13.2 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSpecialÎncepe goana după medalii

Începe goana după medalii

Austria găzduieşte începând de mâine a 38-a ediţie a Campionatului European de Tenis de masă pentru seniori, competiţie cu prezenţă record şi cu speranţe mari pentru România. Eliza Samara şi Daniela Dodean au de apărat titlul european cucerit anul trecut în Danemarca, iar naţionala feminină are doar doi paşi până la medalii, meciurile cu Ucraina şi Ungaria.

Eliza vrea medalie

În lotul de 12 al României se află cinci foşti sau actuali sportivi ai cluburilor constănţene. Cele mai importante nume sunt Eliza Samara şi Andrei Filimon, dar nici Cristina Hîrîci sau Iulia Necula nu pot fi trecute la „anonime”. Hîrîci vine după un turneu fabulos la Nisa, în cadrul Jocurilor Francofoniei, şi dacă va beneficia de un culoar norocos ar putea produce o surpriză, chiar dacă optimismul din jurul ei sete moderat.

Eliza Samara, în schimb, are stofă de campioană şi speranţe la trei medalii: cu naţionala, la individual şi la dublu. „Pentru mine este o mare provocare şi o dorinţă imensă, aceea de a obţine o medalie la simplu. Sper să am noroc pentru că celelalte echipe au multe jucătoare asiatice naturalizate, şi să-mi îndeplinesc visul de a obţine (şi) medalia europeană la simplu. La dublu sper şi cred că pot să-mi apăr titlul cu Daniela (Dodean – n.r), iar cu echipa putem obţine măcar un bronz”, ne-a spus multipla campiană de juniori.

Samara şi Dodean vor duce greul şi pentru echipă, Hîrîci şi Necula fiind celelalte două fete selecţionate pentru competiţia în care Românie debutează de la ora 15.00contra Ucrainei. Apoi ar urma Ungaria, beneficiară a unei calificări directe în sferturi, iar de săptămâna viitoare probele individuale şi de dublu, Federaţia Europeană de Tenis de Masă „spărgând” competiţia prin organizarea unu Campionat European de dublu mixt separat. Anul acesta, cuplul Filimon – Samara a fost pe locul trei la Buzău, după ce anul trecut cuceriseră titlul european tot în aceeaşi sală.

„Una-două medalii pentru CS Farul”

Clubul CS Farul merge este protagonist prin definiţie la ompetiţiile de tenis de masă, iar acest Campionat European nu va fi diferit. Organizaţia din strada Decebal este reprezentată la Schwechat de Eliza Samara şi Cristina Hîrîci, două tenismene care trag, în competiţiile profesioniste, pentru Fenerbahce Istanbul, dar care adună medalii pentru Farul. De la ambele se aşteaptă mult, cu un plus pentru prima sportivă, dar o medalie este minimul „permis”.

„Noi sperăm ca fetele să se întoarcă măcar cu o medalie, deşi ne-am dori mai multe. Clar Eliza are şanse mai mari decât Cristina pentru că este campioană la dublu şi a avut mereu rezultate notabile împreună cu Dodean. Cristina… are şansa ei, dar este o competiţie mult mai tare decât Jocurile Francofoniei şi va trebui să-şi ridice jocul la un nivel foarte înalt pentru a obţine ceva. Poate în competiţia pe echipe să aibă o contribuţie mai mare”, ne-a spus directorul CS Farul, Dumitru Mihăilescu.

CE fără Boll

Ediţia din acest an a Campionatului European va fi una mai săracă decât precedentele după ce neamţul Timo Boll a declarat forfeit luni. Nemţii rămân însă favoriţi la titlu în competiţia masculină, acolo unde România evoluează în grupa a doua valorică. Altfel, pentru acest CE, antrenorii lotului român au chemat 12 sportivi: Daniela Dodean, Cristina Hîrîci, Iulia Necula, Camelia Postoacă, Eliza Samara, Bernadette Szocs, Constantin Cioti, Adrian Crişan, Adrian Dodean, Andrei filimon, Ovidiu Ionescu şi Hunor Szocs. Lotul se află în Austria de săptămâna trecută pentru acomodare cu sala şi antrenamente în comun.

Cele mai citite

Arabia Saudită condiționează relațiile diplomatice cu Israelul de „crearea unui stat palestinian”

Prinţul moştenitor şi lider de facto al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a afirmat miercuri că ţara sa nu va stabili relaţii diplomatice cu...

Germania a suspendat exporturile de armament către Israel

O sursă apropiată ministerului a citat un oficial guvernamental de rang înalt care a declarat că a oprit activitatea de aprobare a licențelor de...

Președintele Finlandei cere excluderea Rusiei din Consiliul de Securitate al ONU

Preşedintele Finlandei, Alexander Stubb, a făcut apel la extinderea Consiliului de Securitate al ONU, abolirea sistemului de veto al unui singur stat şi suspendarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă