23.4 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialSTENOGRAME. Cum erau puse vedetele Intact să-şi apere patronul

STENOGRAME. Cum erau puse vedetele Intact să-şi apere patronul

Noi stenograme în care se arată că realizatorii de emisiuni din cadrul Antena Group au fost angrenaţi în ”activitatea de inducere în eroare a opiniei publice” au fost făcute publice de Evenimentul Zilei.

Astfel, realizatorii de emisiunii ”trebuiau să comunice mesajele pe care le transmitea Camelia Voiculescu în scopul favorizării situaţiei inculpatului ca şi a întregului Trust Intact”, potrivit rechizitoriului procurorilor DNA, prin care se urmărea crearea unei presiuni media asupra magistratului însărcinat cu judecarea cererii de luare a măsurii preventive şi a procurorului care efectua urmărirea penală în cauză.

Citeşte şi STENOGRAME INCENDIARE. Dan Voiculescu, către fiica sa, Camelia: „Mă tată, da’ faceţi plângere penală, tată, nu vorbe!” Ţinta atacurilor: B1 TV, RTV, RCS&RDS, „mai puţin Guşe”!

Pe 31 mai 2013, la orele 11:02, Camelia şi Dan Voiculescu discutau despre cum trebuie prezentat pe posturile trustului arestarea lui Sorin Alexandrescu, acuzat de şantaj.

Camelia Voiculescu: Hai să-ţi zic ce dau la tehnic mai departe.

Dan Voiculescu: Da, te rog! Te rog! Te rog!

Camelia Voiculescu: Cazul Sorin Alexandrescu, nu intru pe fond, aştept foarte rapid o decizie obiectivă a judecătorilor, dar până acum acest caz are toate datele unui abuz. Şi aicea cu punctul unu: Sorin a fost ridicat de pe stradă fără să fi fost citat. Doi: este anchetat de o insta…instituţie care nu are competenţă în acest caz. Trei: conform avocaţilor i s-au încălcat toate drepturile la apărare. Nu i s-au prezentat nicio probă şi nu a fost lăsat să declare ce ştie, deşi a solicitat acest lucru. Astea sunt toate de la avocaţi.

Dan Voiculescu: Bun.

Camelia Voiculescu: Aşadar unui om, nu contează numele şi locul de muncă, i s-au îngrădit libertatea şi drepturile civile, fără a i se comunica motivul concret, fără a i se prezenta fapta pentru care a fost ridicat de pe stradă. Fetiţa lui a aflat de la televizor că tatăl său a fost reţinut. Asta este statul de drept, asta este un demers european şi democratic? în aceste condiţii trebuie evaluat atent dacă se încal…trebuie evaluat atent dacă nu se încearcă intimidarea presei independente prin abordări violente şi arbitrare. Sunt convins că Sorin Alexandrescu are tăria de a depăşi acest moment indiferent de soluţia justiţiei. Mă tem însă că presa din România, obsedată de rivalităţi consumate de mize financiare şi politice, ratează un moment decisiv pentru garantarea propriei libertăţi. Cei care folosesc cazul Alexandrescu pentru măruntele răfuieli de presă sunt instrumente naive ale unui sistem de presiune, care a dovedit deja, că poate încălca voinţa liber exprimată a optzeci şi şase la sută dintre români. Optzeci şi şapte. într-un asemenea sistem, demersurile civile ale fiecărui cetăţean pot fi oricând încălcate, chiar şi drepturile celor care astăzi îşi continuă miop, războiul personal cu Voiculescu. Eu sunt mereu aici, mă pot răfui, se pot răfui cu mine mereu, dar de data aceasta nu e vorba despre mine, ci este mai degrabă vorba despre ei. Cei care astăzi aleg să ignore datele obiective ale un…ale acestui abuz sunt autorii morali ai unui precedent periculos pentru întreaga societate românească. Dacă directorul unei televiziuni este umflat, între ghilimele, de pe stradă, cu încălcarea unor drepturi findamentale, consacrate de legislaţia internă şi internaţională, ce garanţii civile are un medic, profesor sau poliţist? Repet, nu mă preocupă…Repet, nu mă pronunţ pe fond. Acesta este rolul justiţiei. Şi am încredere într-o decizie corectă bazată pe probe, nu pe presiuni. Justiţia trebuie respectată, abuzul trebuie combătut.

……………………………………….

Camelia Voiculescu: Sunt..Stai puţin! Asta: în aceste condiţii trebuie evaluat atent dacă nu se încearcă intimidarea presei independente.

Dan Voiculescu: Asta!

Camelia Voiculescu: Prin abordări violente şi arbitrare. Ok!

Dan Voiculescu: Da.

Camelia Voiculescu: Da, asta…

Dan Voiculescu:Asta ar trebui, ar trebui scoasă!

Camelia Voiculescu: Ok!

Tot pe 31 mai, la ora 00:45, Camelia Voiculescu o apelează pe IZA pentru a-i da indicaţii cu privire la cum trebuie transmise informaţiile, precum şi despre un mesaj al vedetelor Antenelor pentru a ”ambala” lucrurile.

”Camelia Voiculescu: Bună seara! Ştii ce vroiam, să facem mâine, de exemplu, la ”RĂZVAN şi DANI”, la ”ACCES DIRECT”, nu neapărat la ”CAPATOS”, ”CAPATOS” e mai… mă rog, da’ până la urmă şi la ”CAPATOS”, şi mai mult de atât, să… am vorbit şi cu JURA să încercăm şi noi să facem un mesaj al vedetelor sau nişte testimoniale, să ambalăm cumva totuşi lucrurile, că Antena 3 a făcut astăzi dezbateri pe subiectul ăsta, toată ziua, deci, deja oricum subiectul este foarte cunoscut…

IZA: Da…

Camelia Voiculescu: Ăă… şi atunci şi Antena 1 şi Antena 2 să facă la fel, să gâ… Cristina a zis că până mâine vine cu câteva idei de astea, de ambalat…

IZA: îhâm…

Camelia Voiculescu: Şi să vorbim şi cu Cristi Ionescu, să vedem cum să le traducem, pentru telespectatori, că nici nu trebuie acum să facem din asta…

……………………….

IZA: Păi, ne gândim. Oricum veneau şi vedetele mâine, să vorbeas… să vorbim cu ele…

Camelia Voiculescu:  Aşa, perfect!

IZA: Da, şi…

Camelia Voiculescu: Şi să-mi faci şi mie listă, dacă vrei să vorbesc cu câteva dintre ele.

IZA: Da, da. Deocamdată începem cu ăă…[neinteligibil]… cu ”’Neaţa”, cu ”Acces” şi cu ”CAPATOS…”

………………………………

”Camelia Voiculescu:  Ok. Oricum, ideea e că mâine, undeva, am înţeles că dimineaţă se desfăşoară toată nebunia asta şi probabil că o să ştim pe la prânz, cam aşa, şi pe după masă, să ştim cum stau lucrurile.

IZA: Şi…Camelia Voiculescu: Dar, ideea este că acum aş vrea să… dacă e să facem şi pe ANTENĂ, să facem ceva, să ne gândim şi să… nu prea avem nici timp mult de gândire, mâine dimineaţă cu RĂZVAN şi cu DANI ar trebui să vorbească cineva la prima oră, sau să le dai şi tu un mesaj, acum.

IZA: Da, da’ ei…

Camelia Voiculescu: Ca mâine când se trezesc să-l găsească.

IZA: îhâm… Un mes… mesajul ar trebui să fie unu’ către telespectatori, sau…

Camelia Voiculescu:  Un mesaj, dar ar trebui să fie tot aşa, ca un fel de… să-i zicem „strigăt” sau orice e legat de dreptate, şi legat de faptul că totuşi nu se poate ca în România să se întâmple lucruri din astea şi dacă se întâmplă, la… unor oameni care chiar au ceva de spus, care chiar au posibilitatea să spună, păi ce dreptate să li se mai facă amărâţilor ălora care nu se mai aşteaptă la nimic.

IZA: Da…

Camelia Voiculescu: Adică despre ce e vorba? Să vorbească despre fotbal, despre RCS şi despre fotbal, pur şi simplu pe subiect, că până la urmă, na… ei sunt spontani şi ei ştiu ce trebuie să zică, să li se… să le dai tu sau Cristina, cine vorbeşte cu ei, doar direcţia.

IZA: îhâm…

Camelia Voiculescu: Adică să se-nteleagă că direcţia este de comunicare, nu de linişte.”

…………………..

IZA: Păi, şi pe ce bază l-au arestat?

Camelia Voiculescu:  Exact, exact, exact! Pe ce bază l-au reţinut? Pe nicio bază. Au făcut plângere penală avocaţii, da’ degeaba, vezi, adică sunt nişte lucruri pe care… de… şi, de aia trebuie neapărat să le spunem noi, pentru că omu’, acasă..

Camelia Voiculescu: Domne, trebuie să… sunt foarte multe lucruri încălcate. Ideea este că noi trebuie să vedem ce spunem din ele… şi oricum, trebuie până mâine… noi până mâine la doisprezece, nu… trebuie ei să-şi ia deciziile şi noi după aceea o să vedem ce facem.

IZA: Şi atunci pe RĂZVAN şi DANI dimineaţă…

Camelia Voiculescu:  Da…

IZA: îi… îi lăsăm să…

Camelia Voiculescu: Nu, pe RĂZVAN şi DANI dă-le liber, adică spune-le: ”Domne, ideea e următoarea, vrem să fim solidari cu lucrul ăsta, e un lucru pe care la Antena 3, dacă v-aţi uitat vreun pic aţi văzut că sunt încălcate… n-are de ce DNA-ul să facă asta…” A fost astăzi toată ziua la ANTENA 3.

Cele mai citite

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, eliminat de armata israeliană într-un atac aerian

Armata israeliană a anunțat sâmbătă că l-a eliminat pe liderul mișcării islamiste Hezbollah, Hassan Nasrallah, în urma unui atac desfășurat vineri asupra cartierului general...

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, eliminat de armata israeliană într-un atac aerian

Armata israeliană a anunțat sâmbătă că l-a eliminat pe liderul mișcării islamiste Hezbollah, Hassan Nasrallah, în urma unui atac desfășurat vineri asupra cartierului general...

Estimările privind recolta de floarea-soarelui în UE scad din nou, afectate de condițiile meteo nefavorabile

Firma de consultanță Strategie Grains a revizuit în scădere prognozele privind recolta de semințe de floarea-soarelui din Uniunea Europeană pentru acest an, pe fondul...
Ultima oră
Pe aceeași temă