“Eu m-am opus arestării oricărui om politic şi în general arestărilor”. „Ne tot plimbăm cu corupţia în gură, o scoatem afară, o întoarcem înăuntru, corupţia vreau să spun". „Dacă e o problemă, spuneţi, măi băieţi, care e ăla corupt, pe care să-l împuşcăm pe stadioane?" „Eu nu cred în arestările de vineri seară".
Cu siguranţă aţi uitat aceste declaraţii, deşi vă sună foarte cunoscut formulările. Aparţin lui Adrian Năstase şi au fost făcute între 2000 şi 2004, pe cînd actualul condamnat pentru corupţie conducea guvernul României. Patru ani care au însemnat consolidarea puterii baronilor locali Radu Mazăre şi Marian Oprişan, un mandat marcat de scandaluri precum contractul Bechtel şi vânzarea Petrom, o perioadă în care 90% din presă a fost transformată într-un actor obedient la comenzile politice. Dar mai ales, o guvernare a lipsei totale de luptă împotriva corupţiei.
Declaraţiile sună cunoscut şi pentru că seamănă cu acestea: “La ei, sistemul a funcţionat mai bine… Sistemul de furt, şi de fraudare, şi de cumpărare a voturilor”. “Sper ca Relu Fenechiu să fie achitat”. “Un sportiv ca Gică Popescu nu merită umilit. N-aş fi fericit să-l văd la închisoare…” „Nu ştiu cine a fost demis, Papici, marele basist, morărist. N-a fost demis, i s-a terminat mandatul. Şi lui Băsescu îi expiră mandatul, ce facem îi ţinem pe toţi la nesfârşit? De ce trebuie să-i ţinem pe toţi băsiştii care au făcut dosare politice după ce le-a expirat mandatul?” Victor Ponta, proprietarul acestor sentinţe, dovedeşte tot mai mult că a fost un bun elev al lui Adrian Năstase.
Asemănările dintre cei doi nu se opresc doar la faptul că nu le plac arestările de politicieni, dar adoră să dea indicaţii procurorilor şi judecătorilor. Ei se aseamănă şi prin faptul că nici unul nu suportă, din poziţia de prim-ministru, presa potrivnică. Cele mai multe cazuri de ziarişti români agresaţi fizic au fost înregistrate în timpul guvernării Năstase. Atunci au făcut carieră expresii precum cea a ministrului Apărării, Ioan Mircea Paşcu: “Viaţa ziariştilor e scurtă, iar sănătatea este şi pentru ei un bun prea de preţ care nu trebuie pus în pericol prin lansarea unor dezbateri cu înalt consum emoţional, stresant”. Sau a lui Dan Matei Aghaton, ministrul Turismului: “Credeţi că, la nesfârşit, fiecare poate să scrie ce vrea în ţara asta?”
La acest capitol, Victor Ponta este încă la început, dar arată deja că ştie să lovească instituţiile de presă acolo unde, în perioadă de criză economică, le doare cel mai tare: la finanţe. Modul cum guvernul a strecurat în Codul insolvenţei o prevedere care spune că o televiziune sau un radio pierde dreptul să mai emită dacă intră în insolvenţă demonstrează că Victor Ponta este pe cale să-şi depăşească maestrul. Sub noua oblăduire a liderului PSD nu mai sunt agresaţi jurnaliştii, ci direct companiile care-i angajează.
Iar ca fapt divers, deşi nu mai puţin grav, actuala Putere mai seamănă la un capitol cu cea de tristă amintire a celui supranumit "Arogantul". În cei 23 de ani de la căderea comunismului, doar Executivele conduse de Năstase şi Ponta au avut demnitari în funcţie acuzaţi că au plagiat. Vă mai amintiţi cazul ministrului Sănătăţii Mircea Beuran, care în 2003 a fost nevoit să demisioneze după ce s-a demonstrat că a plagiat, într-o lucrare medicală, un specialist din SUA?
Aici se opresc, totuşi, asemănările şi intervine cea mai importantă deosebire. Dacă Adrian Năstase a putut fi oprit din drumul său către Preşedinţia României în urma alegerilor din 2004, pe Victor Ponta, aşa cum arată lucrurile în prezent, nu prea mai are cine să-l oprească. Opoziţia este ca şi inexistentă: Vasile Blaga, şeful PDL, a dispărut pur şi simplu din peisaj, PPDD este o glumă, iar micile partide din afara Parlamentului mai degrabă îţi stîrnesc mila cu acţiuni penibile de genul Mihail Neamţu şi cei 30 de arginţi. Nici măcar cei care i se mai opun prin declaraţii publice, Traian Băsescu şi Crin Antonescu, nu sunt credibili, inclusiv din cauza slalomurilor pe care le fac între coabitatea cu Victor Ponta şi atacarea sa.
Din 2014, liderul PSD va rămâne cel mai probabil singur pe culoar. Crin Antonescu are şanse minime să devină candidat al USL, în schimb se va transforma într-o voce tot mai ştearsă a politicii româneşti. Iar Traian Băsescu nu are încă un partid puternic în fruntea căruia să revină şi care să fie o trambulină la fel de eficientă de transmitere a mesajelor politice, cum este scaunul de preşedinte.
Chiar şi varianta ca Băsescu să devină prim-ministru, după ce îi expiră cel de al doilea mandat de şef al statului, opţiune pe care unii susţinători o văd ca pe o şansă, nu se poate realiza, pe structura actuală a parlamentului, decât cel mult într-o coaliţie cu acelaşi Victor Ponta şi PSD.
Prin urmare, "Micului Titulescu" îi va lipsi supravegherea de care a avut parte timp de opt ani Traian Băsescu, care a fost monitorizat aproape draconic de un PSD şi un PNL puternice, de televiziuni cu logistică solidă şi de un popor care nu era încă atât de blazat.
Tocmai de aceea, cred că dictatura lui Victor Ponta va fi cu adevărat mai periculoasă decît aşa zisa dictatură a lui Băsescu, invocată de adversarii săi. Fie doar şi pentru că televiziunile nu vor mai avea spaţii largi de emisie pentru a-l înjura pe liderul maxim. Nu de alta, dar riscă să intre în insolvenţă.
