27.8 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialConstănţenii şi gălăţenii dârdâie de frig în apartamente

Constănţenii şi gălăţenii dârdâie de frig în apartamente

Temperaturi mai scăzute decât în aceste zile nu s-au mai înregistrat, în Constanţa, decât de două ori în ultima sută de ani. În timpul nopţii acestea scad până la un grad Celsius şi există chiar riscul apariţiei de polei, după cum a precizat Vasile Torică, directorul Centrului Meteorologic Regional Dobrogea. În ciuda acestui fapt, caloriferele constănţenilor sunt în continuare reci şi vor rămâne aşa multe zile de acum înainte. RADET Constanţa nu are de gând să furnizeze căldură prea curând. Reprezentanţii regiei au anunţat că vor începe efectuarea probelor la rece de-abia de săptămâna viitoare, din 7 octombrie. „În funcţie de evoluţia temperaturilor exterioare din zilele ulterioare acestei date, vom hotărî şi vom comunica data începerii furnizării încălzirii în municipiul Constanţa. Facem apel la consumatorii noştri, asociaţii de proprietari, agenţi economici şi consumatori casnici, să ia măsurile necesare specifice pentru finalizarea lucrărilor pe instalaţiile interioare, în scopul prevenirii unor inundaţii nedorite odată cu umplerea instalaţiilor RADET”, au precizat reprezentanţii regiei. Aceasta recomandă consumatorilor care nu au instalaţia interioară terminată să manevreze în poziţia închis vanele de la branşament sau de la grupul de măsură a energiei termice.

Mai grav este că nici şcolile sau grădiniţele nu beneficiază de încălzire. ”Este frig în clase, mai ales la prima oră, cea de dimineaţă, dar nu avem ce face. Le spuem copiilor să mai pună o haină pe ei”, a declarat o profesoară.

 

Constanţa, preţ de top pentru gigacalorie

Multe asociaţii de proprietari nici nu doresc să aibă căldură de acum, în ciuda frigului. Oamenii preferă să se îmbrace mai gros, de teama facturilor. În Constanţa preţul plătit pentru o gigacalorie este unul dintre cele mai mari din ţară, de 358,54 de lei. Primăria Constanţa nu acordă subvenţie pentru gigacalorie, cum face Primăria Bucureşti, de exemplu. Acordă în schimb ajutoare de încălzire persoanelor cu venituri reduse. Cine câştigă peste 1.500 de lei pe membru de familie este considerat bogat şi nu beneficiază de niciun fel de ajutor. Primăria nu a început însă încă să strângă dosarele. Toată căldura care s-ar furniza în această perioadă ar fi plătită integral şi mulţi constănţeni nu îşi pot permit acest lucru.

Mazăre nu renunţă la sistem

Radu Mazăre a spus în nenumărate rânduri că nu este de acord să subvenţioneze gigacaloria. ”Eu nu sunt de acord ca Radu Mazăre să primeacă subvenţie pentru gigacalorie”, a declarat. În ciuda afirmaţiilor că acest sistem s-ar mai aplica în România, el este unic în ţară. Mazăre îl aplică din 2011 pentru că, afirmă el, lumea l-a votat pentru acest lucru şi pentru că nu este normal ca cine are o maşină 4×4 să primească subvenţie. ”Şi Oprescu mi-a spus că ar vrea să aplice acest sistem, dar nu poate”, a spus Mazăre. Reprezentanţi asociaţiilor de proprietari spun că nu este însă normal acest sistem, pentru că mulţi oameni înşeală statul. Este vorba despre marinari cu salarii de mii de euro sau patroni de firme care declară salarii minime sau care spun că nu sunt angajaţi.

CET privat, în 2015?

 

”Un nou CET, o gigacalorie mai ieftină”. Aceaste este promisiunea pe care a făcut-o Radu Mazăre în campania electorală. În privinţa unui nou CET lucrurile sunt mai complicate, pentru că este necesară o investiţie de câteva sute de milioane de euro. Primăria ar vrea să preia de la Electrocentrale SA actual CET, dar şi aici lucrurile merg greu. Este nevoie de un proiect comun pentru Constanţa, Bucureşti şi Craiova, oraşe aflate în aceeaşi situaţie. „CET-ul privat va scădea preţul gigacaloriei. Am vorbit cu Sorin Oprescu, primarul Bucureştiului, suntem în tratative avansate să reuşim“, spune Mazăre. Nu se va întâmpla însă în acest an. Trecerea va fi făcută efectiv, cel mai probabil. Până atunci, constănţenii vor plăti una dintre cele mai mari facturi la întreţinere din România.

Apaterm nu dă căldură

 

Nici în Galaţi lucrurile nu stau mai bine. Apaterm nu furnizează căldură în apartamente, în ciuda temperaturilor sub zece grade Celsius înregistrate pentru mai multe nopţi la rând. Reprezentanţii săi spun că nu au primit încă solicitări în acest sens. În Galaţi însă lucrurile sunt mai complicate. Furnizorul de agent termic nu a semnat încă un contract cu furnizorul de gaze, din cauza datoriilor istorice. Astăzi, consilierii locali se vor întâlni pentru a aproba acordarea unui ajutor financiar către Apaterm, pentru ca oamenii să aibă căldură în lunile de iarnă.

 

Cele mai citite

Suburbiile sudice ale Beirutului, devastate de atacuri aeriene israeliene: mii de oameni evacuați

Suburbiile sudice ale Beirutului au fost transformate în zonă de conflict, după ce Israelul a lansat atacuri aeriene intense asupra unei regiuni controlate de...

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, eliminat de armata israeliană într-un atac aerian

Armata israeliană a anunțat sâmbătă că l-a eliminat pe liderul mișcării islamiste Hezbollah, Hassan Nasrallah, în urma unui atac desfășurat vineri asupra cartierului general...

Estimările privind recolta de floarea-soarelui în UE scad din nou, afectate de condițiile meteo nefavorabile

Firma de consultanță Strategie Grains a revizuit în scădere prognozele privind recolta de semințe de floarea-soarelui din Uniunea Europeană pentru acest an, pe fondul...
Ultima oră
Pe aceeași temă