14.5 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialGardienii Revoluţiei din Iran au tras obuze în imediata apropiere a unor...

Gardienii Revoluţiei din Iran au tras obuze în imediata apropiere a unor nave de război americane

Mai multe vase aparţinând Corpului Gardienilor Revoluţiei, armata de elită a regimului islamic iranian, au tras obuze, sâmbătă, “în imediata apropiere” a portavionului american Harry S. Truman şi altor nave de război care intrau în Golful Persic, informează Reuters, citat de Mediafax.

Un purtător de cuvânt al Comandamentului Central american, comandorul Kyle Raines din cadrul Marinei americane (US Navy), a precizat marţi că ei au făcut avertismentul “din scurt”, cu doar 23 de minute înainte.

“Aceste acţiuni au fost extrem de provocatoare, periculoase şi neprofesioniste şi pun în discuţie angajamentul pe care Iranul şi l-a asumat în vederea asigurării securităţii unei căi navigabile vitale pentru comerţul internaţional”, a subliniat Raines într-un e-mail.

Portavionul USS Harry S. Truman – însoţit de două nave de război din cadrul coaliţiei conduse de Statele Unite care atacă aerian Statul Islamic (SI) în Siria şi Irak – intra în apele Golfului prin Strâmtoarea Ormuz, într-o operaţiune de rutină, în momentul incidentului, a precizat el.

NBC News a precizat că distrugătorul USS Buckley şi o fregată franceză se aflau în zonă când au fost lansate obuzele.

“Majoritatea interacţiunilor între forţele iraniene şi US Navy sunt profesioniste, sigure şi o rutină, dar acest eveniment nu a fost în acest fel şi este contrar eforturilor de asigurare a libertăţii navigaţiei şi securităţii maritime în interesul global”, a subliniat Raines.

NBC a dezvăluit, citând oficiali americani sub protecţia anonimatului, că membri ai Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice (GRI) efectuau un exerciţiu cu muniţie reală, iar un obuz a trecut la aproximativ 1.500 de yarzi (metri) de USS Harry S. Truman, un portavion din clasa a opta Nimitz ce poartă numele celui de-al 33-lea preşedinte american. Cu toate acestea, oficialii americani au precizat că obuzele nu au fost trase către Truman şi celelalte nave, ci în apropiere de ele.

Forţe iraniene şi americane s-au mai înfruntat în regiunea Golfului Persic în trecut, mai ales în timpul Războiului dintre Iran şi Irak, în anii ’80, după Revoluţia islamică din 1979.

Teheranul a semnat, în iulie, cu şase mari puteri – inclusiv Statele Unite – un acord asupra dosarului nuclear iranian care prevede o limitare a programului nuclear controversat al Iranului în schimbul relaxării unor sancţiuni impuse Teheranului de către Occident.

Cele mai citite

Tesla soluționează procesul de hărțuire sexuală intentat de un muncitor dintr-o fabrică

Tesla a soluționat un proces intentat de o fostă angajată a unei fabrici care susține că a fost concediată pentru că s-a plâns de...

Taxele prea mari pe salarii au scos mii de români în stradă

Delegaţia Blocului Naţional Sindical a cerut luni reprezentanţilor Ministerului Finanţelor măsuri privind reducerea fiscalităţii pe muncă şi demararea de urgenţă a unei reforme fiscale,...

EPPO anchetează achiziția de vaccinuri, Comisia Europeană îi reduce bugetul cu 5 milioane de euro. Parchetul European vrea să rezolve amiabil disputa cu Comisia...

Conducerea Parchetului European, condus de Laura Codruța Kövesi, caută să convingă "amiabil" Comisia Europeană să revină asupra deciziei de a reduce finanțarea EPPO cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă