4.7 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România Liberă“România ca destinaţie investiţională” tema unei conferinţe din cadrul târgului EXPO REAL...

“România ca destinaţie investiţională” tema unei conferinţe din cadrul târgului EXPO REAL München 2013

La iniţiativa Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane (AHK România), care a organizat pentru a doua oară un stand comun al României în cadrul târgului imobiliar Expo Real München, desfăşurat în perioada 7-9 octombrie,  în programul de conferinţe al Forumului de Investiţii a fost inclusă tema „România ca destinaţie investiţională”.

Obiectivul urmărit a fost ca, prin intermediul acesteia, să se trezească interesul investitorilor străini pentru piaţa românească.

Din partea Guvernului României la conferinţă a participat domnul Costin Mihalache, consilier de stat la Cancelaria Primului Ministru, care a transmis participanţilor disponibilitatea şi dorinţa României de a atrage şi sprijini investitorii străini.

Mihalache s-a referit de asemenea la perspectivele dezvoltării macroeconomice a României, reconfigurarea cadrului legislativ pentru investiţii străine, la legea parteneriatului public-privat, dar şi la achiziţiile publice.

Markus Neurauter, Managing Director Raiffeisen Evolution şi Dietmar Reindl, Director Office, Logistics, Hotel, Immofinanz Group au conturat pe parcursul dezbaterii o imagine pozitivă asupra dinamicii pieţei imobiliare din România, în special pentru segmentele retail şi spatii de birouri.

Conform afirmaţiilor arhitectului Şerban Ţigănaş, Preşedinte al Ordinului Arhitecţilor din România, calitatea construcţiilor pe piaţa internă s-a îmbunătăţit constant în ultimii 5 ani, iar numărul clădirilor verzi a crescut exponenţial.

Ţigănaş a subliniat importanţa sprijinului oferit de autorităţile locale prin acordarea de facilităţi fiscale investitorilor străini şi prin simplificarea procedurilor de obţinere a autorizaţiilor necesare. Astfel de măsuri sunt necesare pentru atragerea de capital străin în diferitele oraşe şi regiuni ale ţării.

EXPO REAL München este cea mai mare expoziţie europeană pentru proiecte imobiliare şi investiţii la nivel internaţional.

Standul României a fost reprezentat la aceasta ediţie, pe lângă Primăria Municipiului Bucureşti, de companii private din sector cu activitate în proiectare, construcţii şi dezvoltare de proiecte civile şi industriale: Lupp Projekt Transilvania, Plana-Innova şi WDP Development Romania.

Primăria Municipiului Bucuresti a prezentat în cadrul târgului oportunităţi de investiţii care privesc construirea în zona centrală a trei parcaje subterane, investiţii care pot fi realizate utilizând parteneriatul public-privat.

Construirea viitorului Patinoar şi a Arenei Multifuncţionale sunt alte două iniţiative ale Municipiului Bucureşti care au fost aduse la cunoştinţa participanţilor de specialitate interesaţi.

De asemenea au fost prezentate proiecte de infrastructură care sunt în curs de realizare sau urmează a fi implementate, oferindu-se astfel posibilitatea viitorilor investitori de a dezvolta proiecte în zonele astfel viabilizate.

 

Cele mai citite

Medaliații României la Jocurile Olimpice și Paralimpice au fost premiați în cadrul Galei COSR!

Sportivii români care au urcat pe podiumul Jocurilor Olimpice și Paralimpice din 2024 au fost recompensați în cadrul Galei „110 ani de Olimpism în...

Rezultatul surpriză al alegerilor prezidențiale din România generează incertitudine pe piețele financiare

Câștigarea primului tur al alegerilor prezidențiale de către Călin Georgescu, un candidat independent cu discurs pro-Rusia, anti-NATO și anti-UE, care nu figura în primele...

Indicele ROBOR la 3 luni continuă să crească, ajungând la 5,87%

Indicele ROBOR la 3 luni, folosit pentru calculul dobânzilor variabile la creditele în lei contractate înainte de mai 2019, precum și pentru creditele acordate...
Ultima oră
Pe aceeași temă