14.2 C
București
luni, 30 septembrie 2024
AcasăSpecialSă ne bucurăm!

Să ne bucurăm!

Săptămâna aceasta să ne bucurăm! Dan Voiculescu, zis „Varanul“, a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare de Tribunalul Bucureşti.

Nu-mi cereţi să fac pe ipocritul, aşa cum obiş­nu­iesc unii pe la televiziuni, cum că nu-i frumos să te bucuri de nenorocirea altuia. Ba da, e frumos şi sa­lubru să te bucuri că un infractor va începe să plă­tească cu libertatea pentru ticăloşiile proprii! Că trădările sale de securist, că jefuirea bunurilor publice pe seama cărora şi-a construit averea uri­aşă vor începe să primească o răsplată; că slugile sa­le din Antena 3 – Gâdea, Badea, Grecu, Ciuvică & Co – au acum vise sumbre, că simt că puterea lor începe să se destrame. Că, poate, domnia ma­nipulărilor media, la un nivel atins numai de pro­paganda comunistă şi fascistă, respiră din greu; că, poate, minciunii fără limite (ultima a fost po­vestea cu „telepatia“) i s-a spus: până aici! Da, mă bucur că insul diabolic care a afundat Ro­mâ­nia în haos politic în ultimii ani va da socoteală. Aproape că aud cum le clănţăne dinţii diverşilor baroni, afacerişti corupţi, politicieni mai mari sau mai mici: au crezut că Năstase a fost numai ex­cepţia şi au sperat că, odată veniţi la cârmă „ai noş­tri“, prigoana se va încheia. Au greşit! Aproa­pe că îi văd, galbeni de frică, când primesc citaţia de la DNA, în pofida încercărilor jalnice de a face pe grozavii, declarând sfidător că sunt nevinovaţi, că fac subiectul unor procese politice şi că Bă­ses­cu e marele tiran. Degeaba plătesc averi avocaţilor să-i scoată la lumină. După Năstase, Voicu, Be­ca­li, Vântu, Fenechiu, Remeş, Babiuc, Solomon, ju­de­cătoarele şpăgare şi, acum, Voiculescu, poate o să vină şi rândul lor. Şi chiar dacă va fi să scape unii dintre ei, de-acum nu vor mai fi siguri ni­cio­dată cu averile lor furate, nu vor mai avea ni­cio­dată somn liniştit, tihnă şi plăcere de viaţă. Chiar dacă vor scăpa un timp, de duhul DNA-ului nu vor scă­pa câte zile or avea, iar imaginea gratiilor îi va fa­ce să dârdâie în aşternuturi toată viaţa. Nu mai sunt invulnerabili şi o ştiu! Să ne bucurăm, fraţilor!

Citiţi mai mult în Revista 22.

Cele mai citite

Revoluția subterană a lui Nicușor Dan „îngroapă” 45 de km de conducte noi

Primarul Capitalei a reamintit că anul trecut au fost reabilitate țevi pe o lungime de 50 de km Într-o postare pe Facebook, primarul Nicușor...

Populația conectată la sistemul public de alimentare cu apă a crescut, dar milioane de oameni sunt în continuare fără acces

Anul trecut, un număr de 14,7 milioane de persoane din România erau conectate la sistemul public de alimentare cu apă, reprezentând 77,1% din populația...

Top 10 cele mai mari bănci după active în S1/2024: Banca Transilvania, BCR şi CEC Bank domină clasamentul

În primul semestru din 2024, sectorul bancar românesc a înregistrat o creștere semnificativă a activelor, majoritatea instituțiilor din top 10 raportând avansuri considerabile comparativ...
Ultima oră
Pe aceeași temă