Parisul arată mai diferit în preajma sărbătorilor de Crăciun, în comparaţie cu anii precedenţi, astfel că are mai puţini turişti, iar bisericile sunt înconjurate de soldaţi înarmaţi, scrie AFP, citat de Agerpres.
În fața marilor magazine Galeries Lafayette și Printemps, cu vitrinele animate special de Sărbători, pietonii circulă sub privirile soldaților înarmați, iar mulțimea este rarefiată față de cum era de obicei în această perioadă.
După atentate, a scăzut numărul celor care au intrat în magazine, recunoaște societatea Galeries Lafayette, care a constatat nu doar scăderea numărului vizitatorilor francezi, dar și a celor străini. Așadar, atentatele jihadiste din ianuarie și noiembrie, soldate cu 17 și respectiv 130 de morți, au redus shopping-ul de sfârșit de an din magazine, crescând în schimb cumpărăturile pe internet.
Și sectorul turistic parizian se plânge de scăderea puternică a numărului de turiști, dar cei care au afaceri în acest sector speră că este doar ceva temporar și că măsurile de securitate vor readuce vizitatorii în Orașul Luminilor. Primarul Parisului, Anne Hidalgo, susține că a observat deja o anumită revigorare a activității turistice.
Dar statistica arată o scădere cu 80% a numărului turiștilor și americani și japonezi și cu 30% a celor chinezi. Iar compania care administrează așa-numitele ‘vapoare muscă’ ce plimbă turiștii pe Sena vorbește despre o scădere a cererii cu 15-30%.
Pe de altă parte, autoritățile au anunțat sporirea măsurilor de securitate în jurul bisericilor unde se va oficia joi seară slujba de Crăciun. În Franța există circa 45.000 de biserici catolice, 4.000 protestante și 150 de lăcașuri de cult ortodoxe. Ministrul francez de interne, Bernard Cazeneuve, a atras atenția că există în continuare riscul unor atentate, el apreciind în acest context că protejarea bisericilor are o puternică ‘semnificație simbolică’.