O iniţiativă legislativă ar putea impune autorităţilor publice locale, regiilor autonome şi societăţilor comerciale din subordinea unităţilor administrativ-teritoriale ca minimum 50% din mijloacele de transport în comun să fie acţionate electric, potrivit Mediafax.
„Autorităţile publice locale, regiile autonome şi societăţile comerciale aflate în subordinea unităţilor administrativ-teritoriale vor achiziţionale mijloace de transport în comun acţionate electric într-o proporţie de minim 50% din necesarul de achiziţii viitoare”, prevederile aplicându-se şi în cazul microbuzelor şi autobuzelor şcolare, potrivit Legii privind promovarea transportului ecologic, depusă la Senat de șase parlamentari social-democraţi şi doi liberali.
Proiectul de lege extinde obligativitatea achiziţionării mijloacelor de transport ecologice şi asupra societăţilor comerciale cu capital privat care derulează transport în comun pe traseele din municipii şi zonele metropolitane.
Astfel, potrivit actului normativ ”societăţile comerciale cu capital privat care derulează transport în comun pe traseele din municipii şi zonele metropolitane vor asigura începând cu anul 2020 un parc auto acţionat electric în proporţie de minim 50%”.
Proiectul de lege ar urma să producă efecte începând cu anul următor celui de intrare în vigoare a prezentei legi, dacă iniţiativa legislativă va întruni sprijinul parlamentarilor.
Legea îşi propune să reducă poluarea în aglomerările urbane, prin diminuarea consumului de benzină şi motorină, cât şi să promoveze noile tehnologii în transport, potrivit expunerii de motive.
”Mijloacele de transport în comun acţionate electric au o contribuţie benefică asupra sustenabilităţii economice şi ecologice a comunităţilor pe care le deservesc”, susţin iniţiatorii.
Expunerea de motive mai arată că ”la nivelul UE circa 28% din emisiile de gaze cu efect de seră sunt datorate transporturilor şi 84% dintre acestea revin transportului rutier, cu menţiunea că 10% provin din traficul urban”, iar ”transportul ecologic se referă de regulă la orice mijloc de transport ce implică diminuarea combustibilului lichid”.
Senatul este prima cameră sesizată.