Licenţa audiovizuală a televiziunilor şi radiourilor aflate în insolvenţă va fi suspendată de către CNA până la data confirmării planului de reorganizare pentru societăţile care deţin aceste licenţe, potrivit Ordonanţei de Urgenţă privind insolvenţa, publicată vineri în Monitorul Oficial, conform Mediafax.
Ordonanţa de Urgenţă privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă prevede la articolul 81 că: "În cazul în care activitatea debitorului se află sub incidenţa prevederilor Legii audiovizualului, ca urmare a deschiderii procedurii şi până la data confirmării planului de reorganizare se suspendă licenţa audiovizuală cu începere de la data primirii comunicării de către Consiliul Naţional al Audiovizualului".
De asemenea, Ordonanţa prevede că "în planul de reorganizare vor fi prevăzute condiţiile de exercitare a dreptului de a difuza, într-o zonă determinată, un anume serviciu de programe, condiţii ce vor fi supuse aprobării prealabile a Consiliului Naţional al Audiovizualului".
Adoptarea acestei Ordonanţe este justificată de Guvern având în vedere actualul context economic, care impune luarea unor măsuri rapide pentru crearea premiselor legislative şi administrative care să conducă la creşterea eficienţei operatorilor economici, la creşterea siguranţei circuitului economic şi a atractivităţii investiţionale a pieţei româneşti.
Potrivit Ordonanţei, actuala legislaţie privind insolvenţa nu a ajutat la dezvoltarea "unor planuri de reorganizare reală", ci, dimpotrivă, a furnizat "mijloace de tergiversare a momentului intrării în faliment pentru afaceri cu şanse minimale de redresare".
Întrebat, vineri, în Prahova, despre Codul insolvenţei adoptat de Guvern prin Ordonanţa de Urgenţă, premierul Victor Ponta a răspuns: "Toată lumea trebuie să plătească măcar taxele curente, pentru că este vorba despre angajaţi".
Pe de altă parte, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că efectele prevederilor legate de Codul insolvenţei vor fi discutate luni la nivelul USL.
Liderul PNL a fost întrebat cum vede modificările aduse de Guvern, prin intermediul unei Ordonanţe de Urgenţă, în cazul procedurilor insolvenţei.
"Vă mărturisesc că nu cunosc, nu am văzut nici în Monitorul Oficial, nici pe vreun site o formă a acestei Ordonanţe, a acestui act, nu cunosc conţinutul său, dar ceea ce pot să spun este însă că nici noi, liberalii – şi voi discuta chestiunea asta dacă aşa stau lucrurile şi în şedinţa de luni a USL, cu partenerii, cu primul ministru – nu putem să acceptăm şi, mai mult, să promovăm o lege care riscă să afecteze independenţa presei sau să supună unele organisme de presă ameninţărilor sau să nu zic mai mult. Există reguli foarte clare, ele trebuie să existe pentru toată lumea şi, în sensul acesta, repet, până nu văd conţinutul actului normativ, nu mă pot pronunţa. Dar în nici un caz, PNL nu va da nici cel mai mic concurs unei încercări de a îngrădi cumva libertatea presei. Trebuie să spun că sunt convins că nici premierul nu intenţionează asta sau membrii Guvernului din celelalte partide", a susţinut Antonescu.
Pe de altă parte, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) nu a fost consultat de Guvern cu privire la articolul referitor la radiodifuzorii care intră în insolvenţă, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, Laura Georgescu, preşedintele CNA.
"Licenţa se suspendă automat la momentul la care radiodifuzorii (societăţile care deţin licenţe audiovizuale de televiziune, respectiv de radio, n.r.) solicită intrarea în insolvenţă şi încetează suspendarea în secunda în care ei au planul de reorganizare confirmat de judecătorul sindic. Practic, perioada asta este făcută în avantajul radiodifuzorului ca să nu mai piardă bani şi ca să nu mai acumuleze datorii", a spus Laura Georgescu.
Ea a precizat că sunt două avantaje ale articolului referitor la audiovizual din OUG. "Primul că nu acumulezi amenzi, datorii, pierderi şi al doilea că scurtezi perioada până când ţi se confirmă planul de reorganizare de către judecătorul sindic şi reîncepi să produci bani", a spus preşedintele CNA.
Laura Georgescu a dat exemplul televiziunii OTV, a cărei licenţă a fost retrasă în acest an de către CNA. "Dacă ar fi fost în vigoare articolul acesta (din OUG, n.r.), noi nu am fi putut să retragem licenţa OTV", a spus Georgescu, precizând că OTV a intrat în insolvenţă în martie 2012, dar a continuat să acumuleze între timp amenzi de la CNA pe care nu le-a achitat. Neachitarea acestora a fost motivul pentru care CNA a retras licenţa OTV.
Totodată, Laura Georgescu a făcut referire şi la Realitatea TV, a cărei licenţă audiovizuală este deţinută de societatea Realitatea Media SA, care se află în insolvenţă, dar care are deja un plan de reorganizare confirmat de către judecătorul sindic. "Realitatea TV nu este absolut deloc afectată de acest articol. Are un plan de reorganizare confirmat în iunie 2013", a spus Laura Georgescu.
Pe de altă parte, Laura Georgescu a spus că la CNA nu există o evidenţă a societăţilor care deţin licenţe audiovizuale şi care au declanşat procedura insolvenţei.
"Nu văd cum vom afla că o societate este în insolvenţă, decât dacă ei (reprezentanţii societăţii respective, n.r.) ne notifică. Asta mi se pare principala problemă. Cum identifici societatea care a intrat în insolvenţă? De asta cred că există acest articol, ca societăţile respective să aibă obligativitatea să te anunţe", a spus Georgescu, precizând că prevederile OUG se aplică de la momentul publicării în Monitorul Oficial. "Dar trebuie să vedem cum îi vom depista (pe radiodifuzorii aflaţi în insolvenţă, n.r.), dacă ei nu ne scriu. Nu ştiu care va fi mecanismul", a mai afirmat preşedintele CNA.
În ceea ce prevede termenul "suspendare" a licenţei audiovizuale, prevăzut în această Ordonanţă, dar care nu există în Legea audiovizuală, Laura Georgescu a spus: "Nu are importanţă că nu apare termenul «suspendare». Apare că licenţa este un act administrativ, în audiovizual, iar în Legea contenciosului administrativ 554/ 2004 apare explicit ce înseamnă suspendarea unui act administrativ. În secunda în care ai luat decizia de suspendare, radiodifuzorul opreşte emisia, dar nu pierde licenţa. De asta s-a folosit termenul «suspendare». Societatea rămâne deţinătoarea licenţei, dar nu difuzează până când nu îşi prezintă planul de reorganizare confirmat de judecătorul sindic".