Rusia are oroare de vid. Peste tot în lume, acolo unde americanii fac pasul înapoi şi se retrag, locul lor este luat prompt de ruşi. Din Asia Centrală în Orientul Mijlociu şi până în Europa de Est, Rusia îşi reafirmă rolul de mare putere globală.
Parlamentul de la Duşanbe a ratificat un acord de prelungire cu 30 de ani a prezenţei militare ruse în Tadjikistan, cea mai mare desfăşurare de forţe militare ruseşti în afara graniţelor. Baza 201, unde în prezent sunt staţionaţi circa 8.000 de soldaţi ruşi, este un cadou făcut de tadjici ruşilor pentru că nu este percepută nici un fel de chirie. În schimb, preşedintele Imomali Rakmon obţine garanţii pentru livrările de gaze, condiţii ceva mai favorabile pentru un milion de imigranţi tadjici în Rusia, un braţ armat care să îi susţină regimul şi, mai ales, un scut în faţa potenţialelor ameninţări islamiste care vor veni din Afganistanul vecin după retragerea forţelor NATO în 2014. Rusia câştigă un cap de pod pe termen lung în Asia Centrală, de unde va putea influenţa evoluţiile strategice din regiune. Americanii şi NATO pleacă din Afganistan când lucrurile în această ţară sunt departe de a se fi stabilizat şi lasă Marele Joc în seama Rusiei şi a Chinei, care îşi vor disputa influenţa în regiune. Ruşii nu aşteaptă să fie invitaţi de două ori pentru a-i înlocui pe americani într-o regiune în care mizele geopolitice au fost dintotdeauna mari.
Orientul Mijlociu
În discursul ţinut săptămâna trecută la ONU, preşedintele american Barack Obama a susţinut: „Nu există nici un joc de sumă zero. Nu mai suntem în stare de Război Rece. Nu există nici un Mare Joc care să fie câştigat”. Dacă este aşa, atunci aceasta este o noutate pentru Rusia şi pentru Vladimir Putin, care nu au ieşit niciodată din logica Războiului Rece şi au înţeles dintotdeauna politica externă ca pe un joc de sumă zero: când pierd americanii, Rusia câştigă. S-a văzut în Georgia, unde războiul din 2008 a fost privit la Moscova ca o respingere a influenţei americane în Caucazul de Sud, şi se vede acum în Orientul Mijlociu. Fără să aibă nici o prezenţă militară în regiune, Rusia a reuşit să dejoace planurile americanilor în Siria, să-şi impună interesele şi punctul de vedere la ONU în privinţa armelor chimice siriene şi să împrumute timp preţios pentru aliatul său Bashar al-Assad. Alianţa fermă cu celălalt actor important în această criză, Iranul, a dat în cele din urmă roade, după ce Washingtonul a realizat o des-chidere fără precedent faţă de regimul mullahilor, fără să primească în schimb nimic concret.
Aceste evoluţii, precum şi atitudinea pasivă a Statelor Unite faţă de regiune după revoltele primăverii arabe nu au scăpat ţărilor din Orientul Mijlociu, care încep să reacţioneze în consecinţă. Potrivit Washington Post, sătul de amânările şi negocierile prelungite cu americanii, guvernul irakian a semnat un contract de vânzare de armament în valoare de 4 miliarde de dolari cu Rusia, care include inclusiv avioane de vânătoare. Irakul are contractat armament în valoare de 18 miliarde de dolari, dar până când se vor hotărî americanii să le trimită F-16, irakienii vor fi apucat deja să zboare pe MIG-uri sau Suhoi.
Nici noul guvern de la Cairo nu a aşteptat prea mult. În faţa ameninţărilor americane că vor suspenda ajutorul militar anual şi a răcelii Washingtonului faţă de regimul militar care a răsturnat printr-o lovitură de stat pe preşedintele islamist – ales democratic, dar islamist – Mohamed Morsi, egiptenii s-au reorientat rapid şi prima vizită a ministrului egiptean de Externe, Nabil Fahmy, în străinătate nu a fost la Washington, ci la Moscova. Ruşii, spre deosebire de americani, nu pun condiţii, ci se mulţumesc să facă afaceri. Recent, o delegaţie rusă s-a deplasat la Cairo pentru a evalua „potenţialul dezvoltării turismului rus în Egipt”, de parcă de turism le arde ruşilor şi egiptenilor acum.
Ţara care resimte cel mai acut ofensiva rusă în regiune este Arabia Saudită, care a luat sub protecţia sa noul regim egiptean. Saudiţii nu sunt mulţumiţi nici cu retragerea americană din regiune, nici cu „deschiderea” acestora faţă de inamicul lor numărul 1, Iranul şi nici cu faptul că Rusia ocupă locul lăsat liber de americani şi au început să transmită semnale în acest sens Washingtonului.
La ce să ne aşteptăm
După extinderea NATO spre Est şi interesul crescut pe care fosta administraţie îl acorda fostelor state comuniste din estul Europei, administraţia Obama a făcut şi aici un pas înapoi, iar Rusia un pas înainte. În Ucraina şi Georgia au venit la putere regimuri prietenoase Moscovei, iar de la întoarcerea lui Putin, Kremlinul a declanşat o ofensivă fără precedent spre Vest. Nu numai că Ucraina şi Moldova sunt supuse unor presiuni enorme pentru a renunţa la semnarea acordurilor de asociere şi liber schimb cu Uniunea Europeană, dar, mai nou, înseşi statele UE sunt ameninţate. Potrivit Reuters, recent, Rusia a început să desfăşoare controale suplimentare la graniţa cu Lituania, care se convertesc în milioane de euro pierderi pentru economia lituaniană. Lituania nu este numai gazda summitului Parteneriatului Estic, unde luna viitoare se vor semna acordurile amintite, este ţara care deţine în prezent preşedinţia Uniunii Europene.
O ţară – Armenia – a cedat deja presiunilor, o a doua este pe cale să o facă. La o reuniune a rusofililor bulgari, preşedintele Partidului Socialist bulgar, dar şi al socialiştilor europeni, Serghei Stanişev, a anunţat că guvernul de la Sofia îşi va reorienta ferm activitatea economică spre Rusia, incluzând aici reluarea lucrărilor la construcţia centralei nucleare de la Belene. Rând pe rând, fostele state din sfera de influenţă rusă sunt luate în vizor de Moscova. Pe măsură ce americanii se retrag, ruşii înaintează, chiar dacă Obama declară că nu există un joc de sumă zero.
Pentru România, testul va veni sub forma scutului antirachetă. Deocamdată, administraţia a făcut un pas înapoi şi a renunţat la faza a patra a programului, fără să primească nimic în schimb. Toate angajamentele luate până în prezent lasă impresia că lucrurile vor merge de acum înainte fără probleme şi că sistemele de la Deveselu vor fi instalate. Dar când vine vorba de Rusia nu se ştie niciodată.
