Deputatul PNL Mihai Donţu a accidentat mortal un pieton, luni seara, după ce politicianul nu ar fi acordat prioritate pe trecerea de pietoni.
Potrivit IPJ Braşov, luni seara, în jurul orei 21.50, pe Calea București din municipiul Brașov, "un bărbat de 42 ani, conducea un autoturism,din direcția Brașov spre Săcele și, ajungând la trecerea de pietoni din dreptul imobilului cu numărul 244, nu a acordat prioritate și a accidentat mortal un bărbat de 60 ani,care se angajase regulamentar în traversarea străzii".
Trecerea de pietoni unde a avut loc accidentul este considerată periculoasă, pentru că viteza de circulație în zonă este de 70 km/oră, nu există presemnalizarea trecerii de pietoni, ci doar semnul din dreptul trecerii.
Polițiștii Biroului Rutier Brașov continuă cercetarea, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov.
Deputalul PNL Mihai Donțu este la al doilea mandat în Parlamentul României.