De câțiva ani, problema locurilor de muncă disponibile a devenit și în România stresul tot mai multor oameni. Indiferent de vârstă sau pregătire profesională, asupra tuturor planează fie teama permanentă a pierderii jobului, fie dificultatea de a găsi un loc de muncă pe măsura calificării și a aptitudinilor. Din păcate, nici tinerii nu sunt scutiți de aceste griji, iar perioada studiilor – fie că vorbim despre liceu, fie despre facultate, este însoțită cel mai des de spectrul șomajului.
Tinerii noștri sunt mai încrezători în șansele lor de a face carieră peste hotare, pentru că școala nu le intermediază contactul cu viitoarele locuri de muncă potențiale din țară. Tot mai conștienți de prăpastia dintre școală și viața activă, elevii români încearcă să plece la studii în străinătate încă din perioada anilor de liceu.
Sunt însă și în România contexte care facilitează tranziția elevilor spre piața muncii. Proiectul Învață să fii antreprenor prin Firma de exercițiu!, își propune creșterea șanselor de ocupare pe piața forței de muncă în rândul viitorilor absolvenți de liceu, prin crearea cu și pentru aceștia de contexte de învățare cât mai asemănătoare cu mediul economic real – firmă de exercițiu – un mediu stimulativ, securizant care să le faciliteze tranziția de la școală la viața activă. Proiectul este implementat în cadrul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa Prioritară 2 “Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii”, Domeniul Major de intervenție 2.1. “Tranziția de la școală la viața activă” și a beneficiat de o asistență financiară nerambursabilă FSE în valoare de 7.587.612,43 lei, Colegiul Tehnic din Câmpulung având calitatea de lider de parteneriat. Perioada de implementare a proiectului este 20.03.2015 – 31.12.2015.
Rezultatele proiectului au fost prezentate în cadrul Conferinței finale, organizată în perioada 2 – 4 decembrie 2015, la Hotel Mara, Sinaia, eveniment de bilanț la care au participat elevi, cadre didactice, experți implicați în derularea proiectului, invitați, reprezentanți media.
În perioada de implementare a proiectului, 1404 elevi au activat în cele 140 firme de exercițiu din județele Constanța, Brăila, Galați, Tulcea, Buzău, Vrancea, Argeș, Călărași, Ialomița, Dâmbovița, Giurgiu, Prahova, Teleorman, iar 1330 dintre aceștia au participat la programul de consiliere și orientare profesională. Firmele de exercițiu au fost dotate cu echipamente IT necesare derulării activităților specifice, iar elevii au fost ghidați în activități specifice de către 70 de experți firme de exercițiu selectați și au elaborat 140 de portofolii cuprinzând documente specifice.
Dezvoltarea abilităților practice ale elevilor a fost exersată consistent printr-o componentă interactivă a proiectului, cu prilejul târgurilor pentru firmele de exercițiu: Târgul regional Sud Muntenia și Sud-Est, desfășurat în prima decadă a lunii septembrie a.c., în stațiunea Jupiter, Hotel Meteor și Târgul multi-regional al firmelor de exercițiu, desfășurat, la Hotel Mara din Sinaia, în perioada 3 – 6 noiembrie 2015 .
Spiritul interactiv a fost aplicat și în cadrul activităților din “Săptămâna Antreprenorială”, organizată pe principiile educative ale conceptului Școala ALTFEL, în perioada 16 – 20 noiembrie 2015, sub coordonarea Colegiului Tehnic din Câmpulung, Colegiului Economic “Ion Ghica” din Târgoviște și Colegiului “Anghel Saligny” din Tulcea.
Un moment de referință la Conferința finală a fost cel al prezentărilor susținute de elevii câștigători ai competiției derulate la Târgul multi-regional, care le-au împărtășit colegilor lor mai tineri și încă neinițiați în antreprenoriat, prezenți la eveniment, experiențele dobândite de ei, în echipă. În cadrul proiectului însă toți elevii au fost declarați câștigători, pentru că au demonstrat cu toții că experiența acumulată în aceste luni se poate măsura în capabilități îmbunătățite de comunicare, de negociere și tranzacționare, de prezentare și promovare a serviciilor și produselor, iar, prin atitudine și comportament, au confirmat că s-au maturizat antreprenorial, dar și la nivelul dezvoltării personale. Rapoartele de monitorizare privind asigurarea calității, precum și rapoartele tehnico-financiare vin să confirme toate aceste reușite.
În vederea asigurării sustenabilității proiectului, toate resursele educaționale și de comunicare vor fi disponibile și după închiderea acestuia pe site-ul dedicat, www.firmaexercitiu.ro și, cu acces cu caracter exclusiv pentru grupul țintă, pe platforma de colaborare și comunicare a proiectului.
Dintre obiectivele principale ale proiectului reamintim: facilitarea și îmbunătățirea tranziției de la școală la viața activă, prin dezvoltarea spiritului antreprenorial al celor 1400 de elevi, prin sprijinirea a 140 de firme de exercițiu înregistrate la ROCT în anul școlar în curs; facilitarea și îmbunătățirea accesului pe piața forței de muncă a 1120 elevi, din cei 1400 menționați, prin furnizarea de servicii de consiliere și orientare profesională; promovarea firmelor de exercițiu și a serviciilor de consiliere și orientare profesională a elevilor, ca oportunități de tranziție de la școală la viața activă și de acces pe piața forței de muncă, cu ajutorul activităților specifice de informare și publicitate ale proiectului.