2.3 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialÎncepe Sărbătoarea Sacrificiului

Începe Sărbătoarea Sacrificiului

Musulmanii din România, asemeni întregii lumi islamice, celebrează începând de astăzi, timp de patru zile, una dintre cele mai mari sărbători din calendarul islamic — Kurban Bayram (Sărbătoarea Sacrificiului).

 

Potrivit muftiului Iusuf Muurat, pentru întâmpinarea, conform tradiţiei islamice, a acestui eveniment, Muftiatul Cultului Musulman din România a coordonat direct pregătirile pentru sărbătorirea Kurban Bayram-ului în cadrul tuturor comunităţilor musulmane din ţară, oferind pachete alimentare cu carne de vită şi oaie (kurban). ”Kurban Bayram este o sărbătoare, în egală măsură, a confirmării credinţei în Allah, a manifestării generozităţii şi ajutorării aproapelui … Conform tradiţiei am coordonat prinosul de dărnicie şi întrajutorare manifestat de cei cu stare materială bună, de Consulatul General al Republicii Turcia, la Constanta, de fundaţiile culturale şi asociaţiile oamenilor de afaceri, pentru că noi, prin imamii noştri, cunoaştem cel mai bine comunităţile locale şi nevoile lor, şi astfel putem să oferim kurbanul, în toate satele, oraşele si judetele unde avem comunităţi religioase. Anul acesta sacrificăm peste 200 de bovine, pentru celebrararea Kurban Bayram-ului şi vom oferi peste 8000 de pachete cu carne de bovină a câte 3 kg fiecare, credincioşilor musulmani dar şi celor de alte confesiuni”, a precizat muftiul.

A vrut să-şi sacrifice fiul

Sărbătoarea Sacrificiului (Kurban Bayram) comemorează, la sfârşitul pelerinajului la locurile sfinte ale religiei islamice, de la Mecca, gestul de sacrificiu al Profetului Ibrahim (Avraam, pentru iudeo-creştini), cel care, pus să aleagă între dragostea faţă de propriul fiu şi adoraţia Creatorului Allah, optează pentru confirmarea devoţiunii faţă de divinitate. Pentru a-şi exprima credinţa necondiţionată şi supunerea faţă de Allah, Ibrahim se arată pregătit să-şi sacrifice fiul, pe Ismail, dar Creatorul, văzând determinarea sa şi nestinsa credinţă, îl trimite pe Arhanghelul Gabriel cu un berbec pe altarul sacrificiului. Astfel lama cuţitului taie gâtul animalului şi nu al copilului mult iubit, ziua aceasta fiind celebrată de lumea musulmană ca Sărbătoarea Sacrificiului (Kurban Bayram), ceremonie ce reconfirmă anual credinţa musulmanilor în Allah.

Se păstrează tradiţia

Tradiţia sacrificării unui animal (berbec, oaie, cămilă, bovine sau capră) de către fiecare musulman adult şi înstărit, a apărut în anul al II-lea al Islamului, având semnificaţia unui gest de bunăvoinţă şi adorare a lui Allah, prinos de mulţumire şi recunoştinţă pentru împlinirea năzuinţelor, adus de credincioşi. Sărbătoarea Kurban Bayram se consumă la capătul unui ciclu de 12 zile de hagialâc în locurile sfinte ale Islamului, la Mecca, Medina, pe muntele Arafat, în Valea Mina şi pe Dealul Muzdelifa, la care participă anual peste două milioane de pelerini. Respectând vechile tradiţii islamice, în această dimineaţă peste 50 de mii de credincioşii musulmani din Dobrogea vor reitera simbolismul sacrificiului ritualic, la finalul Marii Rugăciuni Comune (Bayram Namazi) săvârşită în moscheile şi geamiile din toate localităţile, oferind a treia parte din carnea animalelor sacrificate (kurban) săracilor, prietenilor şi rudelor.

Sutlac şi saraiglii

Meniul pentru Kurban Bayram se prepară cu o zi înainte, fiind alcătuit din ciorbe, fasole cu carne de batal, sarmale, iahnie (carne tocată cu ceapă), pilaf, fripturi, salate, orez cu lapte (sutlac), diverse prăjituri şi tradiţionalele baclavale (în formă de triunghi sau pătrate) rulouri însiropate cu miere — saraiglii.  De asemenea, tradiţia spune că în prima zi a sărbătorii, înainte de a se reuni la masa de prânz, familiile vizitează mormintele rudelor sau ale celor dragi unde se fac rugăciuni şi oferă pomană, iar după amiază, la masa tradiţională de Kurban Bayram, se fac urări între membrii familiei, se aduc omagii persoanelor în vârstă, copiii primesc daruri, dulciuri şi bani, iar musafirii sunt stropiţi cu parfum şi li se oferă ciocolată, cafele cu caimac, fructe, baclavale, fistic, alune, suc. În comunităţile şi familiile musulmane urmează patru zile de bucurie, veselie, destindere, de regăsire spirituală şi comuniune fericită, de sărbătoare pentru credincioşii.

1.200 de pachete

Aproximativ 1.200 de pachete au fost împărţite duminică, 13 octombrie, şi luni, 14 octombrie, de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România cu prilejul Kurban Bayram-ului. Au beneficiat de aceste ajutoare bătrânii cu venituri mici şi văduvele, care au primit carne, făină, ulei, zahăr, orez, dar şi copiii, care au primit dulciuri. „Reprezentanţi ai conducerii UDTTMR, dar şi simpli membri ai comunităţii au contribuit la cumpărarea animalelor care au fost sacrificate cu prilejul Kurban Bayram-ului. Este o datorie pentru fiecare musulman care are posibilităţi financiare să sacrifice un animal, cu prilejul Kurban Bayram-ului, şi să împartă carnea celor mai puţin ajutoraţi din comunitate”, a declarat Gelil Eserghep, preşedintele UDTTMR.

Antologie de povestiri

 

Tot cu prilejul Sărbătorii Sacrificiului, la sediul UDTTMR a fost lansată şi lucrarea „Kınalı Kurban” a scriitorului Nevzat Yusuf Sarighiol, o antologie de povestiri adevărate. Nevzat Yusuf Sarighiol se numără printre personalităţile comunităţii tătare, printre autorii care prin creaţiile lor promovează atât tradiţiile tătăreşti, valorile culturale şi spirituale, dar şi limba tătară. Lucrarea este scrisă în limba tătară şi se adresează tuturor membrilor comunităţii, indiferent de vârstă, în paginile ei regăsindu-se numeroase întâmplări din viaţa de zi cu zi a autorului. Cu acest prilej, preşedintele UDTTMR, Gelil Eserghep, i-a înmânat scriitorului Nevzat Yusuf Sarighiol, în numele uniunii, o plachetă pentru activitatea susţinută în domeniul vieţii culturale.

Cele mai citite

Vânzările de sărbători în SUA au fost mai mari decât anul trecut

Sezonul de cumpărături de sărbători din SUA, desfășurat între 1 noiembrie și 24 decembrie, a înregistrat o creștere a cheltuielilor de 3,8% față de...

Principalul partid sârb din Kosovo a fost autorizat în apel să participe la alegerile legislative

O a doua instanţă a Comisiei electorale din Kosovo a anulat miercuri decizia luată luni de aceasta de a respinge participarea principalului partid sârb...

Noile autorități din Siria au demarat o amplă operațiune de securitate în provincia Tartous

Noile autorități din Siria au demarat o amplă operațiune de securitate în provincia Tartous, după ce 14 polițiști au fost uciși într-un atac considerat...
Ultima oră
Pe aceeași temă