6.9 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSpecialCurtea de Apel Braşov a amânat judecarea dosarului privind casa din Sibiu...

Curtea de Apel Braşov a amânat judecarea dosarului privind casa din Sibiu a preşedintelui Iohannis

Judecarea dosarului în care preşedintele Klaus Iohannis şi soţia acestuia contestă decizia de anulare a contractului pentru casa cumparată în centrul Sibiului a fost amânată până pe 25 ianuarie, potrivit deciziei luate, luni, de Curtea de Apel Braşov, potrivit Mediafax.

În 12 noiembrie 2015, preşedintele Klaus Iohannis şi soţia acestuia au pierdut definitiv procesul privind un imobil pe care îl cumpăraseră în centrul municipiului Sibiu. Curtea de Apel Braşov a menţinut atunci o decizie dată în 2014 de Tribunalul Braşov, care anula un contract de vânzare-cumpărare încheiat între Klaus Iohannis, soţia acestuia, Carmen Iohannis, soacra preşedintelui şi moştenitorii unui imobil din centrul municipiului Sibiu.

Decizia Curţii de Apel Braşov este irevocabilă, însă preşedintele Klaus Iohannis declara atunci că soluţia instanţei îl „nemulţumeşte” şi că, împreună cu avocaţii săi, caută modalităţi de a contesta hotărârea.

În 27 noiembrie 2015, la Curtea de Apel Braşov a fost înregistrat dosarul care are ca obiect „anulare act”, după ce avocaţii preşedintelui au formulat o contestaţie în anulare, prin care cer revizuirea deciziei din 12 noiembrie.

Luni, la primul termen de judecată, instanţa braşoveană a amânat judecarea cauzei până la 25 ianuarie. „Având în vedere lipsa de procedură cu intimata Baştea Rodica şi pentru a se depune la dosar motivele contestaţiei în anulare, amână judecarea cauzei la 25.01.2016”, a stabilit instanţa.

Potrivit presei locale din Sibiu, istoria imobilului respectiv şi a proceselor care s-au iscat în jurul lui este îndelungată. Casa, care are peste 150 de metri pătraţi şi în care funcţionează o bancă şi mai multe firme, a fost a unei familii din localitatea Porumbacu de Jos, judeţul Sibiu. La moartea celor doi soţi, din cauza faptului că nu aveau moştenitori, imobilul a intrat în posesia statului român şi a fost cumpărat de chiriaşi, atunci când acest lucru a fost posibil.

Citeşte şi: Decizie definitivă: Președintele Klaus Iohannis a pierdut o casă din centrul Sibiului

Ulterior, în instanţă, un bărbat pe nume Nicolae Baştea a arătat că este nepot al foştilor proprietari ai imobilului din centrul Sibiului, iar contractele de vânzare-cumpărare ale chiriaşilor au fost anulate. Familia Iohannis a devenit proprietară a imobilului după ce a cumpărat părţile de proprietate ale urmaşilor lui Nicolae Baştea.

Nemulţumiţi de această stare de fapt, foştii chiriaşi au deschis o serie de procese şi au depus plângeri în urma cărora s-a iniţiat şi o cercetare penală pentru stabilirea modului în care Nicolae Baştea a obţinut certificatul de moştenitor. Cercetarea a rămas însă fără urmări, procurorii stabilind că nu se impune începerea urmăririi penale.

Procesele civile intentate s-au mutat la diverse instanţe, care au dat diferite soluţii de-a lungul anilor. Toate părţile implicate au recurs la diferite căi de atac, astfel că procesele au continuat.

Citeşte şi: Ce spune Iohannis despre pierderea casei din Sibiu

În 16 mai 2014, Tribunalul Braşov constata „nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 924/01.06.1999 de BNP Bucsa Radu Gabriel (notar din Sibiu – n.r.) încheiat între pârâţii Baştea Ioan – decedat (moştenitor al lui Nicolae Baştea – n.r.), moştenitor fiind Baştea Rodica, în calitate de vânzător, şi Johannis Carmen Georgeta şi Johannis Klaus Werner, în calitate de cumpărători”, din cauza neclarităţii certificatului de moştenitor al lui Nicolae Baştea.

Soţii Iohannis au contestat decizia Tribunalului Braşov la Curtea de Apel Braşov, dar prin decizia din 12 noiembrie 2015, sentinţa dată de Tribunal a fost menţinută.

 

Cele mai citite

Perspectiva economică pentru România în 2025: creștere moderată și riscuri semnificative

Analiștii financiari din cadrul Asociației CFA România și-au redus din nou prognoza privind creșterea economică a țării, notează Ziarul Financiar. Potrivit celui mai recent sondaj,...

Revolut introduce plățile instant în România

Banca digitală Revolut, care numără peste 4 milioane de clienți în România, își extinde gama de servicii prin implementarea Plăți Instant, o soluție dezvoltată...

Perspectiva economică pentru România în 2025: creștere moderată și riscuri semnificative

Analiștii financiari din cadrul Asociației CFA România și-au redus din nou prognoza privind creșterea economică a țării, notează Ziarul Financiar. Potrivit celui mai recent sondaj,...
Ultima oră
Pe aceeași temă