 

Mai mult, şapte persoane au fost aduse la sediul poliției, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.

Potrivit anchetatorilor, reprezentanții unei societăți comerciale, cu sediul social în Târgșoru Vechi, ar fi importat legal articole pirotehnice din Bulgaria, pe care le-ar fi depozitat într-un spațiu neautorizat. Ulterior, produsele ar fi fost comercializate unor persoane fizice neautorizate, din municipiul București și județele Prahova, Brăila, Ilfov și Iași. Vânzarea artificiilor nu era înregistrată în registrele de contabilitate, astfel că reprezentanţii sunt suspectaţi de evaziune fiscală.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 12 tone de articole pirotehnice, din categoriile II-IV, precum și 57.800 de lei, se precizează în comunicat.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de efectuarea fără drept de operaţiuni cu articole pirotehnice, comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de pirotehnicieni și evaziune fiscală.

 

Cele mai citite

Rezultatele Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 din 12 mai 2024. Numerele câștigătoare și premiile puse în joc

Duminică, 12 mai 2024, Loteria Română a organizat noi trageri pentru fiecare din jocurile Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40. Rezultate LOTO duminică 12 mai...

VIDEO. Semimaratonul Bucureștiului, câștigat de atletul kenyan Alex Nzioka Matata

Cea de-a 13 ediţie a Semimaratonului Bucureşti a fost câștigată de atletul kenian Alex Nzioka Matata, care a parcurs cei 21 de km într-o...

Simona Halep și-a aflat adversara de la turneul Trophee Clarins

Simona Halep va debuta la turneul de categorie WTA 125 Trophee Clarins de la Paris împotriva americancei Mccartney Kessler, jucătoare care în acest moment...
Ultima oră
Pe aceeași temă